Cartea săptămânii

Destinul unui roman aparte

Se poate spune că Alexandru Vona nu a fost un scriitor prea norocos. În 1947, Fundaţiile Regale îl premiază pentru volumul de poezie (în manuscris) Vitralii. Manuscrisul volumului, aflat în posesia lui Mircea Eliade, a dispărut, însă, fără urmă (în Germania apare, în 2014, un volum numit chiar așa, Vitralii, care conține, pe lângă cele câteva eseuri de critică literară semnate de Vona, douăsprezece poeme ale acestuia apărute în Revista Fundațiilor Regale). Tot în 1947, Vona, pe atunci în vârstă de 25 de ani, scrie, în numai trei săptămâni, romanul Ferestrele zidite. Publicarea lui în România era imposibilă, mai ales că Vona urma să emigreze, în acelaşi an, în Franţa. Romanul câştigă o oarecare notorietate printre cei din diasporă, fiind cunoscut şi apreciat de Mircea Eliade sau de cuplul Virgil Ierunca-Monica Lovinescu. În ţară, după numeroase tentative eşuate, Ovidiu Constatinescu, care deţinea o copie a manuscrisului, va reuşi să publice romanul la Cartea Românească de-abia în 1993, după 46 de ani, iată, de la scrierea lui. Imediat după publicare, romanul este tradus în cel puţin trei limbi (franceză, germană, olandeză). În sfârşit, Alexandru Vona, despre care se spune că ar fi rudă cu Elias Canetti, se bucură, după aproape o jumătate de secol, de recunoaștere.

I

Romanul e o finitudine aureolată de infinit.
Nicolae Steinhardt

Ferestrele zidite a fost scris, mărturisește autorul, în urma unei întâlniri misterioase în prag de seară – o experiență, cum ar spune Virgil Podoabă, revelatoare: „Într-o seară, urcând scările unui imobil, am întâlnit, mai curând mi-a intersectat pentru câteva secunde drumul, un tânăr care cobora aceleași scări. Întors acasă, am simțit că trebuie să scriu, ca să-l regăsesc şi să-l aflu… Ce anume? Noaptea, până târziu, şi apoi toată dimineața, am scris timp de trei săptămâni. În această perioadă nu am vorbit nimănui despre roman. Mi-era frică să nu se curme vraja. În a douăzecea zi, când am vrut să continui, mi-am dat seama, recitind ultimele rânduri, că s-a terminat”.

Ferestrele zidite este un roman de atmosferă, iar nota dominantă a acestei atmosfere este misterul. Acel tip de mister asociat unui destin capricios care ne leagă între noi prin fire invizibile şi tainice. Este tipul de mister întâlnit în romanele lui Emily Brönte, în nuvele lui Henry James, în scrierile lui Kafka sau în prozele lui Mateiu Caragiale. Este un mister imponderabil, fragil, asemenea unei pânze de păianjen.

Universul din romanul lui Vona – un univers atemporal şi aspaţial, evocând o lume aproape arhaică – este susținut prin conștiința naratorului-personaj, romanul fiind scris la persoana întâi. Mișcările introspective sunt surprinzătoare prin imaginile sugerate şi prin comparațiile inedite pe care conștiința le invocă pentru a-şi reprezenta anumite trăiri vagi, neclare: „Am câteodată (foarte rar) sentimentul că nu mai sunt eu, aşa cum o casă nu mai e ea când, stăpânii plecând, slugile ar ieși din odăile lor şi s-ar agita după bunul plac prin saloane”. Sau: „Mă simţii trist şi obosit. Mă gândii la sculptorul ale cărui degete rămân brusc nemișcate în masa plastică, în timp ce făptura inexistentă se ascunde tot mai adânc în argila devenită ostilă”. Uneori aceste analogii – prin care este sugerat un interior hiperactiv – dau impresia de teamă în faţa unei realități percepute la modul intens şi intim, o teamă superstiţioasă care se ferește de denumiri directe, clare, o teamă arhaică, primitivă, instinctuală.

II

În Ferestrele zidite nu există o acțiune propriu-zisă. Importante sunt, în schimb, tăcerile, toate cele nerostite, sau „rostite” doar în conștiința naratorului-personaj. Altfel spus, Ferestrele zidite este un roman al conștiinței.

Un bărbat (necunoscutul), o femeie (necunoscuta), tipul relației dintre cei doi pe care naratorul-personaj încearcă a-l descifra aproape numai din gesturi şi tăceri – iată pe scurt trama romanului, asta în cazul în care se dorește neapărat identificarea unui eșafodaj faptic. Ferestrele zidite nu este doar un roman al tăcerilor, ci şi unul al așteptării. Aşa cum Drogo, personajul lui Dino Buzzati, se irosește într-o zadarnică așteptare a inamicilor tătari, eroul lui Vona se irosește într-o poveste care, în parte, este şi creația sa – o poveste detectivistică, al cărei mister îl intrigă, îi colorează, pentru moment, viața. Dar acest mister nu e de dezlegat, nu există un deznodământ, sau există, dar este plasat sub semnul echivocului: naratorul constată dispariția celor trei personaje (a necunoscutului, a necunoscutei şi a bătrânei) din casa în care le-a vizitat, ca şi cum totul nu ar fi fost decât un vis, un delir, o halucinație: „Când împinsei poarta, o inerție mecanică mă duse iar până la ei, nu mai avui niciun fel de îndoieli. Intrasem cu paşi înceţi, aproape calm şi subit liniştea din mine se sfărâmă –dar printr-un fenomen ciudat, numai sub presiunea liniştii incomparabil mai mari din jur –, şi începui să alerg înnebunit dintr-o cameră în alta. În salon storurile rămaseră trase şi trebui să aprind lumina. Căutai patul pe care în ajun aş fi văzut-o întinsă. Dispăruse. Cele trei fotolii uzate pozau ca în atelierele fotografice de provincie. După scară erau încă două dormitoare. Sus găsii o sală goală, mansardată, în care praful așternuse un covor moale şi virgin. Mă rezemai obosit de o lucarnă şi privii cerul.Un cer alb şi nemişcat. Alesei, ieşind din casă, cărarea ce duce spre ferestrele zidite”.

Roman cu final deschis, Ferestrele zidite se înscrie în linia unei modernități care face legătura dintre romanul românesc interbelic şi cel postbelic. O verigă pierdută, deoarece, scris în 1947, nu va cunoaște o primă ediție decât în 1993. Mai mult, anticipa – dacă avem în vedere momentul scrierii –, prin caracteristicile sale, noul roman francez. Alain Robbe-Grillet proclama, în Pour un nouveau roman (1963), dispariția personajului – o noțiune, credea el, perimată –, dar şi dispariția intrigii, a acțiunii, a mesajului, a conținutului. Ei bine, toate aceste elemente se regăsesc şi în romanul din 1947 al lui Vona (ce-i drept, într-o formă oarecum diferită, mai atenuată).

III

Cu farmecele şi destinele nu te poţi lupta singur.
Mircea Eliade

Titlul romanului semnat de Alexandru Vona se pretează unui dublu simbolism. Pe de o parte, semnificația sa trimite la imposibilitatea unei comunicări concrete, clare. Este sugerată, astfel, o izolare tipică monadelor leibniziene, un ermetism perfect. Pe de altă parte, titlul are o semnificație cât se poate de concretă şi trimite la scena în care necunoscuta îl conduce pe narator, pentru a nu fi văzuți împreună, pe lângă un zid cu ferestre zidite:

„Până atunci trebuise să-mi caut un loc pentru fiecare pas şi observai că peretele pe lângă care ne strecurasem avea toate ferestrele zidite… Nu-mi pierdusem încrederea în ea, însă voinţa nu mai avea acum nicio importanţă; simțeam în apropiere existența alteia cu mult mai puternică şi blindajul ferestrelor zidite nu-l consideram o garanție suficientă”.

Roman de introspecție, Ferestrele zidite are multe în comun cu romanul proustian. Misterul este, și în acest caz, declanșatorul mișcărilor introspective (personajul lui Proust suplinea golurile, necunoscutele din viețile celor din jurul său, printr-un complex proces imaginativ). Personajul lui Vona era încă din copilărie fascinat de misterul celor din jurul său: de misterul casei de peste drum, de misterul anumitor persoane venite în vizită în casa părintească sau pe care le întâlnea întâmplător. Este un inadaptat, un neînțeles, aşa cum reiese şi din conversațiile pe care le are cu Kati, iubita sa ancorată într-o superficialitate placidă, incapabilă de a atinge zonele de o subtilitate discretă ale discursului acestuia. Naratorul lui Vona se refugiază, astfel, într-o zonă a tăcerii, a liniștii – poate o predispoziție spre nihilism, poate o manifestare a unui spleen: „Frazele pe care nu le puteam spune putrezeau încet în mine şi o amărăciune ca după un drum lung şi inutil mă rătăci în umbră. Cunosc prea bine oboseala aceasta care mă face să rămân uneori în odaia mea până se întunecă fără să mă mişc de pe pat. Un timp mai aud zgomotele de afară, dar fără să mă sinchisesc. Apoi liniștea se întinde peste trupul doborât şi orele trec ca norii peste un câmp pustiu. Când închid ochii, nu ştiu niciodată dacă nu a fost vreun fel de leșin, dacă nu sunt cu adevărat bolnav”.

Un croitor şi fiica acestuia sunt singurele personaje care par a aparţine realităţii concrete. Croitorul, un intrus, un fel de Polonius, declanșează o intrigă în intrigă mărturisindu-i naratorului că bătrâna care l-a căutat pe acesta, fostă clientă a sa, murise cu mult timp în urmă, spânzurându-se după ce soțul ei a murit înecat în cada de baie în timpul unei crize de epilepsie. În ceea ce o privește pe necunoscută – o femeie tânără –, ea atrage atenția prin felul misterios de a fi, de a se manifesta (este îmbrăcată mereu sobru, în negru; nu pare a agrea compania fratelui şi a mamei sale; îi înmânează naratorului scrisori misterioase; este căutată de un bărbat necunoscut, naratorul bănuind că, de fapt, fratele ei nu ar fi cine pretinde că e, ci un răpitor; suferă de o boală misterioasă, poate chiar de epilepsie; încearcă, după spusele aşa-zisului frate, să se sinucidă). Necunoscutul – de remarcat că autorul nu a dat nume personajelor sale, exceptând-o pe Kati, şi nici locației unde se desfășoară acțiunea – este tipul personajului misterios, malefic, abil în a-şi ascunde adevăratele intenții, totul pentru el fiind un joc pe care îl manevrează din umbră.

Romanul lui Alexandru Vona cucerește atât prin stilul curat, perfect şlefuit, al unui limbaj lăuntric complex, cât şi prin atmosfera misterioasă. Univers oniric, apăsător, personaje misterioase, presupuse crime, case sumbre, totul conlucrează la crearea unei atmosfere tipice romanului gotic, reînviată cu suflu de maestru de Alexandru Vona, acesta anulându-i, însă, posibila superficialitate printr-o amplă şi labirintică desfăşurare a unui vast univers lăuntric, demn de un Proust sau de un Joyce.

În 1995, după apariția ediției franceze, Ferestrele zidite este recompensat, la Roma, cu Premiul International al Uniunii Latine. În Germania, cartea lui Vona s-a aflat mult timp în topul celor mai citite romane. În România, Ferestrele zidite apare pentru prima dată în 1993 la Cartea Românească, unde a fost reeditat în 1997. Mircea Eliade îi scria în 1955 lui Alexandru Vona, disperat în acea perioadă că nu-şi putea publica romanul: „Adu-ţi aminte de opiniile lui Roger Caillois şi ale celorlalți. Iar după succesul de critică va urma snobismul şi, în cele din urmă, succesul la adevărații cititori. Cu farmecele şi destinele nu te poți lupta singur”.

Alexandru Vona a părăsit România aproape imediat după terminarea romanului, emigrând în Franţa, unde s-a dedicat meseriei de inginer. Ferestrele zidite, în ciuda eforturilor depuse pentru publicare, a fost disponibil doar sub formă de manuscris timp de aproape 50 de ani. După 1990, adică după atât de amânata publicare, romanul s-a bucurat de un succes nesperat în ţări precum Germania, Franţa sau Olanda. Şi în România, Ferestrele zidite a avut parte, într-o primă fază, de o primire entuziastă atât din partea criticii de specialitate, cât şi din partea cititorilor (revista Apostrof i-a dedicat, de exemplu, un amplu dosar, în 1997). În prezent, romanul lui Vona a căzut în uitare. Nimeni nu-l mai evocă, nimeni nu-l mai reeditează în România. Este una dintre acele cărţi pierdute pentru cultura română. Nefiind publicată la timp, nu a reuşit să influențeze în niciun fel evoluția literaturii noastre. Rămâne doar o simplă bizarerie, care a avut scurtul ei moment de glorie (târzie).

Alexandru Vona, Ferestrele zidite, Editura EST, Bucureşti, 2001, 296 p.

Despre autor

Raul Popescu

Raul Popescu

Absolvent al Facultății de Litere din Brașov. Și-a continuat studiile în cadrul Universității Transilvania din Brașov cu un masterat de Scriere Creatoare și cu un doctorat despre viața și opera lui Ioan Petru Culianu. Colaborează la „Observator cultural”, „Steaua”, „Astra (Supliment. Literatură, artă și idei)”.
În 2017, a publicat volumul „Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic” (Editura Eikon, București, 2017). Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal erasmen (https://erasmen-erasmen.blogspot.ro).

Scrie un comentariu