Și acum, la 167 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, este destul de greu să facem distincția dintre omul care a fost Eminescu și cel care s-a impus în cultura română ca poet, prozator, publicist și chiar ca dramaturg. Există foarte multe evocări făcute de către cei care l-au cunoscut sau doar l-au întâlnit într-un anume moment al vieții sale. Ceea ce impresionează mai mereu în aceste evocări nu sunt calitățile excepționale a lui Eminescu, deși ea nu este ocolită în multe dintre ele, ci latura umană, foarte umană, a celui care a fost Mihai Eminescu. Redăm mai jos una dintre aceste evocări:
Cetea cu ziua de cap tot ce-i venea în mână indiferent: carte de școală, știință, literatură… cu un cuvânt, tot. Gândeai că vrea să înghită toată știința din lume. Eu însumi îi dădeam cărți din biblioteca d-lui preposit, pe atunci profesor I.M. Moldovan.
Noaptea, peste vară, dormea de multe ori sub streașina mănăstirii și pe câmp, afară de Blaj, lângă lacul numit Chereteu.
În cvartir ședea la o văduvă Mănfoaie din strada otelului Național, unde găzduisem și eu anul dintâi, când am mers la Blaj.
Studenții vorbeau că Eminescu mănâncă multă pâine și poame, cu deosebire prune.
Odată se vorbea că i-ar fi sosit de la părinți 5 galbeni, că și-ar fi cumpărat un sac de grâu, pe care l-a dus la moară, l-a măcinat și a lăsat să-i facă un cuptor întreg de pâne.
În Blaj a publicat în Familia câteva poezii și traducea Lanțul de aur, lucru care ne impunea studenților.
În general, îl țineam de băiat cetit și ne prindeam de multe ori la dispută cu el din literatură și altele. O singură dată nu l-am văzut mânios ori iritat în disputele noastre, cu toate că, de multe ori, numai iacă așa din pedanterie, susțineam câte o absurditate, ca să-l necăjim. El totdauna rămânea domol și zâmbea ca și când ar fi vrut să zică: „Ce știți voi…”
În literatura românească era pretutindeni acasă. Poeții îi avea în degete și-i caracteriza pe fiecare.
Nicolae Petra-Petrescu (1848-1923), publicist și traducător. L-a cunoscut pe Eminescu la Blaj și oferă, în mărturia sa, o imagine credibilă despre felul de a fi al poetului la acea vreme – amintirile proprii le confruntă cu ale colegilor Nicolae Densușianu și Grigore Dragoș.
Din vol. Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieții spusă de contemporani, vol. editat de Cătălin Cioabă, Humanitas, București, 2013
Lasă un răspuns