„Ce pozne-a mai făcut cățelul meu. Povești care se bucură și dau din coadă” de Tatiana Niculescu (coord.) (fragment)

Editura Humanitas vă propune un fragment în avanpremieră din volumul colectiv „Ce pozne-a mai făcut cățelul meu. Povești care se bucură și dau din coadă”, coordonat de Tatiana Niculescu, recent apărut la Editura Humanitas.

„Cum se poate să ai atâta poftă de viață și de ghidușii și, în același timp, să întruchipezi modestia cumințeniei, odihna tăcerii, calmul înțelepciunii, fidelitatea fără cusur și faptul de a trăi, viu și alert, în prezent? Se poate, dacă ești câine.

Acest volum este rodul unei indignări hazlii. Când am aflat că Editura Humanitas avea în pregătire un volum colectiv dedicat pisicilor („Ce vrăji a mai făcut pisica mea”, 2023), mi-am manifestat comic dezacordul, protestând în numele stăpânilor de câini. Protestul meu a devenit o carte cu poze și povești despre căței spuse de stăpânii lor. Iar cartea li se adresează tuturor iubitorilor de animale.” — Tatiana Niculescu

Volum colectiv cu texte de:

MIHAELA BĂRBUȘ • IOANA BOTH • MARIUS CHIVU • RADU COROZEL • WILHELM DANCĂ • MIHAl FRĂȚILĂ • DORIAN GALBINSKI • GEORGETA-ANCA IONESCU • SELMA IUSUF • RIRI SYLVIA MANOR • CIPRIAN MĂCEȘARU • MIHAELA MIROIU • LIVIU PAPADIMA • CĂTĂLIN PAVEL • OANA PELLEA • CRISTIAN TUDOR POPl!SCU • CRISTIAN PREDA • DUMITRA RÂȘNOVEANU • GABRIELA TABACU • SARA TURETTA

minunatu

Oana Pellea

La casa mea din munte într‑o seară. „E un urs. În curte e un urs…“, intră în casă Cristina strigând speriată și închide ușa. O dau la o parte, deschid ușa și mă uit în întunericul nopţii. Văd spinarea unui câine mare îndepărtându‑se. Nu mai vreau câini. Tocmai mi‑a murit căţelușa Tutuka. Prea multă suferinţă. Casa mi‑e plină de prieteni. A doua zi reapare. Prietenii îl hrănesc. Eu nici nu mă uit la el. Nu mai vreau alt câine.

Vine în fiecare zi. Vine și se uită la noi. Nici măcar nu vrea de mâncare. Îl ignor cât pot, dar mi‑e greu. E un câine foarte frumos și blând. Îi feresc ochii și îmi găsesc de treabă ca sa nu îl bag în seamă. Curtea nu are gard, așa că vine în fiecare zi agale, stă cu noi și seara pleacă.

Într‑o zi, îl văd de departe. Vorbesc la telefon și mă uit la el. Stă jos și privește fix înspre mine. În timp ce vorbesc la telefon mă gândesc să plec de pe terasă, să dau turul casei și, dacă îl voi găsi în faţa ușii… Deschid ușa și doi ochi enormi, superbi, negri cum n‑am văzut niciodată mă privesc ca și când îmi spun: „ţi‑a luat cam mult timp să mă recunoști“…

Așa a început una dintre întâlnirile de excepţie ale vieţii mele și, da, întotdeauna am avut senzaţia că ne știm de foarte mult timp, că ne‑am reîntâlnit acum, dar aveam o istorie împreună.

Din acea clipă nu a mai plecat niciodată. M‑am interesat dacă e al cuiva, dacă e pierdut. Nimeni nu știa nimic. Cineva parcă își amintea vag că ar fi fost salvat de la adăpost și pe urmă ar fi fost abandonat iar în munţi.

L‑am chemat pe toate numele posibile, ca să văd la care reacţionează. Nu a întors capul decât la MINUNATULE! Și așa i‑a rămas numele. Avea în jur de 2 ani când ne‑am întâlnit și am stat nedespărţiţi 12 ani. Minunatu nu numai că mi‑a făcut viaţa frumoasă, nu numai că m‑a protejat și apărat, nu numai că m‑a învăţat răbdarea, mi‑a dat lecţii de generozitate, de încredere, de blândeţe. Pot spune că mi‑a fost și mentor, învăţător. Era ceva în fiinţa lui atât de blând, de înţelept, de așezat. Îmi dădea siguranţă. Iubirea lui m‑a înnobilat. Știa când mi‑e greu, când mă doare ceva, când sunt tristă. Știa tot și înţelegea tot. Avea o anumită demnitate și emana înţelepciune.

L‑am perceput ca pe un înger venit să mă apere și să mă iubească. Surorile tatei, Ileana și Irina, l‑au iubit foarte tare. Spuneau întotdeauna că „Minunatu e trimis de Amza, are ceva din el“. Mariana – o prietenă de 30 de ani – l‑a iubit ca pe un membru al familiei. Toată lumea l‑a adorat. Toţi care l‑au văzut mi‑au spus că e ceva special cu el, că parcă e om. Până și medicul veterinar, când l‑a văzut prima oară, a spus că „ăsta nu e câine. E deghizat în câine!“.

Minunatu și‑a ales singur numele care îl caracteriza cel mai bine. Am multe povești cu el…, dar aleg una dintre ele.

Într‑o bună dimineaţă, l‑am găsit la ușă, cu piciorul scos din șold. A fost totdeauna liber prin munţi. Fără zgardă, fără lesă, fără nici o îngrădire. Acum nu se putea ridica de jos, dar, când am vrut să‑l suim în dubă, a luat‑o la fugă cu piciorul atârnându‑i doar în mușchi și piele. Până la urmă, reușim să‑l urcăm. Se zbate și celor care mă ajută le este frică: de durere, i‑ar putea mușca. Nici eu nu știu cum poate reacţiona, ne cunoaștem de foarte puţin timp. Nu am mai trecut prin așa ceva… Reușim, în fine, să‑l urcăm în dubă. E prima dată când îl transport cu o mașină. Stau cu el în braţe în duba care ne zgâlţâie și încerc să‑l sprijin, ca să nu se miște prea tare, căci are dureri mari.

Tatiana Niculescu este scriitoarea care a impus în literatura română contemporană genul biografiei. A publicat volumele Delicioasa poveste a cozonacului românesc (Humanitas, 2024), Englezul din Gara de Nord (Humanitas, 2023), Singur: Viața lui Mihail Sebastian (Humanitas, 2022); Nepovestitele iubiri: 7 minibiografii sentimentale (Humanitas, 2021); Seducătorul domn Nae: Viaţa lui Nae Ionescu (Humanitas, 2020, tradusă în italiană); Regele și Duduia: Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee (Humanitas, 2019); Ei mă consideră făcător de minuni: Viaţa lui Arsenie Boca (Humanitas, 2018); Mistica rugăciunii și a revolverului: Viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu (Humanitas, 2017, 2021, tradusă în poloneză); Mihai I, ultimul rege al românilor (Humanitas, 2016, 2020, 2022); Regina Maria: Ultima dorinţă (Humanitas, 2015, 2016, 2018, 2020); Spovedanie la Tanacu (Humanitas, 2006, 2008, 2021, Polirom 2012; piesă de teatru în regia lui Andrei Șerban, cu premiera la New York în 2007, și film premiat la Cannes în 2012, în regia lui Cristian Mungiu, cu titlul Dincolo de dealuri; cartea a fost tradusă în italiană), Nopţile Patriarhului (Polirom, 2009, Humanitas, 2019), Povestea domniţei Marina și a basarabeanului necunoscut (Polirom, 2013), Tăierea fecioarelor (Humanitas, 2018, ed. a doua), Brâncuși contra SUA, piesă de teatru (ebook, Humanitas, 2021). A coordonat volumele colective Iubirea din oglindă: Despre sex și identitate (Humanitas, 2017) și Cartea întâmplărilor: Mistere, ciudăţenii, uimiri (Humanitas, 2019) și a îngrijit volumul Maria, regina României, Gânduri pentru vremuri grele (Humanitas, 2020). Traduceri: Fundamentele lumii fizice de Frank Wilczek; De ce, Doamne? O radiografie a suferinței de C.S. Lewis; Fiul lui Dumnezeu? Pledoarie pentru Isus și Isus Mirele: Cea mai frumoasă poveste de dragoste a tuturor timpurilor de Brant Pitre. Între 1995 și 2008, Tatiana Niculescu a fost redactor și realizator de programe, iar apoi redactor-șef la secția română a postului de radio BBC World Service, la Londra și București.