Plicul lui Pașadia

Cinci puncte

Chiar nu am vrut să intru în polemici, citind însă că „Baltagul” ar fi un roman macho care i-ar învăţa pe copii că femeile trebuie bătute, am rămas ca la dentist. Literatura nu e rondelul rozelor roz, mai curînd rondelul rozelor ce mor. Vreau să spun că, întotdeauna, în literatură vor găsi şi cea care a scris tableta respectivă, şi oricine altcineva multă tensiune şi incorectudine, pentru simplul fapt că altfel nu se naşte energie, dinamică, nu se nasc forţe centrifuge.

Asta una la mînă. Doi la mînă: ar trebui să ne gîndim că nu toată lumea s-a născut în era cînd oamenii nu mai mîncau carne, nu spuneau „ţigan” şi nu tăiau copacii. Acceptăm ori ba, asta este realitatea, şi nu e bine să privim trecutul de pe vîrfurile inexistente ale prezentului.

Trei, fapt menţionat şi de un comentator: nu cred că mulţi reţin pasajul cu pricina, adică despre cum a iubit-o Nechifor pe Vitoria. Pentru mine, „Baltagul” este romanul căutării, al inteligenţei unei femei singuratice care şi-a iubit soţul. Ni se poate părea teribil, dar chiar l-a iubit.

Patru: un profesor bun trebuie să explice, să deschidă drumuri. Fraza frumoasă, ritmul elegant, povestea ca de la începutul omenirii e un lucru; ideile în şi prin care trăiesc personajele, viziunea lor despre lume, mentalitatea lor este altceva. Nici nu îmi vine în minte vreo carte din literatura română sau din oricare alta care să nu aibă nici un gînd „întunecat”. Dar nu creştem nişte mironosiţe care miros numai flori; creştem copii care se vor întîlni şi cu florile de mucegai, alt pericol literar care le pîndeşte pe săracele noastre progenituri.

Şi, cel mai trist, cinci: mulţi profesori ar fi fericiţi dacă copiii ar citi orice, numai să citească. Să nu citească, şi încă o capodoperă: iată la ce nu m-am gîndit pînă am dat de textul pe care încerc să-l uit.

 

Despre autor

Péter Demény

Péter Demény

Péter Demény (n. Cluj, 1972): scriitor, publicist, traducător, profesor la Facultatea de Litere a UBB Cluj. A tradus „Cartea de la Metopolis” a lui Ștefan Bănulescu și „Povestirea Țiganiadei” de Traian Ștef. De asemenea, a mai tradus și două romane de Daniel Bănulescu: „Te pup în fund, conducător iubit!” și „Diavolul vînează inima ta”. E redactorul revistei literare „Látó”. Volume: „Ikarosz imája” („Rugăciunea lui Icar”) – versuri, 1994; „Bolyongás” („Rătăcire”) – versuri, 1997; „A menyét lábnyoma” („Pe urmele nevăstuicii”) – studii, eseuri, recenzii, 2003; „Meghívó minden keddre” („Invitaţie pe fiecare marţi”) – publicistică literară, 2004; „Visszaforgatás” („Reluare”) – roman, 2006; „A fél flakon” („Flaconul golit pe jumătate”) – versuri, 2007; „Ágóbágó naplója” („Jurnalul fetiţei mele”) – versuri pentru copii, 2009, „Ghidul ipocriților” - eseuri (Polirom, 2013), „Kolindárium” (2015), „Lélekkabát” („Paltonul sufletului”- idem), „Apamozsár” („Măcinatul tatălui” - eseu, 2016), „Portrévázlatok” (schițe și portrete - idem), „Sünödi és a trallalla” („Ariciul lunatic” - povestioare, idem). Eseuri, articole şi versuri în româneşte în „Observator cultural”, „22”, „Bucureştiul cultural”, „Ziarul de duminică”, „Liternet”, „Apostrof”, „Teatrul azi”, „Corso”.

Scrie un comentariu