Copilot în viața mea Coronavirus Nr. 194

Anul covidului sau ce a câștigat și ce nu a câștigat omenirea în pandemie (I)




După ce s-a scurs un an de la apariția covidului în România și chiar mai mult pentru Europa și China, se găsesc foarte mulți scriitori și multă mass-media care să elogieze victoria omenirii asupra covidului, modul de reacție și câștigurile rasei umane din această pandemie.

Zilele trecute chiar am citit un articol, bine documentat, al unui celebru scriitor și vorbitor pe scenă, formator de idei al zilelor noastre, despre victoria și câștigurile omenirii din pandemie.

 

Beneficiile și victoriile după  pandemie

 

Era digitală

 

Una dintre cele mai evidente și mai remarcabile reacții, la perioada pandemică, a avut-o internetul. Aplombul cu care s-a dezvoltat în această perioadă este uluitor și culmea, el a dărmat o veche teorie care spunea că supra aglomerarea internetului va duce la căderea lui. Ei bine, deși încărcarea lui a crescut de mii de ori, el nu a cedat. Este foarte adevărat că au existat numeroase sincope în funcționare și trafic, dar probabil că avansarea către tehnologia 5G va rezolva și aceste aspecte, pentru că acolo, cantitățile și viteza de internet disponibile utilizatorilor sunt foarte mari. Astfel, au crescut și s-au dezvoltat toate platformele de TV, media, radio, filme, comenzi on-line, chat și socializare, cursuri și întâlniri cu live video, ș.a.m.d., a crescut viteza și acuratețea raportărilor și a statisticilor. Chiar și în țările mai puțin dezvoltate, internetul și telefonia mobilă au pătruns intens și cu mare viteză. Iată cum, pe repede înainte, telefoanele mobile, laptop-urile, desktop-urile, televizoarele, fotoliile, canapelele și paturile au devenit mediul de viață.

 

Agricultura mecanizată

 

Pornind de la o creștere rapidă a populației, mai ales la orașe, și bazându-se pe o cerere tot mai mare a produselor alimentare, necesitatea creșterii producției agricole este evidentă. Aceste creșteri au dus la o binevenită, obligatorie mecanizare a agriculturii, dar care, din păcate, a venit „la pachet” și cu o „chimicalizare” intensă prin îngrășăminte, acceleratori de creștere, soluții de gust și culoare, sintetice. Pentru unele producții de plante, legume sau fructe ne mai folosindu-se pământ, lumina solară și apa naturală a ploii.  Articolul de care vorbeam arată cum, în timpul gripei spaniole, multe culturi s-au uscat pe câmp pentru că agricultorii nu le-au cules de frica infectării. Munca manuală care strângea 2-3 snopi pe oră fiind înlocuită cu combinele robotizate, comandate și urmărite prin GPS care strâng chiar și 30 de snopi pe oră. Mai mult decât atât, dacă acum două – trei secole 90% din populație lucra în agricultură, SUA raportează în prezent că doar 1,5 % din forța de muncă este implicată în acest domeniu.

Tot aici putem include și mecanizarea și robotizarea transporturilor. Pe vremuri 68.000 tone de petrol erau transportate cu 22.000 de angajați, iar în prezent se transportă 220.000 tone cu doar 20 de angajați. Numai dacă ne uităm la transportul cu trenul vedem că cei care închideau ușile, cei care schimbau macazul, șefii de stații de tren sau lucrătorii la bariere și mulți alții au dispărut complet. Digitalizarea i-a înlocuit pe toți cu mecanisme automatizate, prin care este evitat contactul și răspândirea bolilor. Chiar și automobilele devin tot mai autonome, conducându-se singure.

 

Digitalizarea sportului

 

Nu pot să nu amintesc aici modul de desfășurare a competițiilor sportive. Pandemia a introdus la tenis arbitrii electronici, care „văd” la milimetru apropierea mingiei de marginea terenului. Interesant este că, în 2006, la Wimbledon, în loc de ‘Let’ s-a auzit un beep. Arbitrul care anunţa că mingea servită a atins fileul a dispărut… a fost înlocuit de un beep.
Iată că, în 2020, la turneul campionilor (tot la Londra), asistam la primele meciuri fără arbitri de linie. Acum nici beep-uri nu mai sunt. Scrie cu roșu pe ecrane ca a fost aut sau se anunță prin diverse înregistrări ale vocii umane. Ăștia la Londra au ceva cu arbitrii de tenis?

Doar enumerând toate aceste foarte interesante păreri ale reputatului scriitor și nu numai, despre victoriile din pandemie, și gândindu-mă și la celelalte pe care nu le-am menționat, observ cu ușurință că lipsește ceva. Omul. Atunci, firesc, mă întreb: Unde este omul în ele? Eu nu văd decât victorii ale mașinăriilor. O creștere exponențială a populației și o scădere logaritmică a locurilor de muncă.

Dar unde este omul în anul covidului?

 

Orașul

 

Omul din pandemie, vital legat de mașinării de toate felurile, devine prizonierul orașului, al propriei locuințe. De parcă nu era suficient parcursul chinuitor al plății creditelor pentru achiziția ei, care te bloca cumva în a găsi serviciu doar în orașul ei, acum ea, locuința, te obligă să stai în ea 24 de ore pe zi.

Omenirea este lipsită în pandemie de fundamentul dezvoltării ei: comunitatea. Omul devine un personaj individualizat, marginalizat în activități puține și fixe: masă, internet, nevoi fizice și somn. Întreaga activitate creatoare de ansamblu se rezumă la dimensiunile unei camere.

 

Călătoriile

 

Toată forfoteala legată de necesitatea relaxării oamenilor, de planificările concediilor, a city-break-urilor, a plimbărilor cu bicicleta sau pe jos dispare. Turismul devenise o cheie vitală pentru fiecare om, iar zilele la serviciu treceau mai ușor cu gândul la planificările concediilor în diverse colțuri ale lumii.

Pandemia înlocuiește călătoriile fizice cu cele virtuale, în care măreția și frumusețea ansamblurilor arhitecturale sau statuare se rezumă la dimensiunile ecranului de televizor. Omul este frustrat de senzația fantastică de viu combinată cu răceala la atingerea pietrei a statuilor lui Bernini, de măreția și frumusețea Basilicii San Pietro, de duioșia, candoarea și suferința statuii La Pieta sau de impunătoarea forță a statuii lui David. Și, de ce nu?, de dezamăgirea vederii picturii Gioconda, care, pe lângă că e mică, e acoperită de un geam verde și nu te poți apropia de ea la mai puțin de trei metri.

 

Televizorul

 

Pandemia ne-a învățat în cele mai dure linii cât de mare este dependența de oraș și cât de puternic ne influențează televizorul.

Astfel, de la primele semne ale pandemiei, oamenii s-au repezit să golească magazinele de alimente și de hârtie igienică (eu pe asta nu am înțeles-o), deși acest efort nu era necesar. Mai mult decât atât, transportul local a fost evitat, crescând fulminant cumpărăturile de mașini mici și vechi pe gândirea „ehh… o țin câteva luni până trece pandemia”, poluarea cu praf și fum crescând incredibil de mult. Toată lumea s-a cocoșat cu ochii mijiți către ecranul telefonului sau al calculatorului, oricare altă activitate estompându-se aproape complet. Până și intimitatea convorbirilor telefonice sau a ședințelor de serviciu a dispărut, acum toată familia asistând la ele.

Orice deplasare pe jos sau cu mașina a fost restricționată, iar ieșirile din oraș, de cele mai multe ori, au fost interzise. Activitățile social-culturale au dispărut complet, locul lor fiind luat de emisiuni și concerte prin internet la care nu se uită nimeni și prin care cultura comportamentului în sala de spectacol se șterge treptat.

 

Mâncarea

 

Firesc, odată cu evoluția omului s-a rafinat și gustul asupra mâncării. De la fructele de pe jos și carnea crudă, omenirea a dus mâncatul la eleganța stelelor Michelin. Gustul mâncărurilor și al băuturilor a dus la senzații de culoare, lumină, adieri de vânt, forță, arome din natură și multe, multe altele. Toate acestea au fost combinate cu natura și arhitectura restaurantelor, cu eleganța servirii, cu discuțiile plăcute pe marginea savurării gusturilor. Pandemia însă a înghesuit toate mâncărurile în ambalaje de polistiren, aglomerate în portbagajul bicicletelor, în care totul se amestecă precum în mașina de spălat, orice savoare a gustului și a plăcerii vizionării dispărând. Totul se rezumă la imagini de pe ecranul calculatorului, iar discuțiile la comentarii postate pe site-uri de internet.

Uitându-mă la cele două, diverse, puncte de vedere de mai sus, văd foarte clar o estompare a omului, a calităților umane de empatie, milă, dragoste, trăiri reciproce, prietenie, căldură, emoții și multe altele. Dacă asupra pământului omul a provocat încălzirea, asupra omenirii a provocat glaciațiunea.

Deci firesc îmi pun întrebarea: cine este adevăratul câștigător de pe urma pandemiei? Omul sau mașina? Făcând o paralela cu seria de filme „Terminator”, unde un război mondial pune roboții deasupra oamenilor, azi pare că se întâmplă cam același lucru printr-un virus mic, tăcut, care ne face să ne ascundem în case, în spatele mașinilor.

Sumar Literomania nr. 194

Susține Literomania

Despre autor

Christian Fieldman

M-am născut în toamna lui 1973, pare a fi foarte de demult. Pentru mine nu este. Timpul a trecut fulgerător, deși a fost plin de evenimente. Copilăria am petrecut-o în București, iar vacanțele erau un mixaj între concediul cu părinții, mersul la băi cu bunicii, mersul la țară la rudele mamei, dar și la cele ale tatălui. Astfel, vacanțele acopereau mare parte din programele ONT și OJT (Oficiul Național/Județean de Turism). Parcurgerea până aproape de terminarea liceului a perioadei comuniste m-a trecut de la șoim al patriei la pionier și apoi la licean, dar și prin aventurile reparațiilor radiourilor și televizoarelor cu lămpi, ale construcțiilor electro-tehnice din revista „Știință și Tehnică” și ale service-ului auto de stradă.
Școala a acoperit toate paletele posibile, trecând de la construcția „societății multilateral dezvoltate” și a „omului nou” la abordările postrevoluționare mai mult sau mai puțin influențate de exemplele vest-europene. Am absolvit Facultatea de Transporturi a Institutului Politehnic București și un Master de Studii Academice în Economie, sunt membru al SIA (Societatea Internațională a Automobiliștilor – Franța) și al FISITA (Fédération Internationale des Sociétés d'Ingénieurs des Techniques de l'Automobile). Totodată, am absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă, secția Teologie Pastorală, având și un master în Exegeză și Ermineutică Biblică.
Deși scrisul era un hobby mai vechi al meu, manifestat în special prin articole tehnice sau despre lumea automobilelor, acest ultim capitol al studiilor mele a deschis un adevărat vulcan al pasiunii pentru citit și abordat subiecte din altă lume decât cea strictă a tehnicii.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.