Atelier

Despre sărăcire şi alte întâmplări

Dacă ar fi să fac o medie a zilelor bune cu zilele rele, a orelor în care am văzut limpede cu cele în care totul s-a arătat sec, prăfos, lipsit de substanţă şi, în fine, a secundelor în care ceva a sclipit şi altceva a fost doar cu sclipici, aş fi în favoarea celor dintâi. Adică a acestui an ale cărui luni au împlinit şi gustul şi desgustul supravieţuirii mele.

Nu sunt sigur dacă le-am adunat sau le-am scăzut, daca le-am făcut simple când au fost complicate şi complicate când au fost la îndemâna oricui. Cum n-aş putea să remarc măsura calităţii acestor trăiri, dincolo de propria-mi persoană. Aş putea doar să afirm că acestea s-au scris în timp real, că dintr-un reality show am sărit direct într-un reality book, pe şest mai întâi, convenit tacit la final.

Convenţie dictată de nevoia de a spune. De a rosti în cuvinte întâmplările atunci când se petrec. Ceea ce mă face foarte norocos. Ceea ce doresc oricui are nevoie.

Ce este sărăcirea

Sărăcirea e proasta socoteală. E pierderea treptată a mijloacelor de subzistentă în condiţiile în care instinctul tău de conservare se dovedeşte imprecis. Sărăcirea e incapacitatea de a păstra contactul cu oamenii cu bani. Nerespectarea contractului între tine şi obligaţiile tale. Neştiinţa în a te face folositor. Amânarea în a lua decizii; e proasta gestiune între nevoia de libertate şi rutina aducătoare de venit. E nevoia de libertate înţeleasă prost. E viziunea de ansamblu văzută în gol. Excluderea din lanţul trofic al circulaţiei banilor. Sărăcirea e un efect al lipsei de consecvenţă. O gaură între cauză şi efect.

Grade de sărăcire
Grad unu (de tip benign): când eşti pe cale să rămai fără bani şi nu se întrevede o perspectivă pozitivă în următoarea lună
Grad doi (de tip sever): când eşti înglodat în datorii şi nu ai nici o posibilitate de a le plăti sau a returna banii
Grad trei (de tip malign): când ai epuizat toate resursele, iar viitorul se anunţă total incert

Sărăcirea de gradul unu e teoretic stadiul cu cele mai multe şanse de evitare. În realitate e insinuantă, nesimţită, nu are simptome vizibile de la început; chiar dacă sunt, vei refuza într-o primă fază să le iei în seamă.

Şocul descoperirii ei are două trepte: mai întâi vezi cu ochii tăi că standardul tău de viaţă se schimbă, ca în final să constaţi pe pielea ta că, fără tratament, această schimbare va tinde să devină un proces ireversibil.

Prima măsură profilactică contra sărăcirii în acest stadiu ţine de evitarea consecinţelor ei. Realitatea în care te-ai trezit te determină la gesturi riscante cum ar fi cheltuielile inutile (făcute pentru a-ţi nega noua condiţie), generează stări conflictuale cu cei din jur, ineficienţă în lucru, pierderea răbdării, victimizarea, tentaţia de a spune nu.

Cheltuielile inutile. Cu toate că nu are datele unui sindrom real, tentaţia de a-ţi arăta că nimic nu s-a întâmplat în ce priveşte standardul tău de viaţă te va urmări fără încetare. Vrei să-ţi arăţi că poţi, că nu eşti afectat, că ai rămas neatins, deşi ce vezi în portofel te contrazice.

Stările conflictuale cu cei apropiaţi (familie, prieteni) se manifestă de cele mai multe ori spontan şi fără o cauză anume. Pleacă de la gesturi fără importanţă şi se agravează pe măsură ce insişti să crezi că de ele depinde totul. Îţi vei spune de fiecare dată că tu ai dreptate. Că tu eşti singurul lucid. Că ai obosit şi nimeni nu ţine cont de asta. Că şi răbdarea ta are limite şi cineva trebuie să înţeleagă, în final, acest lucru.

Negativismul şi victimizarea. Ca şi tentaţia de a cheltui fără rost, negativismul şi victimizarea sunt aceleaşi supape false în a crede că eşti în afara spectrului sărăcirii. Nu-ul devine o formă de agresivate lipsită de obiect, căci te afli în război cu toată lumea, când lumea nu e responsabilă pentru starea ta. Eşti, de fapt, incapabil să menţii un echilibru între aceste stări extreme, recurgând la stări extreme.

Prima regulă.

Mie mi se-ntâmplă!
Supravieţuirea e, în fond, o chestiune de management al resurelor în funcţie de condiţiile de „mediu”. Şi dacă ele sunt din ce în ce mai mici în această perioadă, se datorează dezacordului în care trăieşti. Acela de a nu putea să ţii „intrările” în acord cu „ieşirile” consumului tău cotidian. Şi nu doar de cel material e vorba. În egală măsură starea ta psihică va fi supusă unor presiuni uriaşe. Vin din toate părţile şi te lovesc cu aceeaşi tărie.

Adaptarea e cuvantul cheie şi cheia stopării sau măcar încetinirii acestui mecanism de dislocare a ta, de punere într-un alt context, cu totul neprietenos – cel al sărăcirii.
Ce se impune mai întâi? Care sunt nevoile tale imediate? Cum accesezi informaţia care te interesează?

Nu există, în definitiv, reguli în forma lor strictă, nu există o succesiune a lor reprezentată ca în acest text, cum nu există un secret care să te absolve sau care să determine evitarea crizei, sub orice formă ar fi ea.
Există însă mai multe etape ale acestui proces de dis-locare. Există obligaţia de a le lua în seamă şi a ţine cont de ele. Există nevoia de a învăţa să te aperi din mers şi capacitatea de a le face faţă în timp real. Totul se-ntâmplă în timp real în această perioadă. Sau altfel spus: dacă timpul înseamnă bani, cu siguranţă, lipsa lor te va scoate în afara timpului.

2 oct. 2010
Fiică-mea spunându-mi: …ne mai jucăm puţin şi după aia ne trezim că ne ia somnul.

4 oct.
M-am prins care e motivul senzaţiei de claustrofobie în care trăiesc: petrec mai mult timp acasă. Am mai mult răgaz să observ de ce m-am înconjurat. Chiria e neplătită, datoriile la bancă s-au acumulat, deja pe două luni.
Ce se-ntâmplă? Ce naiba mi se-ntâmplă? M-am jucat şi m-am trezit că m-a luat somnul sărăcirii.

9 oct.
Am rămas fără bani de ţigări.
Sărac da’ curat e un fel de seninătate morbidă.

10 oct.
Uite un tip de viaţă exemplară: să fii mecanic auto şi-n restul timpului să joci table, să pescuieşti şi să uzi grădina. Patru activităţi care nu se supun niciunui dubiu.

16 oct.
Câte poţi să cumperi cu 10 ron? Un borcan de zacuscă, 200g de slănină, 1kg de cartofi. Sau 150g de salam de calitate medie, şase ouă şi o pâine. O conservă de carne de porc, o pâine şi o jumătate de kg de mere. În cazul în care vrei să găteşti – o pungă de legume congelate şi 100g de costiţă şi o franzelă. Dacă nu vrei legume congelate- o jumătate de kg de morcovi, o jumătate de cartofi, trei cepe, trei-patru ardei şi câteva bucăţi de carne de porc din categoria celor care se vând pentru tocat. Printre acestea poţi avea surpriza să găseşti şi bucăţi de muşchi de cea mai bună calitate.

20 oct.
Deschid frigiderul şi frigiderul e mai gol decât sunt eu. Decât tristetea unui eschimos bătran, în cazul în care aceştia sunt vreodată trişti. Decât sufletul femeii care te-a părăsit pentru cel mai bun prieten al tău.

21 oct.
Se poate ca într-o zi toate cafelele să fie bune şi în altă zi, a doua zi, toate cafelele să fie proaste?
Nu mai ştiu cum a început criza asta. Ce făceam eu în momentul ăla? Unde eram? Cum eram imbrăcat?

Simptomele sărăcirii

Pâinea e un aspect al vieţii.
homeless în Piaţa Amzei

Faţă de părinţii noştri, noi am pus pâinea în coada listei de cumpărături; şi, nu de puţine ori, mai mult ca opţiune. Alimentele light au devenit un must.
Pâinea îngrasă, în consecinţă e de evitat. Pâinea produce carii. Pâinea te umflă, te balonează, îţi strică tenul, silueta, îţi face ochii roşii, conţine chimicale, îţi dă o stare de nervozitate.
Cine consumă multă pâine e de condiţie îndoielnică. Multe pâini în casă înseamnă familie numeroasă, prin urmare posibilităţi financiare reduse. Educaţie medie, reminiscente rurale, cultură joasă.
Cunosc persoane care se laudă că ţin o pâine o săptămână. Idealul e s-o elimini cu totul ca şi cum ar fi un viciu. Doar celebrii biscotti ne pot salva. Ca ţigara fără nicotină. Inventează pâinea fără cereale şi vei deveni un om bogat.

Despre cartofi
Cartofii au o dimensiune paradoxală[1]. Ori sunt mâncaţi de corporatiste/ corporatişti sub formă de french fries, ori reprezintă hrana săracului sub toate aspectele posibile. Dacă primii refuză/ ignoră imaginea în sine a cartofilor- cu pământ pe ei şi cojile alea oribile, cei din urmă trăiesc în cartof. Curăţatul lor a devenit ritual. Mirosul de cartofi, aroma zilei, iar gustul lor e gustul bunăstării, dovada că lumea e încă vie.

Simptome

De la hiper-agitaţie la resemnare
Suni, suni şi iarăşi suni. Îţi suni mai întâi prietenii, cunoştintele, rudele etc. Vrei să-ţi certifici că eşti OK, că nimic nu s-a întâmplat. Eşti mai mult decât activ, te mişti cu rapiditatea unui sprinter. Dar timpul trece iar tu eşti în criză de timp. Obligaţiile tale financiare rămân acelaşi, la aceleaşi date fixe. Oamenii cu bani fac bani după un algoritm ciudat şi se pare că una din regulile de bază e aceea de a crea panică prin absenţă.

De la fixaţie la autismul de conjunctură
Sentimentul că trăieşti în afara cercului, resemnarea şi umilinţele de tot felul duc către un anume tip de refuz, înteles finalmente ca o fixaţie: refuzul de a crede că există soluţii, refuzul comunicării, refuzul ordinii, refuzul afecţiunii, refuzul obisnuinţelor cotidiene, refuzul socializării. Încet, încet aluneci către ce s-ar numi un autism de conjunctură când singurele repere cunoscute rămân obiectele. Cele ce de regulă n-au reacţii şi se lasă controlate.

Furia seacă
Asemănătoare furiei obişnuite, dar într-o postură defesinvă. E oarbă pentru că îi lipseşte obiectul. Duce la predispoziţie pentru gafe, neatenţie, lipsă de tact, incontrol, nerăbdare, vulnerabilitate.
Nu are o traiectorie ascendentă, nu are ritm şi nu e urmată de o destindere. Doar un conglomerat de scrâşneli, gesturi frânte, poticneli. Ca un pârţ chinuit şi fără efect eliberator.

Dedublarea
În mod frecvent ai sentimentul că eşti altcineva. Că trăieşti în viaţa altcuiva sau în cel mai bun caz ai nimerit din întamplare în visul unui necunoscut cu probleme. În realitate, însă, eşti acelaşi tu obligat prin natura situaţiei să fii altfel. Înveţi, fără să-ţi doreşti, să joci diverse stări în funcţie de conjunctură. Să potenţezi senzaţii care de regulă n-au amplitudinea pe care le-o dai. Să faci compromisuri pe care nu le făceai, să baţi la uşi la care n-ai fi bătut din principiu.

14 nov.
Nu mă aştept la nimic. Poate la un cutremur. La o furtună să le răscolească pe toate, să se piardă totul: evidenţa populaţiei, ratele la bancă, listele cu rău-platnici, registrele cu datorii, facturile, agendele de telefon, notele şi însemnările cretinilor, semnalul TV, dosarele de la secu, cataloagele cu note, listele cu anunţuri de la avizier, de la oricare avizier, studiile despre nimic plătite din sudoarea poporului, listele electorale, voturile, cărţile tehnice, legitimaţiile, toate biletele şi toate cartelele de orice fel.
Să rămână doar bonurile de masă şi jurnalele. Toată lumea să ţină jurnale. Să ne întâlnim ca să avem ce scrie în ele.

27 nov.
Nu există nici un tip de activitate care să scape de sub incidenţa banilor. Chiar şi meditaţia încurajează consumul. Cine sunt, de unde vin, încotro mă duc, te obligă inevitabil să scoţi bani din buzunar.

28 nov.
Un kg de cartofi şi o sticlă de ulei sau roşii şi o bucată de brânza? Până la urmă mi-am cumpărat o şaorma. Am stat în faţa casei şi am mâncat-o şi brusc mi-am amintit de scena din Faubourg de Saint-Antoine când mâncam un sandvici grecesc făcut de turci.
Eram la o terasă şi am vazut trecând prin faţa mea o doamnă cu o bicicletă. O doamnă în vârstă, să tot fi avut vreo 75. Chiar în dreptul meu a scos din buzunar un morcov şi a muşcat din el. M-a vazut, nu am avut timp să-mi mut privirea, mi-a zâmbit, a pus morcovul în buzunar şi a trecut mai departe.

1 dec.
Încerc să-mi aduc aminte ce făceam acum 20 de ani. Poate fântâni în Serbia, poate dormeam în câmp, poate vindeam cârnaţi din geanta aia frigorifică cu care mă plimbam prin oraş. Stau şi mă întreb cum e mai bine să te arăţi in lume –
suma oportunităţilor ratate se pune la bune sau la rele? Un om care a sărit 100 de ocazii n-ar trebui să fie mai valoros ca unul care a scăpat doar 11?

2 dec.
Dacă, totuşi, criza asta e bună la ceva? Dacă asta îmi lipsea să ajung în zona neutră în care vreau să ajung, în acel no men’s land unde totul e posibil. Unde nu există balast, temeri şi alte chestii obositoare. Unde nimeni nu te întreabă de ce.

3 dec.
Trăiesc în luxul de a nu face nimic, cumpărat cu bani împrumutaţi.

14 dec.
Mi-am propus să dorm după-amiaza vreo două ore, asta însemnând o economie de cel puţin patru ţigări pe zi. La cinci zile as câştiga un pachet.
Trăiesc în teroarea ultimei ţigări din pachet şi am senzaţia că a început să-mi placă. Mă antrenez, se pare, pentru a fi inutil.

Dicţionar de criză. Sărăcirea. Câteva cuvinte cheie

A

Adrenalina

Când ai descoperit o bancnotă de 50 ron uitată într-un buzunar. Când ai primit un telefon de la un amic care-ţi spune că vrea să-ţi înapoieze datoria de acum un an. După ce ai reuşit să păcăleşti echipa de la gaze venită să-ţi taie alimentarea la reţea. Şi-ntr-o grămadă de alte situaţii promiscui în care trăieşti. Îţi dă amețeli, confuzie şi te face să vorbeşti tare când n-ai nici un interlocutor.

Aşteptarea

E jobul tău zilnic şi se referă la efortul susţinut de a-i face pe oamenii cu bani să privească spre tine. Continua urmărire a celor cu funcţii de decizie. A deţinătorilor de informaţii care din principiu nu ţin să le ofere gratuit. A celor care au întotdeauna cu un prieten mai mult decât tine. Eşti prins într-un lanț al slăbiciunilor, iar tu ca prestator de servicii eşti veriga slabă. Că e vorba de un telefon, de o scrisoare, de o decizie, de semnarea unui contract, de un răspuns, de un comentariu sau de o hotărâre, aşteaptă-te să aştepţi mai departe.

Asumarea

E semn că eşti încă viu. E alfa şi omega supravieţuirii tale. E capul de pod al oricărei strategii de rezistenţă. Asta dacă trăieşti în munţi şi te numeşti partizan. În oraş e altfel.

B

Balans

Supravieţuirea în criză e o chestiune de acord fin, e mersul pe sârma dintre cele două turnuri. E detaşarea viciată de banii pe care ai să-i returnezi şi nu ştii când.

Bani

Fiind lefteri, ne-am gândit la:

A avea bani
Bani albi pentru zile negre
Bani negri
Bani murdari
Bani de buzunar
De bani gata
(E) în bani
A intrat în bani
A dat de bani
Dedulcit la bani
La bani mărunţi
Banii vorbesc
Banii te urcă
Banii te coboară
Bani grămadă/ cu ghiotura/ un purcoi de bani/ fără număr/ o căruţă de bani/ plin de bani/ bani să-ţi pui şi-n cap
A se umple de bani
Cumperi cu bani
Banu’ jos/ aruncă banu’
Arată-mi banii/ să vad banu’/ banii-nainte
Bani pe el/ ea
Te face banu’
Banu’, ochiul dracului
Banu’ pe frunte
Nevoie de bani/ foame de bani
Întreţine cu bani
A da cu banu’
Lucrează pe bani
Bani la saltea
Bani la ciorap
A sparge banii/ a arunca cu banii/ a risipi
A sparge puşculiţa

C

Credibilitate

De fapt, acest numit dicţionar de criză e un îndreptar al datornicului. Din plătitor de taxe ai devenit datornic angajat, acesta e noul tău contract:

– nu fă referiri la bani de câte ori ai ocazia să te vezi cu prietenii tăi
– împrumută sume mici după care creditorii n-au să plângă
– anunţă din timp că nu poţi respecta o înțelegere prestabilită
– păstrează-ţi în continuare casa deschisă

Conştiința datornicului

Conştiința datornicului are când dimensiuni apocaliptice, când mărimea unei furnici, când e aproape de nesimţire.
În fine, ia-le ca pe nişte stări extreme. Conştiința ta nu poate fi decât una singură, cea cu care te-ai născut. Când nu erai dator vândut.

D

Datorii

E clar că îndatorarea sub toate aspectele ei te apropie de inevitabil. Motiv în plus să iubeşti viaţa.

Dependenţa

Sărăcirea creează dependenţă. Asta ar trebui înscris pe pachetele de ţigări, pe pungile cu organe de pui, pe cutiile de fasole, pe franzela de supermarket.

Depresia

Trăieşti în rate, mănânci eşalonat, dormi cu penalităţile la cap. Eşti suma eşecurilor tale şi în consecinţă, inutil.

Determinare

Vreau şi pot. O persoană determinată dă dovadă de energie, implicare, dorinţă de schimbare. Definiţia corporatistului. Individ fără viaţă personală.

Dialog

Tu vrei să vorbeşti, ai avea atâtea de spus. Dar cine vine cu banii?

E

Evitare

Dacă ar fi să treci retrospectiv prin întâmplările de până acum, cu tine în criză, vei constata că în principiu nu puteau fi evitate şi că băncile sunt de vină. Fără o asemenea atitudine n-ai putea fenta nimic.

F

Flerul

Flerul e mai puternic decât intuiţia pentru că e partea masculină a acesteia. E uşurătatea fiinţei în faţa încruntării. E asul din mâneca celui care câştigă întotdeauna. La poker.

Frica

Te va însoţi aproape în permanenţă. Va face tot posibilul să-ţi devină cel mai bun prieten. Îţi bate la uşă când te pregăteai să ieşi din casă, o vezi în urma ta pe stradă, se aşează la cafea cu tine, te bate pe umăr în timpul unei conversaţii îţi şopteşte în ureche când te uiţi la un film, poate chiar la filmul în care joacă ea.

Furia

Cheamă la luptă! Zbate-te, răsuceşte-ţi sabia în aer! Loveşte, trânteşte, aruncă, sparge, dă de pământ! Revolta e un drept al tău ca fiinţă umană. Chiar şi în gol. E o dovadă de normalitate în aceste vremuri.

G

Graba

La ce bun să strici treaba când trăieşti în buclă? La ce-ar folosi să rupi ritmul când ritmul e acelaşi şi repetitiv la infinit?

Grija faţă de propria persoană

Susţin cu tărie că egoismul e începutul şi sfâşitul sărăcirii la propriu şi la figurat. Fifty-fifty.

I

Interiorizare

Se spune că în noi înşine trebuie să găsim resurse. Că ajutorul pe care-l aştepţi dinafară e, de fapt, înăuntrul tău. Dar cred că toate astea au fost inventate în vreme de pace.

Inutilitate

Dacă ceva se dovedeşte inutil, înseamnă că aşa e. Dacă ai senzaţia că deja vu înseamnă da, la fel, se dovedeşte inutil să mai cauţi vreo soluţie.

Î

Împrumut

Dacă ai sentimentul că trăieşti zile de împrumut înseamnă că te-ai trezit în viaţa altcuiva care arată la fel ca tine, se mişcă la fel ca tine şi are datorii mai mari ca tine. Întrebarea e, de fapt, ce caut eu în viaţa mea?

J

Joc jocuri

Că ai avut răbdare două luni, aşa cum ţi s-a recomandat de către asistenta omului mare, şi omul mare a trecut pe lângă tine, în treaba lui
Că te-ai dus să-ţi ridici banii pentru care ai muncit trei luni şi ţi se aduce la cunoştinţă că nu sunt bani în casă, când bani nu sunt nici pe stradă
Că vecinu’ de la butic nu-ţi mai dă pe credit, că şi pe el l-a prins criza până la urmă
Că ai mai avut două ţigări în pachet – una s-a rupt şi pe cealaltă nu ştii cine ţi-a luat-o
Că ai de plătit chiria la sfârșitul lunii, iar sfârsitul lunii e acum
Că Grigori „Grisha” Perelman, un matematician rus de geniu a refuzat la începutul anului 2010 un premiu de 1 milion de dolari pentru rezolvarea conjecturii lui Poincaré. D-aia iţi vine să strigi, ca şi el:

K

Kilu’ meu, ducă-se toate!

L

Luciditate

Nimeni nu e dispus să dea fără nimic în schimb. Întotdeauna.

M

Management personal

Tentaţia maximă în această perioadă a vieţii tale e să te agăţi de orice iţi va părea aproape. Dar când „aproapele” ăsta e departe, nu de compasiune ai nevoie, ci de răceală. Răceala care iţi va ascuţi instinctele. Aceea care te va înrăi îndeajuns să înţelegi că eşti un brand şi că trebuie să te vinzi ca atare–

Manipulare

–vânzarea înseamnă persuasiune. Publicitatea înseamnă persuasiune dusă la rang de ştiinţă. Alege la întâmplare un comunicat de presă al oricărui tip de instituţie şi ai să constaţi că reformularea adevărului a devenit un instrument de PR. Restul e într-adevăr tăcere.

N

Negocierea

OK, vorbim de la egal la egal:

nu ţi se cuvine
ce ţi se-ntâmplă e întotdeauna real
ai întotdeauna de pierdut
umorul nu te salvează
persoana din faţa ta e altcineva

Noroc

Cum să-ţi câştigi norocul? Cum să ieși de sub incidenţa lipsei, a tristeţii, anonimatului? Pe care tastă să apeşi? Care buton? Câte repetiţii înainte? Cât de mult să dai, cât de puţin să primeşti? Care e cel mai bun raport în a fi văzut şi a vedea?
De fapt, care sunt lucrurile care sar în ochi? Talentul, dragostea, precizia, intuiţia, culoarea, farmecul, simplitatea, ambiţia, pierderea, câştigul, scările pe care urci, scările pe care cobori, zilele bune, lumina bună, sunetul delicat al furtunii, ce nu se poate vedea, ce nu se poate spune în cuvinte?
Nu ştiu dacă norocul e invers proporţional cu suma întâmplărilor nefericite prin care treci, dar dacă anturajul tău e unul plin de norocoşi, atunci ai să-l ai şi tu. Ca banii care trag la bani.

O

Oameni. Oamenii mari

Trăiesc odată cu tine, în timpul vieţii tale, dar sunt diferiţi de tine. Par să aibă tot un cap, două mâini şi două picioare, dar au conformaţia zeiţei Shiva. Au de asemenea mai multe guri: cu două vorbesc în acelaşi timp, cu una mănâncă, cu una împroaşcă sudălmi supuşilor. Mai au o gură la spate care face alte lucruri.

Sunt de neatins pentru că şi-au creat propriile lor ceruri şi în fiecare cer e câte un soi de arhanghel cu multe telefoane mobile. Oamenii mari manifestă, în general, lehamite. Nu faţă de tine ca individ. Faţă de omenire în general. Au unităţile lor de măsură şi sistemele lor de valorizare şi ele sunt cu totul secrete, dincolo de puterea ta de înţelegere ca muritor de rând.
Nu se tem şi nu cunosc ruşinea. Au şi ei telefoane mobile, dar nu le folosesc în scopul comunicării. Telefoanele lor pot schimba lumea, mediul înconjurător, natura în ansamblul ei.

Oportunitate

O bună oportunitate e ca un coniac bun. E curată, e limpede, e aromată şi e dintr-un spirit tare. Savureaz-o în starea potrivită. Adică atunci când merită.
Oportunităţile de masă. (După vinul de masă.) Chiar dacă sunt comune, pot împlini o masă îmbelşugată.
Oportunitatea single malt. E o dată în viaţă.
Şi ultima, dar nu cea din urmă, oportunitatea licurici. Pâlpâie, e mică, mică şi ţine cât să nu ieşi din cale.

P

Panica

Uită-te să vezi: faţă suptă, pomeţii iesiţi înafară, albul ochilor invadat de vinişoare roşii, expresie de câine bătut. Bătăile inimii ţi s-au rărit, instinctele tale sunt complet bulversate. Până să chemi un medic îţi recomand multe ţigări şi multă cafea. Se poate ca intoxicarea organismului să ducă la revenirea lui. Adică un şoc care anulează alt soc.

Plan B

Nu există un plan B.

R

Recuperare

Când agitaţia orașului începe să se piardă şi nu mai prezintă ameninţare, când ştii că telefonul n-are să mai sune şi soarele a coborât deja în ziua altei lumi, ai în faţă orele adevărului. E şansa să te prinzi din urmă.

Reintegrare

Criza ne face să ne gândim la noi aşa cum ne-ar dori Dumnezeu. E ca atunci când ești claustrofob și rămâi blocat în lift. Când te afli în mijlocul oceanului şi n-ai mai văzut pământul cu lunile. Când tocmai ai scăpat la mustaţă de un accident de maşină traversând strada aiurea. Iţi spui că ai să laşi tot ce e rău deoparte; să fii bun, să fii atent, să asculţi, să fii generos.
Dar la al treilea cântat al cocoşului (a treia oră, a treia zi, a treia săptămână) n-ai să te dezici de toate astea?

Ritm

Am sperat întotdeauna într-o lume în care totul are ritm. Am sperat întotdeauna ca ritmul lumii în care trăiesc să-mi arate nota în care visurile mele se pot împlini.

S

Situaţii limită

Simplul fapt că tu cu tine însuţi te afli în aceeaşi încăpere e o situaţie limită. Altfel, o situaţie limită e premisa schimbării.

Socializare

De inclus mai degrabă în cadrul tehnicilor de negociere între tine şi tine. Chiar dacă nu aduce un beneficiu efectiv iţi poate crea sentimentul că n-ai devenit un outsider.

T

Test

Are să vină o vreme când ai să te trezeşti, şi într-adevăr toate acestea vor fi fost doar un vis. Un vis în care se făcea că destinul testa nefericirea pe tine.

Trauma plicului

Am împrumutat odată o sumă de bani pe care a trebuit s-o returnez lunar sub forma unei rate. După ce am calculat de câte luni voi avea nevoie, am cumpărat plicuri. Câte luni atâtea plicuri. Ce crezi? Plicurile s-au terminat înaintea ratelor. Cu mult înainte.

Ţ

Ţinta

Eşti ciuca atacurilor tuturor. Chiar şi a celor apropiaţi ţie. Da, ai făcut toate câte îţi sunt imputate. Dar, pe bune, pentru o asemenea pradă n-ar trebui să se obosească nimeni.

U

Umilinţa

Când prietenii tăi te fac să înţelegi prin puncte de suspensie dragostea lor
Când te rog din suflet n-are nici un dumnezeu
Când ţi se vorbeşte de o a treia persoană şi aceea eşti tu
Când destinul are faţă umană
Când festele destinului nici măcar nu-ţi sunt destinate ţie
Când ţi se spune asta e cheia şi odată ajuns la destinaţie constaţi că se intră cu cartelă
Când eşti invitat într-un loc pentru că eşti nonconformist
Când vrei să spui ce simţi şi cei de faţă cred că eşti pe cale să spui ultima glumă
Când ţi se spune aş vrea să am viaţa ta, viaţă de artist
Când ai reuşit ceva şi cineva spune încearcă şi el să supravieţuiască, săracu’…

Umor

Nu, nu te salvează, am mai spus-o. Te face să îngurgitezi mai uşor. De luat de trei ori pe zi. Dacă ai cu ce.

V

Vanitate

Vanitatea după ce ai cunoscut umilinţa în variatele ei forme, pare un recurs la normalitate. E însă unul fals, înşelător, neproductiv şi pe lista lui ştim noi cine. Dar uman vorbind, e explicabil.

Versatilitate

Condiţia ta îţi spune să stai departe de orice aşa-zise ocazii. Vin la pachet cu necazurile.

Vendeta

Ceea ce crezi tu că e punere la punct, nu e. Cei vizaţi nu se vor simţi datori cu nimic.

Vinovăţia

Brută. Când eşti vinovat greu, vâscos, ca siropul. Greu pentru că apasă greu. Îţi încovoaie spinarea, picioarele ţi se-mpleticesc, te mişti ca şi cum te-ai scurge pe caldarâm.

Suplă. Când eşti tentat să-l baţi pe umăr pe cel căruia i-ai greşit, dar n-o faci pentru că el se ţine totuşi la distanţă. Îţi recunoşti vina, există premise să te revanşezi şi-ţi doreşti s-o faci cât mai repede. Mai poate fi numită şi vinovaţie elastică.

Diafană. Termen potrivit în măsura în care senzaţia de vinovăţie e egală cu cea dată de o minciună mică.

W

Whatever works

Numeşte criza ca vremea reciclării. Un fel de a fi eco-primitiv când nevoia te învaţă. Dacă până acum n-ai acordat nici o atenţie borcanului de magiun din cămară, acum trebuie că e cel mai bun magiun din lume. Dacă obişnuiai să faci risipă, azi ai învăţat că şi firimiturile au rolul lor în viaţa ta. La fel cu fiinţele umane. Persoanelor pe lângă care ai trecut doar schimbând convenienţe, le-ai făcut deja loc în agenda ta. Ai învăţat că şi prietenii de mâna a doua pot juca în liga-ntâi.

X

XXL

E vremea când matca işi pierde malurile, reperele se umflă şi devin gonflabile până la explozie, un biet punct cândva, acum ditai gaura neagră – o lume obeză, abia trezită, pendulează ameninţător deasupra capului tău. Dar aminteşte-ţi de sticla de cola din Romană: umflarea până la refuz şterge datele reale ale oricărui obiect, fiinţă sau sentiment.

Z

Ziua Zet

Ziua când ai simţit că porţile ferecate ale lipsei încep să se deschidă în plin şi golul se poate umple. Când te-ai îmbrăcat frumos pentru că ai un motiv real. Ziua în care în afară devine înăuntru şi primele binefaceri a ceea ce înseamnă să vezi clar se fac simţite.
Toate prin care ai trecut iţi sunt de folos. Acestea sunt uneltele tale. Păstrează-le, chiar de n-ai să le mai foloseşti vreodată. Asta îmi doresc şi mie.

Fragment din Trăind pe credit, carte apărută la Editura Brumar, Timişoara, 2012

[1] „Din cartofi adevăraţi” (după o anumită reclamă la cipsuri) nu înseamnă că trebuie să vizualizăm cartoful ca atare, ci că e foarte posibil să trăim într-o lume a cartofilor falşi.

Despre autor

Paul Țanicui

Paul Țanicui

Paul Ţanicui a fost, într-o ordine aleatorie, vânzător de cărţi, marochiner, săpător de fântâni în fosta Yugoslavie, vânzător ambulant de cârnaţi italieneşti, topitor de plumb într-un atelier de vitralii, copywriter în diverse agenţii de publicitate (BBDO, Publicis), iniţiator, dezvoltator şi producător al proiectelor muzicale Shukar şi Shukar Collective. A lucrat la scrierea unui film comisionat de John Turturro pentru Canal +, a contribuit ca producător delegat la realizarea unui album world music susținut de Peter Gabriel.
A absolvit Facultatea de Film din cadrul UNATC București și lucrează ca scenarist şi regizor de film (Iagalo, Mousse au Chocolat, Two Lives).
Este autorul așa numitei ”reality-book” „Trăind pe credit”, Brumar 2012, a romanului „Quimera”, Humanitas 2015 și a unui volum de poezie „Cealaltă inimă”, apărut în ediție de lux cu gravurile lui Ciprian Mureșan. Are în pregătire o carte dedicată lăutarilor din Taraf de Haidouks, care urmează să apară la HarperCollins cu sprijinul lui Johnny Depp.

Scrie un comentariu