Verba Woland [Remix]

Bucureștiul răsfoit într-un album de gală

Andreea Răsuceanu a publicat anul trecut o carte despre Bucureștiul literar în care a analizat, psihogeografic și psihoistoric ori geografico-narativ, orașul așa cum apare în proza semnată de Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameșteanu, Stelian Tănase, Simona Sora, Filip Florian și Ioana Pârvulescu. Mărturisesc că antipatizez Bucureștiul, în general, și că am o stare de iritabilitate când trebuie să călătoresc în capitală. Totuși, există câteva locuri bucureștene de care chiar și eu sunt vrăjită (câteva bisericuțe uitate, câteva ulițe vechi, câteva colțuri, nișe ori unghiuri de care mă leagă câteva prietenii din junețe, plus, firește, Piața Universității de care mă leagă coagularea conștiinței mele morale în postcomunism).

Pornind de la cartea semnată de Andreea și recepționată cu entuziasm de critica literară, voi portretiza Bucureștiul care mi se potrivește mie, din scrierile câtorva din autorii menționați anterior, în niște vitralii cu sens de madlenă proustiană. Astfel, orașul scris de Mircea Cărtărescu este un fel de Aleph, corporal și psihic, care concentrează tot, datorită sensului său de uter cranian sau craniu uterin (am scris eu însămi despre aceste nuanțe într-un eseu relativ recent despre trilogia Orbitor și romanul Solenoid publicat în revista clujeană Steaua), în care orașul este un potpuriu senzorial și foarte corporal, dar și mistic. Gabriela Adameșteanu decupează cărți poștale bucureștene pe care le preschimbă în machete vag kafkiene, discrete (tocmai din pricina vagului): orașul devine volatil, de la un punct, ca o acuarelă estompată, dar atmosfera se conservă ca efect psihic al personajelor din proza sa. Există un soi de alchimie tandră, suavă la Gabriela Adameșteanu, care amestecă Bucureștiul făcut din fărâme și cioburi de vederi. Metropola lui Stelian Tănase este melancolică, poate chiar cu tendință, iar legătura dintre intimitatea personajelor și decor este aproape ombilicală. Fiecare scenetă și nuanță a Bucureștiului devine, de fapt, o narațiune aromată și intensă, în acest caz, plonjată și interferată cu aburul domestic la tramei. Simona Sora este un master chef al Bucureștiului: de la clădiri la reclame până la dimensiunea omenească, Bucureștiul său este un amalgam sinestezic situat într-un baroc-postmodern de invidiat. Scriitura densă face astfel ca orașul să fie alcătuit din straturi spațio-temporale (negustorești, mănăstirești, boierești, domnești – după cum explică Andreea Răsuceanu) suprapuse care emană și coagulează un spațiu-acoladă, Hotelul Universal, creuzet al tuturor formelor de Turn Babel imaginate vreodată. Pentru Filip Florian, Bucureștiul e o formă de istorie și politică narativizate, în care moravurile devin pretext pentru o proză parțial eseistică, având inclusiv o miză cosmopolită. Autorul e un soi de arhitect al memoriei extra și intranarative a orașului. În sfârșit, la Ioana Pârvulescu (ultima, de pe lista psihogeografică a Andreei Răsuceanu) se insistă pe farmecul desuet al metropolei, pe tot ceea ce înseamnă acțiune urbană retro, pe insighturi Belle Epoque și pe un puzzle șarmant.

Dacă acesta și numai acesta ar fi Bucureștiul, în mod cert aș fi o sedusă a metropolei care m-a făcut vreme de mulți ani să fiu irascibilă când ajungea trenul de la Cluj în Gara de Nord. Îi datorez Andreei Răsuceanu și autorilor scanați cu plăcere de către ea măcar o schimbare de perspectivă ca o trufă de ciocolată.

Despre autor

Ruxandra Cesereanu

Ruxandra Cesereanu

Ruxandra Cesereanu s-a născut în Cluj, la 17 august 1963. Actualmente este profesor la catedra de Literatură Comparată a Facultăţii de Litere din Cluj. Face parte din stafful Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, în cadrul căruia a susținut ateliere de scriere creatoare în poezie, proză și scenariu de film (2002-2016). Este, de asemenea, redactor-șef al revistei de cultură „Steaua”. A publicat 8 cărți de poezie, cele mai cunoscute fiind: „Oceanul Schizoidian” (1998, 2006); „Veneţia cu vene violete. Scrisorile unei curtezane” (2002, 2016); „Kore-Persefona” (2004); „Coma” (2008); „California (pe Someș)” (2014). A publicat 2 cărți experimentale de poezie, la patru mâini, alături de Andrei Codrescu („Submarinul iertat”, 2007) și Marius Conkan („Ținutul Celălalt”, 2011). Ca prozatoare a publicat 7 cărți, cele mai cunoscute fiind: „Tricephalos” (Editura Dacia, 2002); „Nebulon” (Editura Polirom, 2005); „Naşterea dorinţelor lichide” (Editura Cartea Românească, 2007); „Angelus” (Editura Humanitas, 2010) și „Un singur cer deasupra lor” (Editura Polirom, 2013, 2015). Ca eseistă, Ruxandra Cesereanu a publicat 8 cărți și a coordonat tot atâtea.

Scrie un comentariu