Flash fiction stories – ianuarie 2024: „Johnnie Fedora” de Gabriela Rus

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
numele autorului să fie indicat la începutul textului;
documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

Johnnie Fedora

Gabriela Rus

„De când eram mic și alergam desculț după minge pe străzile orașului îmi doream să fiu bogat. Nimic altceva. Tatăl meu era un om strict, onest, cu vorbe puține și mâna aspră. Își punea stăpânii mereu mai presus de orice. Îl dețineau întreg, trup, timp și suflet. Îl vedeam pe zi ce trece mai mic, mai uscat. Atunci am decis că eu nu voi avea niciun stăpân. Sigur, sistemul. Nu poți lupta contra sistemului, e o junglă, băiete. Dar poți să te ascunzi printre copaci. Sunt chiar bun la asta.” A râs în cascadă, ștergându-și pata de sos de pe sacou.

Mă gândeam că seamănă mai mult a papagal decât a vegetație, dar poate e și acesta un fel de blending in. Îl remarcasem de când intrase pe ușa localului, cu pălăria lui anacronică și bizara servietă galbenă. În cartierul acesta, codul vestimentar nu tolera prea multă culoare. Mă contraria.

Delmonico’s era aproape gol la ora aceea matinală, dar s-a așezat la o masă apropiată de a mea, unde un tânăr dichisit îl aștepta deja. Vorbea mult prea tare, nu aveam încotro decât să trag cu urechea, în timp ce îmi savuram încet micul dejun englezesc. Părea să îi fie mentor tânărului, care îl privea cu vădită admirație. Juniorul era la fel de șters ca toți ceilalți care treceau pe aici și încercau să devină „cineva”. Peste zi dădeau din coate, se călcau în picioare. Seara se făceau praf la bar, lăudându-se care mai de care cu tranzacțiile zilei. Majoritatea nu rezistau mai mult de un an în branșă. Nu mai auzea nimeni de ei, preferau să redevină anonimi cu vieți confortabile.

M-a văzut observându-i și mi-a zâmbit, dar și-a redus volumul vocii spre șoaptă. Am încercat să mă concentrez asupra ziarului. Cafeaua se răcise, am cerut alta. Dintr-odată, straniul domn s-a ridicat, spunând: „Trebuie să plec, am întârziat. Nu mă pot obișnui cu timpurile astea. Secolul vostru e mult prea rapid. Mă simt ca un pește încercând să meargă cu bicicleta”. Era deja la ușă când tânărul a țâșnit după el cu mâna întinsă: „Domnule D., pălăria!” A luat-o din mâna tânărului, a așezat-o cu o mișcare fluidă pe cap și a ieșit pe ușă fredonând „Johnnie Fedora was lonely and stranded/ In the window of the department store”.

Am rămas singur în sala mare și ticăitul unui ceasornic, pe care nici nu îl observasem că există acolo, insista să mă readucă în timpul meu.

Gabriela Rus, absolventă a Facultății de Sociologie la UVT în 2002, și-a îndreptat inițial atenția către lumea editorială datorită cunoștințelor avansate de limbă germană. Din 2001 profesează în domeniul serviciilor editoriale, îndeplinind o varietate de sarcini pentru prestigioase edituri academice germane. Gabriela a descoperit pasiunea pentru flash fiction în ultimii doi ani. Textele sale scurte au găsit un loc pe platforme precum Laconic, Liternet, Revista Ficțiunea, iar acum și Literomania. Dependența a prins contur, motivând-o să continue să scrie.