Atelier

Dispariția (scenariu de film) (III)

18. EXT.

Dimineaţa devreme. Satul Peştera.

FADE IN

Oamenii sunt strânşi în drum, la fel ca în scenele 11 şi 14. Un sătean vine alergând dinspre pădure. De deasupra pădurii se vede un fuior gros de fum negru. Săteanul se opreşte în mijlocul celorlalţi. Majoritatea sătenilor îşi ţin ceva la gură şi la nas. ION şi MARIANA acoperă gurile copiilor cu batiste.

SĂTEANUL:

Îi bai. O explodat şi celălalt cazan, nu mai au ce face, substanţa-i în aer.

Rumoare

MARIANA (speriată):
Păi şi ce facem?

Săteanul care a venit cu vestea ridică neputincios din umeri.

ION (nervos):

Păi ce dracu să mai facem acuma? Trebuie s-o luăm la sănătoasa, dacă mai stăm mult aicea murim ca potârnichile şi n-are cine ne despăgubi.

SĂTEANUL:

De despăgubit or da ei ceva…

ION:

Mă piş pă ei şi pe banii lor, da’ să nu-mi nenorocească copiii.

ION trage cei doi copii înspre casă. Se întoarce către MARIANA.

ION:

Hai să strângem ce putem că nu-i de stat!

FADE TO BLACK

19. EXT.

Pădure, marginea poieniţei în care este uzina. Continuarea scenei 17.

Camera se deschide brusc, ca şi cum s-ar deschide ochii BIANCĂI. Camera tremură, ca şi cum ar tremura capul BIANCĂI. Îl vede pe LORI în prim-plan care o priveşte nedumerit, speriat, îngrijorat şi în fundal uzina abandonată. Negră de fum, dezolantă apăsătoare.

LORI:

Bianca, Bianca, mă auzi?

BIANCA:

Da, ce-am păţit?

LORI:

Ai leşinat. Hai să te duc la maşină. Poţi merge? Ține-te de mine.

BIANCA:

Nu vreau la maşină, hai să vedem ce-i cu uzina asta…

LORI:

Dă-o-ncolo de uzină, nu-i nicio uzină, îi o fabrică de săpun abandonată, n-ai ce vedea. Şi oricum nu putem trece gardul, nu-i nicio poartă.

BIANCA începe să plângă.

LORI:

De ce plângi, tu?

BIANCA:

Nu ştiu…

LORI:

Hai no, eşti obosită, mergem şi te culci, apoi o să îţi fie mai bine.

BIANCA:
Bine…

Camera înaintează sprijinită de umărul lui LORI, ca şi cum ar fi capul BIANCĂI. Focalizează picioarele lui LORI care calcă pe frunze, iarbă, crengi.

FADE OUT

20. EXT.

FADE IN

Pădure, poiană, continuarea scenei 19.

LORI și BIANCA, întinși pe iarbă, se sărută și se mângâie tandru. Încep să facă dragoste.

BIANCA (șoptit):

Mă simt mai bine acum, mult mai bine… credeam că nu mai întrebi…

LORI:

Șșșșt…

Cei doi continuă să facă dragoste, camera se ridică deasupra lor, deasupra frunzișului și se întoarce înspre fabrica abandonată, neagră, amenițătoare, cu gardul care împrejmuiește pământul galben și pârjolit. Camera focalizează un coș din care, firav, începe să se ridice o mică dâră de fum negru.

FADE TO BLACK

21. INT.

Dimineaţă. Biroul primarului. PRIMARUL stă la birou şi LORI şi BIANCA pe scaune în faţa lui. PRIMARUL este nervos, dar şi speriat, rugător.

FADE IN

PRIMARUL:

Domniţă, v-am explicat, nu există nicio explicaţie. Şi nicio legătură. E doar o coincidenţă că fabrica de săpun s-a închis în aproximativ aceeaşi perioadă. V-am arătat rapoartele, scrie clar, accident, explozie la ambele cazane sub presiune din cauză că în fabrica asta nu a mai băgat nimeni bani din anii ’50, când a fost făcută. Era un dinozaur, funcţiona din inerţie, nici noi nu cumpăram săpunul care se făcea acolo. Bine că nu am avut victime.

BIANCA:
Câţi oameni din sat lucrau acolo?

PRIMARUL:

V-am spus, sub 40.

BIANCA:

Aproximativ?

PRIMARUL:

Aproximativ…

BIANCA:

Păi cum, nu aveţi date exacte?

PRIMARUL:

Nu mai avem.

BIANCA:

Păi chiar şi aşa, 40 înseamnă aproape jumătate de sat…

PRIMARUL:

Aproape… Domnişoară, ştiţi ce, haideţi mai bine să vorbim despre lucrurile cu care într-adevăr vă putem ajuta, nu despre alea cu care nu am cum să vă ajut. Eu ştiu că viaţa la oraş e grea, eu cresc porci, viţei şi găini. Ce ziceţi să vă tai un porc, vă dau şi o pulpă de viţel şi nişte găini gata scărmănate, trăiţi bine două luni cu carnea asta. Şi punem pe deasupra şi vreo 10 litri de merlot de aicea din zonă de vă lasă gura apă…

BIANCA:
Vă rog să încetaţi cu lucrurile astea, nu sunt omul potrivit, n-aveţi de ce să îmi daţi mie porci când eu de informaţii am nevoie…

LORI (o ghionteşte pe BIANCA, îi şopteşte la ureche):

Hai, tu, că nişte carne de ţară ar fi bună…

BIANCA: (îl înghionteşte pe LORI înapoi şi se adresează PRIMARULUI)

Deci chiar nu e cazul…

PRIMARUL:

Da’ eu nu încerc nimic, vreau numai să fiu ospitalier…

BIANCA (furioasă):

Ba chiar aţi încercat să mă mituţi acuma şi eu aşa ceva nu suport!

PRIMARUL (furios la rândul lui, se ridică în picioare, spumegă, urlă):

Aşa să vorbeşti la tine în redacţie, nu la mine în primărie! Eşti o mucoasă impertinentă, v-aţi luat diplomele de jurnalişti pe bani şi veniţi să-mi faceţi mie zile fripte, v-o plătit Badea, de la PDL să-mi căutaţi mie nod în papură să ajungă el la anu’ primar. Lăsaţi, că ştiu eu ce hram purtaţi voi, ăştia, cu ziarele voastre cu tot! Sunteţi nişte lingăi care scriu articole bune de şters la cur. Afară! Afară din biroul meu, futu-vă naţia voastră de rahaţi cu ochi! Ăsta-i birou de primar, mă, nu de rahat în ploaie. Şi cât îs eu primar aicea nu mă dă nimeni jos, nici Badea, nici doi jurnalişti de doi lei, nici nimeni! Nelule!

Speriaţi, BIANCA şi LORI se ridică de pe scaune şi se îmbulzesc spre uşă, în cadrul uşii se întâlnesc cu SECRETARUL care tocmai intră. SECRETARUL se uită nedumerit când la PRIMAR, când la cei doi. LORI îi face semn SECRETARULUI că PRIMARUL e nebun şi iese şi el în urma BIANCĂI. SECRETARUL rămâne singur în birou cu PRIMARUL.

PRIMARUL:

Nelule, mâine dimineaţă le-ai umplut portbagajul şi le-ai făcut vânt. Să nu mai văd picior de ziarist p-acilea, înţeles? Futu-le muma-n cur de handicapaţi. Înţeles, mă?!

SECRETARUL:

Da, dom’ primar!

FADE OUT

22. INT./ EXT.

Dimineaţă. Interiorul maşinii lui LORI. LORI conduce, iar BIANCA, în dreapta, plânge, are o criză nervoasă. LORI, cu o mână conduce şi cu cealaltă încearcă să o mângâie. BIANCA hohoteşte şi mai tare. LORI trage pe dreapta şi opreşte maşina.

LORI:

Hai, no, îi tâmpit primaru ăsta, da’ nu trebuie să te superi aşa, îl reclamăm şi gata… O urlat un pic la noi, asta este, vedem noi cine iese mai bine din povestea asta…

BIANCA:

Lasă-mă-n pace, tu voiai carne…

LORI:

Păi informaţii de la el vezi că nu putem scoate, era bună nişte carne, că în magazine vezi şi tu ce cauciucuri intră. Chiar şi tu ziceai că carnea de ţară îi cea mai bună…

BIANCA:

Da, dar nu aşa… Nu-i drept, Lori, nu-i drept…

LORI:

Ce nu-i drept, tu?

BIANCA:

Ce s-o-ntâmplat cu oamenii ăia, ce s-o-ntâmplat de fapt cu ei?

LORI:

Om vedea, îi dăm noi de capăt…

BIANCA:

La asta nu cred că-i dăm de capăt… Nu vezi că nimeni nu spune nimic, parcă ar fi omerta aici, şi toţi vor să ne aburească şi să ne fraierească. Mă simt aşa neputincioasă, şi proastă, sunt şi tare proastă…

LORI (o mângâie pe cap):

Nu eşti proastă, tu, eşti numa’ naivă câteodată, dar proastă sigur nu eşti.

BIANCA:

Mă, Lori, tu ştii că eu nu ţi-am spus ţie niciodată ceva important?

LORI (o mângîie în continuare):

Ce?

BIANCA:

Uite, acuma îs aşa, sentimentală, m-o luat şi plânsu’ (îşi şterge nasul), voiam să îţi spun că…, acuma știi, de ieri, îi evident adică: mie îmi cam place de tine. De mult voiam să îţi spun, da’ nu am avut curaj. (se cuibăreşte în braţele lui LORI)

LORI (se opreşte din mângâiat):

Cum îţi place? Păi şi mie îmi place de tine, clar…

BIANCA:

Știi ce spun, nu ca între colegi, îmi place pe bune, ştii tu ce vreau să zic. Chiar dacă poate ţie nu îţi place de mine, îi ok, dar trebuia să iau măcar piatra asta de pe suflet.

LORI (se trage mai în stânga):

Tu, Bianca, nu-i vorba că nu-mi place de tine, eşti o fată faină, şi inteligentă, şi sensibilă… numai că ieri nu știu ce s-o întâmplat, pe bune…

BIANCA (plânge din nou):

Şi proastă… hai, n-o mai lungi, zi că nu-ţi place şi gata, n-are rost să mă iei pe ocolite…

LORI:

Bianca, problema-i alta, în mod normal mi-ar fi plăcut foarte tare de tine şi poate ne căsătoream şi făceam vreo 5 puradei, numa’ că vezi tu, baiu-i că eu îs gay.

BIANCA pare şocată

BIANCA:

Ce ești tu, mă?! Adică ieri mă tăvălești prin iarbă și acuma ești gay?! Futu-ți gura mă-tii de bozgor. Gay, mă?!!!! Altceva nu găseai?!!!

LORI:

Bine, bi, dar mai mult gay…

BIANCA:
Păi atunci fute-te-ar în cur trei divizii de negri, căcatule!

BIANCA scuipă înspre LORI coboară furioasă din mașină, trântește portiera şi merge înainte, pe stradă. LORI porneşte maşina şi merge după ea, în dreptul ei încetineşte.

LORI:

Hai în maşină!

BIANCA:

Nu vin!

LORI:

Hai, tu Bianca, urcă odată, că mă şi enervezi, ce-i cu sclifoselile astea? Ieri mi se părea că îți fac un favor, te simțeai rău, m-am prins că te uiți după mine…

BIANCA:

Mă-ta se uită după tine, blegule.

LORI:

Hai, tu, în maşină că vine ploaia! Nu te criza așa că n-are rost. Nu-s pregătit nici pentru relații, nici pentru crize. Vii odată?

BIANCA:

LORI:

Cum vrei! Dacă n-ai treabă cu mine astăzi m-aş duce la pescuit, îi o baltă aproape şi mi-am luat sculele cu mine, că mâine am înţeles că plecăm…

BIANCA:

Du-te!, n-am nicio treabă cu tine. Mai bine n-aveam deloc…

LORI:

Pe bune acuma, nu vrei să vii şi tu la peşte?

BIANCA:

De ce, vrei să mă mai tăvălești o dată? Schimbăm peisajul?

LORI:

Bine. Pa.

LORI accelerează şi în curând dispare de pe şosea. Camera o arată BIANCA care merge câţiva metri pe şoseaua naţională, apoi o arată mergând pe un drum de ţară, apoi pe câmp. În timp ce se află pe câmp, brusc, izbucneşte furtuna. Camera o urmăreşte pe BIANCA care alearga pe câmp, prin furtună. Cade, se ridică, aleargă din nou. Totul în jur este foarte întunecat din cauza furtunii, cerul este brăzdat de fulgere, plouă torenţial, BIANCA pară să ameţească, la orizont se vede şoseaua naţională, BIANCA aleargă într-acolo. Şoseaua e pustie, pe marginea şoselei BIANCA cade, leşină, răpusă de efort.

FADE OUT

23. EXT.

Câmp, soare, se aud păsări. O fetiţă se joacă în jurul unei bătrâne care culege cicoare.

FETIŢA:

Buni, buni, toate lucrurile din lumea asta pot fi explicate cum îmi explici tu mie?

BĂTRÂNA (culegând în continuare cicoare):

Bia, draga mea, multe pot fi explicate, dar sunt şi unele lucruri care nu pot fi explicate nicicum. Alea le poţi explica numa cu sufletul, în alea trebuie să avem încredere.

FADE TO BLACK

24. INT.

Interior Dacia 1310, maşina rulează pe şosea. La volan se află SECRETARUL, iar BIANCA, udă, e întinsă pe bancheta din spate. Pare că are un somn agitat, din când în când spune „Buni”. SECRETARUL scoate telefonul mobil şi sună.

SECRETARUL:

Alo, dom’ primar? Avem o problemă. Da. Nu, nu asta, am găsit-o pe ziaristă în câmp, leşinată, noroc că am trecut pe acolo. Da, e leoarcă. Da, singură. Nu, nu ştiu ce are, are febră mare, o prins-o furtuna în câmp, delirează. Da, nu stau, nu stau deloc, acuma îs cu ea în maşină, o duc la dispensar. Bine, să trăiţi.

SECRETARUL aruncă telefonul pe scaunul din dreapta şi conduce în continuare.

SECRETARUL:

Grijania mamii lor de drogaţi, vor să ne distrugă.

FADE OUT

25. INT.

Interior dispensar. BIANCA este întinsă pe un pat, în mâna stângă are o perfuzie, pare să doarmă. SECRETARUL stă de vorbă cu DOCTORIŢA (40 de ani, cochetă) în pragul uşii.

FADE IN

SECRETARUL:

Ce-are, doamnă?

DOCTORIŢA:

Nimic grav. E o răceală simplă, poate a avut şi o cădere de calciu, cert e că avea glicemia foarte scăzută. Cred că problemele sunt mai mult de natură emoţională decât fiziologică. Din punct de vedere fiziologic, în câteva ore e pe picioare. După perfuzia asta cu glucoză minerale şi vitamine o puteţi duce la motel. Aş ţine-o peste noapte, dar nu e cazul. Pentru răceală o să îi dau paracetamol şi tinctură de propolis, e suficient. Deci, nu vă faceţi griji, e în regulă.

SECRETARUL:

Bine, doamnă, m-am speriat să nu-mi moară pe-aici. Ce spuneam noi pe urmă la judeţ?

DOCTORIŢA (râde):

Nu-i cazul, lăsaţi-o să doarmă şi îşi revine. Când se trezeşte puteţi pleca.

FADE OUT

26. EXT.

Septembrie, dimineaţa devreme, satul Peştera

BIANCA, cu spatele la cameră, stă şi se uită la exodul sătenilor din Peştera. Drumul iese din sat şi urcă pe dealul dinspre est. ION, MARIANA şi copiii sunt ultimii dintr-un lung cârd de maşini şi oameni care urcă dealul. Se aud plânsete. Câţiva oameni se opresc şi se uită înapoi. Deasupra dealului se arată coroana strălucitoare a răsăritului de soare.

Tot cârdul acela de oameni care urcă dealul intră încet, pe rând, unul câte unul, în soare şi dispar. Copiii lui ION şi a MARIANEI se opresc o clipă în urma părinţilor şi îi fac semn cu mâna BIANCĂI, apoi păşesc şi ei peste creasta dealului şi intră în soare dispărând.

FADE TO BLACK

27. EXT.

Dimineaţă, LORI şi BIANCA, în faţa pensiunii, îşi bagă bagajele în portbagaj. LORI are un rucsac mare şi geanta pt aparatul foto, iar BIANCA un troler mediu, negru.

LORI (zâmbind):

Văd că tot nu s-a lăsat secretarul până nu ne-a dat nişte pui. Aşa-i dacă te apucă leşinul pe drumurile naţionale, primeşti pui să faci supică să-ţi revii.

BIANCA (îmbufnată):

Nu vorbesc cu tine. Din cauza ta am păţit ce-am păţit, m-ai lăsat acolo.

LORI:

Păi nu tu mi-ai zis să te las? Iote-te la ea, acuma mă scoate şi vinovat din toată treaba…

BIANCA:

Nu eşti tu vinovat de nimic, eu sunt vinovată de tot…

LORI:

Hai că mă şi enervezi, o să îi zic lui Mihnea că nu mai fac în veci un reportaj cu tine, să mă trimită cu oricine, numa’ cu tine nu…

BIANCA:

Aşa, aşa, dă-ţi arama pe faţă, spune ce gândeşti de fapt…

LORI:

Păi nu gândesc aşa în mod normal, da’ mă enervezi.

BIANCA:

Lasă, că e ultima dată când te mai enervez.

LORI:

Asta-i ameniţare? Da ce ai de gând să faci, pleci în Honolulu?

BIANCA:

Nu plec, stau. Hai în maşină.

BIANCA şi LORI urcă în maşină, LORI porneşte motorul.

BIANCA:

Te rog ceva, înainte s-o iei spre Cluj vreau să mai trecem odată prin Peştera. Poţi?

LORI:

Pot, da’ ce mai vrei acolo?

BIANCA:
O să vezi.

LORI demarează, maşina iese pe şosea şi pleacă. Imaginea rămâne fixată câteva secunde pe şoseaua pustie.

28. EXT./INT.

Dimineaţa, satul Peştera, pustiu. În sat intră maşina lui LORI care opreşte în faţa casei lui ION şi a MARIANEI. LORI şi BIANCA coboară din maşină. BIANCA se duce la portbagaj, îşi scoate trolerul şi îl duce pe prispa casei lui ION:

LORI:

Ce faci?

BIANCA:

Rămân aici, mersi de drum!

LORI:

Cum rămâi aici? Ce-ai?

BIANCA:

Pe bune, rămân aici. Unde m-oi duce? Să mă întorc la viaţa mea de căcat, cu jurnalismul nostru de căcat pe care îl practicăm fără niciun folos zi de zi? Ce schimbăm noi, ce aflăm noi şi spunem lumii, cum putem fi imparţiali când totul e controlat, când toate trusturile servesc cuiva, cum putem face lumină când totul îi ascuns şi securizat la cele mai înalte niveluri? Ce să fac în Cluj, să mănânc iarăşi rahat cu linguriţa? Mai bine mănânc o basculantă acum, pe loc, şi închei povestea.

LORI:

Tu eşti bolundă!

BIANCA:

Poate că îs, ori poate că îs numai dezamăgită, dezilizionată, descumpănită, distrusă şi alte dez, des şi dis-uri. Nu mai pot şi nu mai vreau. Aici pot începe o viaţă nouă. În satul ăsta abandonat, îl putem recreea. Tu nu-ţi dai seama? Dacă tu n-ai fi așa zis pe invers şi noi ne-am stabili aici, am creşte vite, am lucra pământul, am planta pomi şi am săpa fântâni, am face copii şi satul ăsta ar fi plin de viaţă din nou…

LORI:

Îi clar că eşti dusă, tu în ce secol crezi că te afli?

BIANCA:

Într-un secol în care nimic nu-i normal şi eu vreau să fac lucruri normale, fireşti. Să mă stabilesc în satul ăsta îi mai normal şi mai firesc decât să lucrez opt ore pe zi în faţa unui calculator scriind ştiri despre crime şi violuri. Aşa că ori stai cu mine, ori la revedere.

LORI:

No, bine. Eu mă duc, dacă vrei să vii mai ai 5 secunde să te urci în maşină…

BIANCA:

Nu vin!

LORI:

Bine dragă, vezi numai să nu păţeşti ca la ultima ta escapadă şi să dai vina tot pe mine. Ori poate îti place cum te cară secretarul la dispensar… Dacă te răzgândeşti mă suni şi trimit pe cineva după tine. Fă-ţi damblaua, da’ nu uita că miercuri avem şedinţă de redacţie şi Mihnea vrea să ştie ce ţi-o ieşit din reportajul ăsta. Poate rămâi şi fără serviciu dacă mai faci multe figuri…

LORI se urcă în maşină şi demarează. BIANCA se uită în urma maşinii până când norul de praf lăsat în urmă se aşează. Pe urmă sta pe prispă şi îşi ia capul în palme. Priveşte în gol. Vântul scutură frunzele, câteva uşi scârţie. Se ridică şi intră în casă, camera o urmează îndeaproape. Trece de bucătărie, intră în sufragerie. Perdeaua murdară este umflată de vânt. Se roagă la icoana Maicii Domnului, apoi începe să facă un fel de ordine, să aranjeze prin cameră, să şteargă praful cu o cârpă. Ajunge la lada de zestre, o şterge şi se opreşte asupra lacătului. Vede că este închis. Lasă jos cârpa şi se uită în jur. Într-un colţ vede un ciocan. Ia ciocanul şi loveşte lacătul. După ce lacătul este spart deschide lada. Se apleacă şi de acolo scoate o veche rochie de mireasă. O priveşte fascinată, o învârte, o scutură, o netezeşte, dansează cu ea.

Pe urmă se dezbracă încet şi se îmbracă cu rochia de mireasă. Îşi ia vechile haine în braţe şi iese cu ele pe prispă. Camera o urmează. Deschide trolerul şi pune înăuntru vechile haine. Închide trolerul, îl aşază rezemat de casă şi ea se aşază pe prispă, îmbrăcată în rochia de mireasă, cu capul în palme. Rochia este mişcată de vânt.

Camera înregistrează toată ziua, seara şi noaptea respectivă. Evoluţia timpului (trecerea norilor, trecerea soarelui, jocurile de umbre) se petrece pe fundal în fast forward. În plan central se adaugă la montaj imaginea BIANCĂI îmbrăcată în rochie de mireasă, imobilă, nemişcată, încremenită în aceeaşi poziţie. Se creează astfel impresia că BIANCA a stat toată ziua şi toată noaptea neclintită în aceeaşi poziţie.

Odată cu apariţia dimineţii, a primelor raze de soare, BIANCA se ridică de pe prispă, îşi ia trolerul şi îl târăşte după ea pe drum. Camera rămâne fixă, în faţa casei şi înregistrează cum BIANCA, în rochia de mireasă, târâie trolerul după ea pe drum, iese din sat şi urcă pe dealul dinspre est. În vârful dealului, un soare imens pare că iese direct din deal. BIANCA se îndreaptă spre el şi când ajunge în vârf pare că întră în soare şi dispare cu troler cu tot.

Camera se ridică în aer, se întoarce de la deal şi survolează satul abandonat, pustiit. Linişte totală. Pe această imagine intră genericul de final.

FINAL

Credit foto: Ion Barbu

Despre autor

Cosmin Perța

Cosmin Perța

Cosmin Perța, poet, prozator și eseist, născut în 1982 în Vișeu de Sus, Maramureș, a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca. Și-a continuat studiile la Universitatea din București, obținând o diplomă de masterat în literatura contemporana și titlul de doctor în litere cu o teză despre fantastic în literatura est-europeană. A publicat cinci cărți de poezie, două de povestiri, două romane, o monografie, un studiu și o piesă de teatru. Poemele sale sunt traduse în 11 limbi. În presa romanească și în cea străină există peste 200 de cronici, recenzii și referințe la opera sa.

Scrie un comentariu