Galerie foto/ video Interviu Nr. 309

Interviu cu scriitorul Mircea Mihăieș (Timișoara, 2023)

Acest material jurnalistic a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul componentei Power Station a Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023″. Materialul nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit.

#Energie

#PowerStation

#Timisoara2023

Proiectul „Scene din viața multiculturală a Timișoarei. Interviuri cu scriitori și artiști ai comunităților locale” este conceput și realizat de Adina Dinițoiu.

Interviu găzduit de Librăria „La Două Bufnițe” din Timișoara.

Mircea Mihăieș (n. 1 ianuarie 1954) conduce doctorate în literatura engleză și americană la Universitatea de Vest din Timișoara. Între 2005 și 2012 a fost vicepreședinte al Institutului Cultural Român. Redactor-șef al revistei „Orizont”. Volume publicate: „De veghe în oglindă” (1989), „Cartea eșecurilor. Eseu despre rescriere” (1990), „Femeia în roșu” (1990, în colaborare cu Adriana Babeți și Mircea Nedelciu), „Cărțile crude. Jurnalul intim și sinuciderea” (1995), „Victorian Fiction” (1998), „Masca de fiere” (2000), „Atlanticul imaginar” (2002), „Scutul lui Perseu” (2003), „Viața, patimile și cântecele lui Leonard Cohen” (2005), „Metafizica detectivului Marlowe” (2008, tradus în Statele Unite în 2014), „Ultimul Judt” (2011), „Ce rămâne. William Faulkner și misterele ținutului Yoknapatawpha” (2012), „Istoria lui Corto Maltese: pirat, anarhist și visător” (2014), „Ulysses, 732. Romanul romanului” (2016), „Șapte zile, plus una. Mircea Mihăieș în dialog cu Ilie Stepan” (2018), „O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei” (2019), „Finnegans Wake, 628. Romanul întunericului” (2021). A primit de nouă ori Premiul Uniunii Scriitorilor din România. A publicat șase volume în colaborare cu Vladimir Tismăneanu. Lucrează la volumul de eseuri intitulat „A doua viață a lui Corto Maltese”. (Prezentare preluată de pe site-ul Editurii Polirom)

 

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Prima pagină Rubrici Galerie foto/ video Interviu cu scriitorul Mircea Mihăieș (Timișoara, 2023)

Despre autor

Adina Dinițoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducătoare din franceză, a fost redactor vreme de 15 ani la revista „Observator cultural”, unde a scris cronică literară și s-a ocupat de temele culturale ce țin de spațiul francez (interviuri, cronici). A colaborat cu cronică literară, de-a lungul timpului, la „Dilema veche”, „Dilemateca”, „România literară”, „Radio Romania Cultural”, „Bookaholic” etc. Este autoarea cărților „Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții” (Editura Tracus Arte, 2011; ed. a II-a, Tracus Arte, 2024) şi „Scriitori francezi la Bucureşti (interviuri)” (Editura Vremea, 2014). În 2019, a coordonat, alături de Raul Popescu, volumul „Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă” (Editura Paralela 45, 2019). În 2021, la Editura Seneca, a coordonat, alături de Anastasia Staicu, volumul „Literatura la feminin. O antologie”. A tradus din franceză: „Opiul intelectualilor” de Raymond Aron (Editura Curtea Veche, 2007), „Antimodernii. De la Joseph de Maistre la Roland Barthes” de Antoine Compagnon (Editura Art, 2008, în colaborare cu Irina Mavrodin), „Sentimentul de impostură” de Belinda Cannone (Editura Art, 2009), „Patul răvăşit” de Françoise Sagan (Editura Art, 2012), „Ţara aceasta care-ţi seamănă” de Tobie Nathan (Editura Ibu Publishing, 2016, în colaborare cu Jianca Ştefan), „Un anume domn Piekielny” de François-Henri Désérable (Humanitas Fiction, 2018), „Marele vestiar” de Romain Gary (Humanitas Fiction, 2021), „Notre-Dame du Nil” de Scholastique Mukasonga (Humanitas Fiction, 2024).

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Pentru a afla când este online un nou număr Literomania, abonează-te la newsletter-ul nostru!

This will close in 20 seconds