Intersecții

Întrebările artistului contemporan

Mai au artiștii de azi o miză majoră? Sunt ei liberi și autentici? Este arta cu teză socială cu adevărat interesată de oameni sau e doar un „cârlig” de agățat finanțări și de cules glorie efemeră? Poate rămâne creatorul fidel propriilor principii, valori, viziuni – sau face prea multe concesii modelor, tendințelor, publicului, puterii, contextului istoric în care se află? Mecanismul mediatic și financiar e prea puternic pentru reușita individuală neînregimentată? Nu cumva există prea multă prostituție culturală în dialogul cu puterea – politică, financiară? Nu sunt prea multe succese fabricate din materiale ieftine? Este „dezumanizarea”, de care se vorbește începând cu modernismul, ireversibilă? Sunt tot atâtea întrebări pe care le provoacă noul spectacol al Gianinei Cărbunariu, Artists Talk.

Piesa, un fel de artă poetică/dramatică, dezvăluie, cu multă ironie și cu umor, legăturile acoperite de ipocrizie și de interese meschine dintre artist, putere și societatea contemporană. Este un colaj de secvențe prezentate ca medieri între artiști și public, în forma unor interviuri sau documentare, cu scene în engleză, franceză, română – plus proiecțiile de tip subtitrare –, cu un decor ce trimite la falsa strălucire, kitsch-glamour, a unei părți importante din produsele artisticești din mass-media.

Una dintre secvențe prezintă „zidul” – „ba nu, gardul” – pe care primarul îl ridicase pentru a despărți comunitatea săracă de rromi de restul „obișnuit” al cartierului și, ca să-și acopere actul de discriminare și de segregație, stabilește să fie pictat, ca să fie „street art”. Vopsirea gardului, atât de des întâlnită în societatea noastră, arată nu doar incapacitatea politicienilor, a statului de a reduce decalajele sociale, de a administra problemele complicate ale lumii în care trăim, ci este și un exemplu de legitimare prin artă a abuzurilor și a ipocriziei politicienilor. Vecinul de cartier al blocurilor „nenorocite” are, aparent, vocea omului obișnuit, contrariat de sărăcie, de lipsa de educație a celorlalți. Însă, prin replicile sale, chiar dacă pe un ton neutru-compătimitor, se dovedește contaminat de o gândire intolerantă, rasistă, violentă.

O altă secvență îi surprinde pe autorii unui film documentar care înregistrează incendierea și evacuarea unei tabere de refugiați. Interviul cu producătorul și regizoarea pune în evidență, pe lângă lipsa de profesionalism și de moralitate a celor doi, totala nepăsare față de suferința oamenilor aflați în condiții groaznice. Nu doar că nu intervin – „noi suntem doar musca pe perete, doar urmărim” –, dar și regizează, reconstituie o parte a dezastrului pentru a spori efectul estetic. În ce privește remunerația, există tratare diferențiată și dispreț total pentru oamenii sau pentru copiii folosiți la filmări, în timp ce vedetele sunt răsplătite cu asupra de măsură, conform „capitalului simbolic” pe care îl reprezintă, și nu prestației artistice ca atare.

Jocul actorilor, de excepție, scenografia inspirată și textul curajos și ironic, autoreflexiv, al Gianinei Cărbunariu au făcut un spectacol de referință în teatrul de azi, în care zona dramaturgilor independenți este din ce în ce mai puternică.

Artists Talk, un spectacol de Gianina Cărbunariu
Producător: Centrul Cultural Arcub, Coproducător: Piese Refractare, cu sprijinul Institutului Goethe, al Ambasadei Franței și Institutului Francez din București
Scenografie: Dorothee Curio, Video: Mihai Pacurar, Muzică: Bobo Burlăcianu, Distribuție: Ruxandra Maniu, Ilinca Manolache, Alexandru Potocean, Gabriel Răuță, Bogdan Zamfir, Trailer: Andrei Ionita&Tania Cucoreanu (Veioza Arte)

Despre autor

Dorica Boltașu Nicolae

Dorica Boltașu Nicolae

Dorica Boltașu Nicolae a absolvit Facultatea de Litere a Universității București, un master în Teoria literaturii și un doctorat în Filologie.
Este autoarea unei cărți de teorie și critică literară, „Limite și libertate. Radicalism și reconstrucție în hemeneutica secolului XX”, Editura Niculescu, 2014, nominalizată la Premiile revistei „Observator cultural”. De asemenea, a publicat articole și eseuri în „Observator cultural”, „Cultura”, „Cuvântul”, „Euresis”, „Dilema veche”.

Scrie un comentariu