Plicul lui Pașadia

Andrei și Julieta

Mă tot gîndesc la interviul acordat de Andrei Șerban Eugeniei Vodă. După cum mulți probabil știu, în emisiunea „Profesioniștii”, regizorul a declarat că și-a dat demisia de la Columbia University datorită faptului că colegii din comisia de admitere au început să-l blameze deoarece nu a putut accepta că un transsexual a ales monologul Julietei, al „purității întruchipate”.

Pot înțelege faptul că political correctness te închide cumva, simți că nu mai poți spune că cineva este un diletant fără să te gîndeşti dacă este alb, galben sau negru. Am scris chiar eu o tabletă pe Fb în care mă enervasem pentru că o soprană n-a vrut să se dea cu vopsea neagră în „Aida”. Sînt, totuși, inepții mult prea civilizate.

Îmi amintesc și de o noapte budapestană în care am trecut pe lîngă niște transsexuali și mi-am dat seama ce sînt abia cînd erau deja lîngă mine. M-au trecut fiorii. Totuși, m-am gîndit și atunci că provin dintr-o lume care fusese foarte univocă și obtuză foarte mult timp.

Toate ca toate, dar argumentul cu Julieta nu poate ține. Ar fi de prost gust, desigur, dar s-ar putea face o statistică din toate spectacolele „Romeo și Julieta”: oare în cîte dintre ele rolul fusese jucat de o virgină? Nu cred că poți fi regizor mare și așa un încuiat, Doamne iartă-mă. Păi nu toate spectacolele, întreg teatrul este despre fenomenul transfigurării? Chiar e cazul să căutăm echivalențe absolute? Cîți Richard al III-lea „adevărați” umblă prin lume? Cîți dintre actorii care au jucat rolul sînt criminali în serie? Sau oare Maia Morgenstern și-a ucis copiii?!

Cred că este altceva la mijloc: apăsarea unei ideologii obtuze și orgoliul nemăsurat al unui mare regizor. Ceea ce e foarte omenesc, firește, dar nu mai puțin penibil în unele situații.

Despre autor

Péter Demény

Péter Demény

Péter Demény (n. Cluj, 1972): scriitor, publicist, traducător, profesor la Facultatea de Litere a UBB Cluj. A tradus „Cartea de la Metopolis” a lui Ștefan Bănulescu și „Povestirea Țiganiadei” de Traian Ștef. De asemenea, a mai tradus și două romane de Daniel Bănulescu: „Te pup în fund, conducător iubit!” și „Diavolul vînează inima ta”. E redactorul revistei literare „Látó”. Volume: „Ikarosz imája” („Rugăciunea lui Icar”) – versuri, 1994; „Bolyongás” („Rătăcire”) – versuri, 1997; „A menyét lábnyoma” („Pe urmele nevăstuicii”) – studii, eseuri, recenzii, 2003; „Meghívó minden keddre” („Invitaţie pe fiecare marţi”) – publicistică literară, 2004; „Visszaforgatás” („Reluare”) – roman, 2006; „A fél flakon” („Flaconul golit pe jumătate”) – versuri, 2007; „Ágóbágó naplója” („Jurnalul fetiţei mele”) – versuri pentru copii, 2009, „Ghidul ipocriților” - eseuri (Polirom, 2013), „Kolindárium” (2015), „Lélekkabát” („Paltonul sufletului”- idem), „Apamozsár” („Măcinatul tatălui” - eseu, 2016), „Portrévázlatok” (schițe și portrete - idem), „Sünödi és a trallalla” („Ariciul lunatic” - povestioare, idem). Eseuri, articole şi versuri în româneşte în „Observator cultural”, „22”, „Bucureştiul cultural”, „Ziarul de duminică”, „Liternet”, „Apostrof”, „Teatrul azi”, „Corso”.

Scrie un comentariu