Nr. 297-298 Pastila de înțelepciune

„Înţeleptul nu este expus nici unei nedreptăţi”

Literomania vă propune „Pastila de înțelepciune”, o rubrică săptămânală realizată în colaborare cu Editura Seneca – o editură care, prin titlurile sale, a reușit să readucă în atenția cititorilor filozofia stoică și principiile de bază ale acesteia. În fiecare număr al Literomaniei veți găsi, prin urmare, citate – mici „pastile” de înțelepciune – care să vă ghideze și să vă dea mai mult curaj de-a lungul unei săptămâni. În acest număr, vă propunem un fragment din „M-ai întrebat de ce. Despre providență. Despre fermitatea înțeleptului” de Lucius Annaeus Seneca (traducere din limba latină de Ioana Costa, Vichi-Eugenia Dumitru şi Ştefania Ferchedău, ilustrații de Sașa Staicu, Editura Seneca, 2014).

*

Aşadar, iată ce afirm eu: înţeleptul nu este expus nici unei nedreptăţi. Astfel, nu contează câte arme se îndreaptă împotriva lui, dacă el este de neatins pentru ele. După cum duritatea unor pietre este deplină în faţa săbiei, şi diamantul nu poate fi nici tăiat, nici sfărâmat, ci în schimb toceşte tăişul cu care vine în contact; după cum anumite corpuri nu pot fi distruse prin foc, ci, împresurate fiind de flăcări, îşi păstrează duritatea şi forma; după cum unele stânci aruncate în adâncuri frâng marea şi, izbite de-atâtea veacuri, totuşi nu lasă să se vadă nici o urmă a cruzimii ei – tot aşa sufletul înţeleptului este solid şi a adunat în sine forţa necesară pentru ca, în faţa nedreptăţii, să fie în siguranţă deopotrivă cu toate corpurile pe care le-am menţionat.

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Prima pagină Rubrici Pastila de înțelepciune „Înţeleptul nu este expus nici unei nedreptăţi”

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.