Citiri cu coada ochiului

Cîte cărți contează realmente pentru un om care și-a făcut obiceiul de a citi?

Poftim, un ghid bibliografic, realizat de un conclav de specialiști literați (și publicat în anul 2006), ne anunță că există 1001 de cărți pe care trebuie, trebuie, trebuie să le citim negreșit înainte de a muri: 1001 Books You Must Read Before You Die. Dacă nu apuci să le citești, mori prost, incult, tont, mori degeaba. Se subînțelege că dacă mori deștept și erudit ca un istoric literar, fiindcă ai epuizat lista celor 1001 de cărți, sfîrșitul tău înseamnă cu totul și cu totul altceva: o fericire, o feerie, o voluptate. Mori ca un academician, ceea ce nu e de ici-colea…

Mă gîndesc că există, poate, și 1001 cărți pe care trebuie, trebuie, trebuie să le citim neapărat după ce murim cu bine. Oare în rai, în purgatoriu sau în fundul iadului mai ai timp să citești? Fiind vorba, cel puțin în cazul raiului și al iadului, de o eternitate (un interval temporal imposibil de gîndit cu mintea noastră mărginită), trebuie să-ți ocupi timpul cu ceva, nu? Și atunci intri în biblioteca lumii de dincolo (BLD) și ceri catalogul celor 1001 de cărți eschatologice, catalogul post-mortem. A mînca fructe în rai, a bea suc de soc, a contempla sfinte fecioare cu pielea de alabastru (ca sfînta Clara) și a asculta muzici angelice devin(e), cu siguranță, de la un moment dat încolo extrem de plicticos. Și, la fel, a fi chinuit de diavoli în iad: cu foc, cu pucioasă, cu plumb topit, cu manele, cu promisiuni electorale, cu propoziții din Maria Grapini etc. Te omoară încă o dată plictisul. Mori complet. Mori definitiv…

Și totuși… Dincolo de gluma de mai sus (îndoielnică, firește), ar trebui să ne punem măcar o dată întrebarea încuietoare: cîte cărți contează realmente pentru un om care a avut obiceiul de a citi? 1001? O duzină? Mai mult? Mai puțin?

Abia după ce ai citit și ai studiat mii de cărți, îți dai seama cît de puține au contat cu adevărat în viața ta (dacă au contat cît de cît). Să-și facă fiecare o listă și va sesiza imediat acest adevăr. Dacă stau bine și mă gîndesc, eu nu ajung la o cifră mai mare de 10. Vă propun, deci, aceste scrieri. Știu bine: nu toate sînt capodopere. Dar nu învățăm numai din capodopere. Precizez de asemenea că nu există cărți obligatorii, bibliografii fără de care ești un loser și un nătăfleț. Doar cine crede asta e un loser….

1. Cîntarea cîntărilor.
2. Seneca: De brevitate vitae.
3. Apuleius: Măgarul de aur.
4. Montaigne: Eseuri.
5. Cervantes, Don Quijote.
6. F. M. Dostoievski: Însemnări din subterană.
7. Thomas Mann: Muntele vrăjit.
8. Franz Kafka: Castelul.
9. Marguerite Yourcenar: Piatra filosofală (L’Oeuvre au Noir).
10. Borges: Eseuri. Aleph, Celălalt etc.

Despre autor

Valeriu Gherghel

Valeriu Gherghel

Este absolvent de Filosofie. Este profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A publicat două cărți la Editura Polirom: „Porunca lui rabbi Akiba” și „Breviarul sceptic”. A fost nominalizat la multe premii, dar nu a primit deocamdată nici unul. Lucrează la un volum despre „rescrierea sinelui”.

Scrie un comentariu