Concurs

Concurs flash fiction, februarie 2017

Echipa Literomania a ales câștigătorul concursului de proză foarte scurtă (flash fiction): Mădălin Eugen Popa, cu Despinde girolbene. Ne-au reținut atenția și alte câteva proze, pe care le vom publica joi pe Literomania. Sperăm că, în timp, se vor aduna suficiente texte pentru a alcătui, în colaborare cu Editura Univers, o antologie de proză foarte scurtă.

Îl rugăm pe câștigător să ia legătura cu noi pe adresa literomania2017@gmail.com

Mădălin Eugen Popa
Despinde girolbene

Îmi amintesc perfect ziua aceea. Mă plictiseam și, după ce am fumat vreo duzină de țigări, m-am hotărât, în sfârșit, să ies din casă.

Era spre sfârșitul lui februarie și un soare anemic își arunca razele pe străzile murdare. Puținii trecători erau zgribuliți și cenușii ca zăpada netopită încă. Cu fiecare pas deveneam mai deprimat și chiar mă bătu gândul să mă întorc acasă unde aveam să moțăi ca un motan bătrân și leneș.

Dar pașii mă purtară pe străzi pe care nu mai fusesem niciodată, cu castani desfrunziți și case bătrânești. Una dintre ele îmi atrase atenția. Era un soi de vilă în care va fi trăit cândva un moșier, sau poate un scriitor. M-a intrigat însă o plăcuță de alamă de pe poarta din fier forjat, pe care cineva caligrafiase: Cursuri de limba spargă – Ana Lenotti.

Curios, am apăsat numaidecât butonul soneriei și, aproape instantaneu, o voce plăcută se auzi chiar de lângă mine, ca o invitație:

– Sedur mala!

O secundă mă gândii că poate am făcut o greșeală și m-am băgat în vreun bucluc. Dar poarta se deschise și în fața mea se ivi o bătrânică firavă, zâmbindu-mi larg:

– Sedur mala, rodilețule!

Zâmbetul candid al bunicuței și faptul că nimeni nu îmi mai spusese vreodată că sunt rodileț mă făcură mai încrezător.

Îmi făcu semn să o urmez. M-a condus pe coridoare întunecoase și reci, până am ajuns într-o cameră care mi se păru uriașă, poate din cauza pereților care nu mai erau pereți, ci niște rafturi imense pe care își dormeau veșnicia tomuri groase și vechi de când lumea. Un birou de mahon stăpânea spațiul dintre un pian vechi și un șevalet peste care era aruncată o bucată de pânză.
Bunicuța mă invită să mă așez într-unul dintre fotoliile îmbrăcate în catifea neagră care ocupau restul camerei, îmi aduse dulceață de gutui și îmi făcu un ceai în care turnă coniac. Apoi începu să mă descoasă:
– Cindelo randamdum?
Pesemne coniacul își făcuse treaba și-mi dezlegase limba, căci am intrat în jocul bunicuței:
– Dumdiram prago fteluroi, am îngăimat eu, destul de nesigur și foarte atent la reacția bunicuței.
– Gragdom, se bucură ea. Cicolduță rotrâpen…
Apoi, totul a venit de la sine. Făceam tumbe cu cuvintele, eram stăpânul consoanelor și vocalelor și doamna Lenotti îmi turna întruna coniac și aveam impresia că știam limba asta dintotdeauna și că primul gângurit a fost în spargă…
Atmosfera s-a încins și doamna Lenotti s-a așezat la pian. Un cântec de demult a prins viață:

Țâron dum, corpușă Zaraza,
Ge lerom radit?
Șemz o rapse dul ftole rine,
Lo starum konit?

Acum, în fața mea nu este decât o cruce micuță de lemn. Micuță, ca doamna Lenotti, care îmi zâmbește dintr-o fotografie ștearsă.

Îi zâmbesc și eu, privesc brazii încărcați de zăpadă dintre morminte și mă gândesc că avea dreptate. Despinde girolbene-s cuteate-n fosgosdâș și argeduștii farcă…

Despre autor

Literomania

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu