Cu un formidabil succes la public și extrem de bine primit de critica literară, Inocenții, cel mai personal roman al Ioanei Pârvulescu, bestseller al Editurii Humanitas din primele luni de la lansarea din 2016, a depășit, în această vară, pragul de 100.000 de exemplare vândute.
Laureată în două rânduri a Premiului Uniunii Europene pentru literatură, pentru romanul Viața începe vineri (2013) și proza scurtă O voce (2018), Ioana Pârvulescu este autoarea a 19 volume, eseuri, critică literară, romane și cărți pentru copii, traduse în peste 15 limbi europene.
Începând cu 2018, romanul Inocenții a apărut în polonă, la Editura EMG, în traducerea Joannei Kornaś-Warwas, în germană, la Editura Paul Zsolnay, în traducerea lui Georg Aescht, în italiană la Editura Voland, în traducerea Anitei Paolicchi, și în bulgară la Editura Ergo, în traducerea lui Hristo Boev.
În toamna aceasta, povestea inocenților din bătrâna casă cu chip de om, de pe Strada Maiakovski (fostă şi viitoare Sfântu Ioan) din Brașov, supraviețuitoare a celor două războaie mondiale, a cutremurului din 1940 și a demolărilor din perioada comunistă, va apărea și în limba spaniolă, la Editura Aramaenia, în traducerea lui Rafael Pisot Díaz. Ioana Pârvulescu este invitată, la începutul lunii decembrie, la Târgul Internațional de Carte de la Guadalajara, unde va lansa edițiile spaniole ale romanelor Inocenții și Viața începe vineri, cea din urmă apărută la Báltica Editorial, în traducerea regretatului Joaquín Garrigós.
Inocenții este copilul meu norocos. Asta pentru că, asemenea vieții oamenilor, și cea a cărților depinde de zeița Fortuna. Noroc înseamnă în acest caz că Inocenții a ajuns la mult mai mulți oameni decât mi-aș fi putut imagina în 2016, când am scris cartea. Îmi amintesc că simțeam atunci nevoia urgentă să recuperez câteva figuri memorabile din istoria familiei și întâmplări doar pe jumătate înțelese, de la o vârstă repede trecătoare. Un nu-știu-ce și un nu-știu-cum specifice copilăriei mi-au reintrat atunci, prin carte, în viață.
Dacă este o carte de succes – e oarecum fără voia mea. Nu știu rețete: nici culinare, nici literare. Dar știu să mă bucur de bucuria, din câte văd, durabilă, a celor care citesc Inocenții. Mulțumirile le spun de obicei în gând: personajelor reale ale cărții, mamei mele, care a păstrat amintirile de familie, echipei de la Humanitas și, ca întotdeauna, din toată inima, celor care (mă) citesc.
IOANA PÂRVULESCU
Câteva citate din bogatul dosar de presă al cărții
„Casele au suflet, iar Ioana Pârvulescu știe cum să le dea viață cu umor, expresivitate și căldură. Acolo unde ne-am putea aștepta la tristețe în Kronstadt-ul transilvănean, romanul ei emană un farmec irezistibil…” — JAN KONEFFKE, NZZ
„Ioana Pârvulescu face în acest nou roman o declaraţie de dragoste Braşovului, mai exact oraşului de altădată. Inocenţii este însă cel mai personal roman al Ioanei Pârvulescu. Scris cu eleganţă, plin de nostalgie, poezie şi umor (blecheriană pe alocuri), cu nenumărate referinţe literare şi cinematografice (fiind vorba de copii, în special din cultura populară: seriale SF, de capă şi spadă, westernuri), mustind de detalii şi populat cu nenumărate personaje memorabile (bunicii sînt extraordinari, dar şi tatăl, unchii, mătuşile…), romanul Ioanei Pârvulescu este foarte viu. Căci «trecutul trebuie să rămână, în vieţile noastre, la fel de plin de posibilităţi ca viitorul», cum spune scriitoarea Ana spre final. E crezul acestei cărţi care citeşte şi reciteşte mereu altfel «un trecut scris cu cerneală simpatică».“ — MARIUS CHIVU, Dilema veche
„Bogatele excursuri asupra istoriei orașului îngăduie unor povești variate să curgă în roman; în același timp, textul polifonic se reflectă pe sine la un metanivel, de pildă, atunci când se întreabă despre viața secretă a unei cărți legate de un secret din copilărie. În altă parte, un secret din copilărie este dezlegat abia după zeci de ani, și nu în întregime. Orizontul intertextual, în armonie cu perspectiva mai întâi copilăroasă și apoi adultă a naratoarei – studentă la București – la persoana întâi, se întinde de la Wilhelm Hauff și Karl May la Iliada, Meister Eckhart, Thomas Mann sau Sextil Pușcariu.“ — ENIKÖ DÁCZ, Spiegelungen
„Romanul Inocenții al Ioanei Pârvulescu este despre un timp care avea răbdare, despre o lentoare solară la care se referea nostalgic Stefan Zweig în Lumea de ieri pentru a defini esența de la Belle Époque cu termenul memorabil de «vârsta de aur a statorniciei». Numai că aici aurul aparține unui alt timp, al «Epocii de aur», pe care romanciera o inocentează la propriu încredințând perspectiva unei fetițe pe nume Ana ca personaj raisoneur… Perspectiva grației copilărești este infuzată de un aer medelenian, ajutat și de spiritul de observație al Anei și de o memorie prodigioasă lăsată să se exprime cu naturalețea nabokoviană. Această perspectivă se deschide și către o dimensiune figurativă, ridică inocența la puterea unei forme de cunoaștere din care lipsește grundul de amărăciune pe care aceasta îl depozitează la adulți, o cunoaștere aerisită, vioaie, la confiniile cu inițierea și descoperirea lumii.“ — ANGELO MITCHIEVICI, România literară
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Din perspectiva Penelopei
„Sânge!” de Fredric Brown
Geo Dumitrescu – 105 ani de la naștere
Ana Barton: „Mi-aș fi dorit să fi scris «Gnozele dualiste ale Occidentului» de Ioan Petru Culianu”
Michael Haulică: „Povestirile lui William Gibson m-au dus spre și m-au făcut să rămîn în SF”
Studies and Essays on Romance Literatures: A Labyrinth of Interpretations (fragment)
In the Maze of Fiction
Irina Georgescu Groza: „Primul roman pe care l-am citit, într-o vacanță de vară, a fost „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu”
Petre Barbu: „Să nu-mi treacă anul fără Cehov!”
„Camping” de Lavinia Braniște – un roman al migrației românești în postcomunism
„James. Doar James”
„Abisul” de Marguerite Yourcenar
The Game of Identities
„Aluna găunoasă” de Colette
Scrie un comentariu