Nr. 210-211 Plicul lui Pașadia

Capcana melancoliei




Poate că pe plaiurile noastre întotdeauna a fost greu pentru artiști. Mă consolează gîndul acesta – măcar nu cad în capcana „vremurilor frumoase”.

Citesc biografia Veronicăi D. Niculescu despre Ștefan Luchian și aflu că la masa pictorului veneau și Macedonski, și Arghezi, iar maestrul său fusese Grigorescu. Ce oameni, ce anturaj! Dar profesori la Academie erau aproape numai mediocrii, iar mediocrul principal tăia și spînzura în materie de expoziții. Sponsori se găseau cu greu și, chiar dacă se găseau, erau oameni foarte duplicitari, ca un Bogdan-Pitești, bunăoară, care părea tînăr și neliniștit măcar cu spiritul, dar care voia partea lui de putere.

Și uite-așa, unul dintre cei mai mari pictori români a devenit „zugrav de biserici”, profesie de care mama lui dorise să-l ocrotească din cauză că unul dintre bunici avusese o soartă asemănătoare, și care nu prea-i adusese bani, numai diferite umilințe și o dragoste care nu avea cum să se sfîrșească bine.

Luchian, deci, a trăit de pe o zi pe alta, avînd și el tabieturile sale, desigur, și fiind o fire mai curînd retractilă. Ar fi interesant să mă uit la filmul în care rolul pictorului a fost jucat de Ion Caramitru, deși tare mă tem că se încadrează în seria filmelor romanțate, prezentînd un personaj perfect, cum a fost deplorabilul „Un bulgăre de humă”, în care doi actori mari se chinuiau să dea viață personajelor ieșite dintr-un album kitsch, și pe care îi chema Eminescu și Creangă.

Întorcîndu-mă la firul tabletei mele, observ din nou ceea ce îmi dă de gîndit de mult timp. Viața face ce face și te trimite exact acolo unde ajungeai oricum. Melancolia înnăscută a lui Luchian primește ecouri și în soarta lui deloc ușoară. Pictorul nu a devenit melancolic, cu toate că, firește, greutățile nu putuseră să-l facă mai jovial.

 

Susține Literomania

Despre autor

Péter Demény

Péter Demény (n. Cluj, 1972): scriitor, publicist, traducător, profesor la Facultatea de Litere a UBB Cluj. A tradus „Cartea de la Metopolis” a lui Ștefan Bănulescu și „Povestirea Țiganiadei” de Traian Ștef. De asemenea, a mai tradus și două romane de Daniel Bănulescu: „Te pup în fund, conducător iubit!” și „Diavolul vînează inima ta”. E redactorul revistei literare „Látó”. Volume: „Ikarosz imája” („Rugăciunea lui Icar”) – versuri, 1994; „Bolyongás” („Rătăcire”) – versuri, 1997; „A menyét lábnyoma” („Pe urmele nevăstuicii”) – studii, eseuri, recenzii, 2003; „Meghívó minden keddre” („Invitaţie pe fiecare marţi”) – publicistică literară, 2004; „Visszaforgatás” („Reluare”) – roman, 2006; „A fél flakon” („Flaconul golit pe jumătate”) – versuri, 2007; „Ágóbágó naplója” („Jurnalul fetiţei mele”) – versuri pentru copii, 2009, „Ghidul ipocriților” - eseuri (Polirom, 2013), „Kolindárium” (2015), „Lélekkabát” („Paltonul sufletului”- idem), „Apamozsár” („Măcinatul tatălui” - eseu, 2016), „Portrévázlatok” (schițe și portrete - idem), „Sünödi és a trallalla” („Ariciul lunatic” - povestioare, idem). Eseuri, articole şi versuri în româneşte în „Observator cultural”, „22”, „Bucureştiul cultural”, „Ziarul de duminică”, „Liternet”, „Apostrof”, „Teatrul azi”, „Corso”.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.