Canonul literar

Critica estetică s-a mutat pe Facebook. Și luptă împotriva corectitudinii politice inexistente

Am citit și eu, stupefiată, că se pregătește rescrierea literaturii române din perspectivă feministă și din cea a corectitudinii politice. Corectitudinea politică a ajuns la noi. Acest pericol înfiorător, această bestie importată din America, din Occidentul decadent (era să scriu… putred) ne paște valorile naționale. Pândește, așa cum un căpcăun așteaptă în beznă prada firavă a cărților noastre, făptura sleită a autorilor canonici. Nu am înțeles însă exact cine o va rescrie, dacă se vor mai găsi edituri care să publice, după falimentul în care le-a vârât ministrul Educației cu atacul împotriva auxiliarelor școlare. S-ar putea, prin urmare, să scăpăm, printr-un noroc, sau, cum ar spune un clasic în viață, tot răul spre bine. Chiar dacă s-ar găsi unii care să rescrie literatura română – plătiți din afară, clar, cine știe, poate de dl Soroș –, s-ar putea să avem noroc și să nu se mai găsească cine să o publice. Esteți din toate paginile, uniți-vă, altfel literatura română va dispărea, cum au dispărut fabrici și uzine, munți de aur și păduri, toate din vina altora, a… străinilor, nu a celor care ar fi trebuit  să vegheze asupra lor.

Lăsând ironia la o parte, dezbatem din nou, în spațiul public, o falsă problemă. Rumegăm, în spațiul umanioarelor, aceleași mărunte chestiuni fals dilematice, de cele mai multe ori fără suport teoretic și fără aplicare în realitate, din ce în ce mai rupți de lumea în care trăim și care ne-a luat-o mult înainte.

Cred, spre deosebire de colegii mei de pe Facebook, speriați de noua grilă de lectură, că a discuta în jurul valorilor, etosului personajului/autorului, în jurul viziunii despre lume și despre viață care se constituie într-o carte nu este deloc rău. Din contră, este foarte productiv și poate deveni cu adevărat interesant. Să nu credem cumva că un cititor oarecare, să spunem un cititor obișnuit, nu observă aspectele delicate, pasiunile, dilemele morale, valorile, sentimentele, greșelile, opțiunile complicate ale personajelor, caracterul lor, valorile lumii din care provin, cu tot ce este explicabil, pornind de la contextul socio-cultural al epocii, cu tot ce este acceptabil și inacceptabil pentru cititorul respectiv. Pentru că lectura este în primul rând… etică, și abia apoi estetică. Dacă ne încăpățânăm să analizăm la infinit simetria incipit-final, perspectiva narativă, înlănțuirea episoadelor, cronotopul și pluriperspectivismul, vom pierde și bruma de cititori care ne-au mai rămas. Dacă acceptăm însă că o carte construiește o lume întreagă, la care ne putem raporta, pe care o putem chiar judeca, învățând din experiență și emoționându-ne, poate salvăm niște lucruri. Orice elev observă că Ion e violent („un nemernic, doamnă”), că Vasile Baciu e bețiv și își bate fata însărcinată. De ce să salvăm cu orice preț ipocrizia estetă cu „personaj rotund” care „trece de la tipicitate la individualitate”? Ceea ce  nu înseamnă însă că nu remarcăm și calitățile, forța caracterului, tragismul etc., dar cred că este nevoie de mai multă onestitate în discuție. Și, în plus, cărțile, personajele devin astfel vii, cu adevărat memorabile în memoria cititorului, de orice fel și de orice vârstă. Cred că am osificat excesiv discuția legată de literatură și i-am dat prea puține șanse, de fapt.

Conform definiției, eticul se referă la studiul teoretic al principiilor și concepțiilor de bază din orice domeniu al gândirii și activității practice și la ansamblul de norme în raport cu care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în realizarea scopurilor. Așadar, cred că dezvăluirea concepțiilor și atitudinilor de viață și de gândire pe care le transmite, într-un fel sau altul, o operă poate fi la fel de productivă ca analiza perspectivei narative. Otilia nu poate fi cu totul înțeleasă dacă nu ne gândim că o fată cu educația ei și lipsită de avere, la începutul secolului, nu avea prea multe șanse în societate decât printr-un mariaj convenabil – ceea ce susține și viziunea realistă a lui Călinescu. Înseamnă că rescriem romanul? Într-un alt exemplu, Slavici poate fi privit și pornind de la etica muncii și de la contextul multietnic din proza sa, de la raportarea la capitalismul incipient din Transilvania epocii lui, nu doar prin prisma modalităților de caracterizare a personajului. Nu reiau discuția despre „Baltagul”, dar observ și eu că am mai putea schimba operele. Că am putea studia, acum că am ieșit din epoca predominant rurală – măcar prin depopularea satelor –„Pădurea spânzuraților” în loc de „Ion”, povestiri din „Hanu Ancuței” în loc de „Baltagul” ș.a.m.d. Sau am mai putea lăsa într-un con de umbră anumiți autori, pentru o perioadă: nu insist, dar Sadoveanu, care se bucură de un succes enorm de mai bine de o sută de ani, este un autor pe care nu îl mai citește, de fapt, aproape nimeni. Poate revizuim canonul și citim Blecher, Urmuz, Cella Serghi, Hortensia Papadat-Bengescu, depășind puțin romanele cu țărani, care sunt foarte departe de imaginarul unui tânăr urban din era digitală.

Eu cred că avem nevoie neapărată și urgentă de alte lecturi și interpretări, fie și dinspre corectitudinea politică: cu cât sunt mai curajoase, cu atât mai bine. Nu trebuie să ne fie frică de o relectură, din contră. Dar, repet, suntem încă departe de acel moment, ne temem de fantoma corectitudinii politice dintr-un mimetism stupid, complet greșit.

Ca să nu mai vorbim de cum stau lucrurile în social: de la femeile abrutizate de muncă, de sărăcie și de violența consorților alcoolici din satele de azi – nu doar de pe vremea lui Rebreanu –, de la țiganca bătută de clan și scoasă drept momeală la cerșit – cam ca la… Sadoveanu –, până la doctoranda presată să treacă prin așternutul profesorului ca să-i îmblânzească rigoarea academică. Și atunci: care corectitudine politică? Și care feminism?

 

Despre autor

Dorica Boltașu Nicolae

Dorica Boltașu Nicolae

Dorica Boltașu Nicolae a absolvit Facultatea de Litere a Universității București, un master în Teoria literaturii și un doctorat în Filologie.
Este autoarea unei cărți de teorie și critică literară, „Limite și libertate. Radicalism și reconstrucție în hemeneutica secolului XX”, Editura Niculescu, 2014, nominalizată la Premiile revistei „Observator cultural”. De asemenea, a publicat articole și eseuri în „Observator cultural”, „Cultura”, „Cuvântul”, „Euresis”, „Dilema veche”.

Scrie un comentariu