La aniversară Nr. 200

Literomania 200




O revistă online a timpurilor noastre
Adina Dinițoiu

 

Iată că Literomania – revista noastră săptămânală  online – a ajuns la numărul 200 – o cifră rotundă care merită sărbătorită, mai ales că, în ianuarie 2021, revista a împlinit și 4 ani de existență. Patru ani de muncă susținută, alături de Raul (Popescu), de pasiune pentru literatură și pentru jurnalismul cultural, cu intuiția inițială că online-ul va conta foarte mult, că va fi, în cele din urmă, viitorul nostru, și implicit suportul de bază al literaturii. Pandemia pe care o traversăm de mai bine de un an și jumătate a grăbit instalarea puterii online-ului, atât de evidentă în momentul de față.

În acest online, noi am dorit să facem o revistă profesionistă – pe model occidental (vezi „Le Nouveau Magazine Littéraire”, „The New Yorker”, pe care le-am recenzat adesea pe Literomania) –, să impunem reguli, atitudini și conduite intelectuale tipice culturii democratice (atât de puse în pericol în epoca pandemică pe care o traversăm). Am dorit să avem o coerență de ansamblu, centrată pe revalorizarea literaturii în spațiul public (ceea ce noi am numit, mai în glumă, mai în serios, „mania” literaturii, de unde și numele platformei). Ideologic, am încercat să ne plasăm pe cât posibil într-o zonă de centru – centrismul, noua speranță  de echilibru a Europei (eu, personal, recunosc că am afinități cu stânga franceză) –, să avem, în orice caz, abordări culturale oneste, netendențioase, nepartinice. Și evident, de fiecare dată a contat foarte mult criteriul valoric – fie că era vorba de literatură propriu-zisă ori de discurs critic în marginea literaturii.

Poiectul nostru a crescut de la sine, pe parcursul celor 4 ani, și ne-a adus multe bucurii. Ne-a adus și responsabilitate – fiindcă ne-am asumat un anumit tip de atitudine publică și am avut mereu în minte ideea că ne adresăm publicului larg, căruia dorim să-i oferim nu texte de divertisment, ci discurs literar profesionist, dar la modul accesibil. Am dorit să umplem un gol – de educație, de informare literară (culturală) a publicului larg – într-un mediu online haotic și încă nereglementat în vreun fel, în care există o teribilă lipsă de criterii valorice și discernământ. Iar acum, în pandemie, îmi dau seama că responsabilitatea este și mai mare – cu atât mai mult cu cât traversăm, în tot ce înseamnă domeniul culturii, pur și simplu o epocă de supraviețuire.

De aceea aș dori să le mulțumesc tuturor celor care sunt alături de noi: colaboratori fideli, cititori, scriitori, edituri etc., în genere tuturor celor care ne urmăresc și ne citesc. Împreună cred că formăm o comunitate culturală care îmi dă speranța că putem supraviețui mai ușor acestei crize pandemice, recunoscând faptul că viața spiritului – mișcarea de idei – e esențială, atrăgătoare, cool, sau cum doriți să-i spuneți, pentru viața autentică a omului. Cam asta dorim să vă oferim: o revistă vie, bine făcută, atrăgătoare și la zi cu ideile și problemele cu care ne confruntăm, în priză cu literatura care se scrie acum, o revistă online a timpurilor noastre.

Și, la final, țin să vă amintesc de campania de lectură pe care o lansăm cu ocazia acestei aniversări: #CiteșteCuVoceTare, prin care vă invităm să ne trimiteți un scurt videoclip (1-3 minute) cu voi citind dintr-o carte preferată. Vă rugăm, de asemenea, să dați like paginilor noastre de Facebook, Youtube și Instagram – iar clipurile voastre vor fi publicate pe paginile respective. Prin tragere la sorți, trei câștigători vor primi cadou câte un exemplar din antologia noastră „Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă” (Paralela 45, 2019, coordonatori: Adina Dinițoiu și Raul Popescu). Vă mulțumim!

 

Un proiect independent
Raul Popescu 

 

Am sărbătorit Literomania când a împlinit un an. O sărbătorim și acum, când împlinește 4 ani și 200 de numere. Nu e nici mult, dar nici puțin, zic eu.

În 2017, când am lansat primul număr, nu știam unde va duce acest proiect literar conceput sub forma unei reviste săptămânale online de literatură. După tot acest timp, îmi dau seama că Literomania a căpătat o formă proprie, cu o voință independentă – și cum altfel când, de la bun început, am gândit Literomania ca pe o platformă literară independentă. Atât eu, cât și Adina încercăm, în cele din urmă, doar să-i intuim direcția, intențiile, așa cum vin ele, fie că e vorba de poezie, proză scurtă (sau flash fiction), traduceri sau critică literară.

S-au întâmplat multe în acești 4 ani – și bune, și mai puțin bune. Între timp, Literomania a devenit și mai frumoasă, și mai puternică. Și-a făcut prieteni noi, vrea lucruri noi și își dorește tot ce-i mai bun pentru cititorii ei, cititori care au devenit mai numeroși și mai curioși.

Iată și un foarte scurt bilanț: 200 de numere, 1955 de articole și câteva rubrici noi, pe lângă cele vechi („Din Ținutul Năzdrăvanilor”, „Invitatul/ invitata Literomaniei”, „Copilot în viața mea”, „Pastila de înțelepciune”, „Semnal editorial”, „BOOKcover – Recomandări Literomania”; ne-am pricopsit, din păcate, sub presiunea contextului, și cu rubrica „În vreme de coronavirus”).

În cei 4 ani, una dintre cele mai importante realizări ale noastre, și o spun fără nicio modestie, a fost volumul Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă, volum coordonat de mine și de Adina, apărut în 2019, cu sprijinul lui Cosmin Perța, la Editura Paralela 45. Credem în această carte, la fel cum cred toți cei apăruți în ea, și care nu sunt puțini, dovadă că literatura română continuă să trăiască și că, în felul ei, se descurcă. Ne-au bucurat recent și cuvintele lui Andrei Mocuța, care a recenzat volumul în revista „Arca”:

„Dacă aruncăm o scurtă privire peste listă, constatăm că în afara câtorva nume cunoscute publicului român, majoritatea sunt cvasianonimi, acest volum reprezentând debutul lor absolut… Paradoxal sau nu, tocmai din acest motiv, unele dintre cele mai surprinzătoare şi proaspete texte vin din partea autorilor nedebutaţi încă într-un volum individual, dovadă că ideea concursului de microficţiuni din Literomania a fost un risc şi pariu câştigat pe termen lung, reuşind să descopere în mediul virtual şi să lanseze câteva nume care cu siguranţă vor avea ceva de spus peste mai mult sau mai puţin timp şi care altfel s-ar fi risipit prin bloguri personale.

[…] Adina Diniţoiu şi Raul Popescu şi-au atins scopul, antologia de faţă va fi un reper pentru proza autohtonă în anii ce vor urma. Deşi inegale valoric, microficţiunile din «Nume de cod: Flash fiction» alcătuiesc un tablou coerent şi reprezentativ pentru noul val de prozatori români, unul completat de o colecţie la fel de inspirată, coordonată de Cosmin Perţa, în acelaşi an (2019), la aceeaşi editură (Paralela 45): «Pasageri. Antologia de proză scurtă a Școlii de vară Gheorghe Crăciun».”

Iată și numele autorilor (în ordine alfabetică) din antologia „Nume de cod: Flash fiction”: Nicoleta Balaciu, Laurenţiu Balintescu, Alice Bancu, Horia Blidaru, Bianca Bolum, Andrei-Codrin Bucur, Camelia-Maria Cîmpean, Daniel Coste, Peter Demeny, Angela Dina, Mariana Dobrică, Ohara Donovetsky, Teodor Fleşeru, Livia Furia, Diana Geacăr, Anca Goja, Mădălina Hâncu, Daniela Hering, Marian Ilea, Andra Iuşcu, Ioana Lungu, Gabriel Mager, Ionuţ Manea, Monica Manolachi, Simona Marcu, Ramona Micu, Sebastian Mihail, Adina Mocanu, Andrei Mocuţa, Radu Mora, Carmen Moroşanu, Raluca Nagy, Alexandra Niculescu, Laura Pamfiloiu, Andrei Panţu, Oana Păun, Crenguţa Sandu, Ştefan Serşeniuc, Alexandra Sonu, Veronica Stănică, Dumitriţa Stoica, Bianca Stupu, Daniel Timariu, Radu Ţuculescu, Paul Vinicius, Adela Vlad, Diana Vlasa.

Revenind la rubricile noi, acum nu doar că ne puteți citi, dar ne puteți și vedea și asculta. O puteți face pe canalul Literomania de pe You Tube (https://www.youtube.com/channel/UCKYVcpN3f9EcfYtQ7VNS4xw), unde veți găsi materiale video despre diverse cărți. La rubrica „Un autor, o carte”, puteți afla mai multe despre volume ca „Acei minunați ani” de Marian Ilea, „Maestrul păpușar” de Ionuț Manea, „Cum să gândești ca un împărat roman” de Donald Robertson sau „Omenirea în pericol. Reconfigurare de traseu” de Fred Vargas. La rubrica „Podcast”, puteți asculta ce s-a întîmplat la lansarea volumului „Nume de cod: Flash fiction”, care a avut loc la Seneca Anticafe, în martie 2020, cu câteva zile înainte ca totul să se închidă din cauza coronavirusului. La rubrica „Literoteca”, îi puteți asculta pe poeții Mircea Ivănescu, Geo Dumitrescu, Alexandru Mușina sau Andrei Bodiu. Vă mulțumim că ne citiți și că sunteți alături de noi!

Credit foto: @Daniel Jijie

 

Prima pagină Rubrici La aniversară Literomania 200

Donează

Interviu cu Bernard Pivot, la București

Cunoscutul jurnalist de televiziune Bernard Pivot – plecat dintre noi pe 6 mai, la 89 de ani – şi-a dedicat ...

Jocul cu literatura

A fost numit „roman dificil”, exemplu perfect de „proză experimentală” sau chiar de literatură science-fiction. Admirat de o parte a ...

„Un loc botezat Kindberg” de Julio Cortázar

Botezat Kindberg, de tradus candid prin muntele copiilor ori de văzut precum muntele cel prietenos, binevoitorul munte, oricum ai lua-o ...

„Ecouri din pădurea întunecată” – o antologie Twin Peaks

În curând, la Editura Tracus Arte va ieși din tipar o antologie de poezie română contemporană pe care am coordonat-o, ...

Macbeth, azi…

 „«Macbeth» este un thriller despre lupta pentru putere, care se desfășoară în egală măsură într-un decor sumbru de roman noir ...

„Mortul reînviat” de Lu Xun (II)

Vă propunem, în acest număr al Literomaniei, cea de a doua parte a piesei „Mortul reînviat” de Lu Xun (1881-1936) ...
Reach content for Google search „Andrei Bodiu”, „Andrei Bodiu poezii”

Andrei Bodiu şi poezia cotidianului

În ziua de 27 aprilie a anului 1965, s-a născut, la Baia Mare, Andrei Bodiu. A plecat dintre noi tot într-o ...

Un roman exemplar

Respins, pe rând, de mai multe edituri italiene, romanul „Ghepardul” a fost publicat abia în 1958, la un an după ...

„Mortul reînviat” de Lu Xun (I)

Vă propunem, în acest număr al Literomaniei, prima parte a piesei „Mortul reînviat” de Lu Xun (1881-1936), unul dintre întemeietorii ...

„Balada necunoscutului” de Cristina Vremeș (fragment)

Vă invităm să citiți, în Literomania nr. 326, un fragmet din romanul „Balada necunoscutului” de Cristina Vremeș, în curs de ...

Girls, Movies, Books

Born in Barcelona in 1961, Clara Usón is one of the iconic voices of contemporary Spanish fiction, her novels (from ...

In Pursuit of Happiness

The Spanish Quarters are not just that quaint charming place which the tourists who arrive in the centre of Naples ...

Metamorfozele ficțiunii (fragment)

Cartea săptămânii este, în acest număr al Literomaniei, volumul de eseuri și cronici „Metamorfozele ficțiunii” de Rodica Grigore, volum recent ...

„Focul” de Daniela Krien (fragment)

Roman ajuns numărul 1, respectiv numărul 3 pe lista bestsellerelor în Elveția și în „Der Spiegel” și nominalizat la Dublin ...

Despre ispitele imaginaţiei

Don Rigoberto şi frumoasa lui soţie, Lucrecia (a doua soţie, de fapt) se despart din cauza unei scene scandaloase surprinse ...

The Installation of Fear

Ever since the beginning of 2020, when the Coronavirus pandemic spread across (and terrified) the world, serious diseases, the epidemics ...

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Susține Literomania


Literomania este o platformă literară independentă, înființată în 2017 de Adina Dinițoiu și Raul Popescu și care funcționează ca revistă online săptămânală. Poți contribui la continuarea acestui proiect cultural independent printr-o donație unică sau recurentă (click pe butonul PayPal. Donate Now).

This will close in 20 seconds