Cel mai recent roman al lui Colm Tóibín, „Magicianul” (Humanitas Fiction, 2022), povesteşte viaţa scriitorului Thoman Mann, şi, în acelaşi timp, transformările prin care trec Germania, întreaga Europă şi chiar America. Oricâte cărţi sau documente (inclusiv scrisori) a avut autorul la dispoziţie, este un act de curaj să alegi un personaj ca Mann şi să-i intri în toate cotloanele existenţei, în gânduri şi emoţii.
Tóibín optează pentru o structură simplă şi clară: chiar titlul capitolelor arată locul şi anul, şi astfel împarte viaţa marelui scriitor în câteva etape esenţiale.
Pentru cei care au citit doar marile cărţi ale lui Thomas Mann fără să afle mai multe despre omul care se aşeza la birou şi scria în fiecare zi e foarte interesant volumul propus. De aici ne dăm seama cum îşi alege un scriitor (de Nobel) subiectele şi personajele şi cât de important e fiecare detaliu apărut în propriul drum pentru un viitor roman.
Lübeck este oraşul în care s-a născut Mann şi în care a început deja să simtă că nu are cum să devină fiul pe care şi-l dorea tatăl său în fruntea afacerilor. Creşte la umbra poveştilor mamei sale, care îşi petrecuse copilăria în Brazilia şi avea câte o poveste din ţara de unde venea marţipanul, cum spunea ea. Încă din timpul şcolii micul Thomas începe să scrie poezii inspirate de un prieten, dar pasiunea lui nu este împărtăşită:
„– Poemele nu înseamnă nimic pentru tine?
– Prefer vapoarele în locul poemelor, şi fetele în locul vapoarelor.”
Deşi Thomas este cel care a ajuns celebru, cel de care a auzit lumea întreagă, cel care a câştigat Nobelul, fratele lui mai mare, Heinrich, este cel care începe să scrie primul şi-şi convinge mama să-l lase să călătorească prin Italia şi să-i plătească publicarea primului roman.
La momentul potrivit însă reuşeşte şi Thomas (cu greu şi cu ajutorul lui Heinrich şi al celor două surori) să-şi determine mama să-i dea şi lui o alocaţie şi să-i dea voie să urmeze acelaşi drum ales de fratele mai mare.
Are succes cu „Casa Buddenbrook” şi îi cunoaşte pe fraţii Klaus şi Katia Pringsheim. Este atras de farmecul întregii familii, de luxul în care trăiau şi de seratele pe care le ofereau, şi chiar dacă Klaus este cel care i se pare mai interesant, îşi dă seama că destinul lui poate fi alături de Katia, astfel încât se căsătoresc şi reuşesc să construiască un fel de cămin exemplar cu şase copii: „După ce i se fixase în minte visul de a se căsători cu ea, s-a simţit cuprins de un soi de mulţumire nouă pentru el.” Începe să fie cunoscut şi apreciat, şi este tot mai conştient de rolul său în literatură.
Tóibín vrea să intre cu totul în mintea lui Thomas Mann şi-şi imaginează cum şi-a creat acesta din urmă personajul tânărului din faimoasa carte ce a fost şi ecranizată în regia lui Luchino Visconti. Personajul are un corespondent în realitate: este un băiat polonez pe care Mann în studiază în fiecare dimineaţă cât timp stau la Veneţia el şi familia. Toată această observaţie nu este trecută cu vederea de Katia, care ştie despre atracţiile soţului ei, dar le ia uşor şi crede că le controlează. Dacă aici nu se va întâmpla nimic între Mann şi tânăr, cu alte ocazii scriitorul va fi copleşit de entuziasmul câte unui adolescent şi chiar va scrie despre fanteziile lui şi despre câte un sărut. Cât este aici adevăr şi cât ficţiune, numai Tóibín ştie.
Autorul îşi trece personajul-scriitor prin cele două războaie mondiale şi dacă asupra Primului nu insistă, o face din abundenţă când vine vorba de Al Doilea. În timp ce fratele său, Heinrich, se manifestă tot timpul vehement împotriva războiului şi împotriva naziştilor, Thomas este rezervat şi alege să nu spună nimic public extrem de mult timp.
Dacă în urma Primul Război Mondial Thomas Mann încă spune că este de partea ţării lui („Eu sunt de partea Germaniei, a zis Thomas. A Germaniei întregi – şi s-a uitat spre Katia, pe care a văzut-o cum scutura din cap”), îşi va schimba cu totul părerea câţiva ani mai târziu. În acelaşi timp, Tóibín arată şi evoluţia lui Thoams Mann ca scriitor şi cum sunt afectaţi copiii lui de activitatea tatălui şi de decăderea Germaniei. Mann se îndepărtează tot mai mult de ţara natală: se mută întâi în Elveţia, apoi în Sudul Franţei, şi, în final, chiar în America (Princeton şi Los Angeles) la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. „Nimic nu-l pregătise pe Thomas pentru fuga din propria ţară. Eşuase în a descifra semnele. Înţelesese greşit Germania, locul însuşi care s-ar fi cuvenit să fie înscris în sufletul său.” Fiecare loc este deosebit şi familia trebuie să se adapteze şi să-şi clădească o nouă viaţă, dar ce au toate locurile în comun este prezenţa unei camere de lucru pentru Thomas. De atât are scriitorul nevoie: de o cameră numai a lui unde nu are nimeni voie să-l deranjeze, cel puţin în prima partea zilei (cum spunea şi Virginia Woolf, pe care o parodiază unul dintre ginerii lui Mann, celebrul poet W. H. Auden), şi poate lucrul ăsta îi dă imediat un sentiment că este acasă.
Îşi face datoria de tată şi încearcă să-şi pună la adăpost toţi copiii (şi nepoţii) dar nu reuşeşte să aibă o legătură suficient de strânsă cu ei: „Sunt convins că lumea îţi este recunoscătoare pentru atenţia neclintită pe care ai rezervat-o cărţilor tale, dar noi, copiii tăi, nu-ţi păstrăm câtuşi de puţin recunoştinţă – nici mamei noastre, de altfel, care ţi-a luat mereu partea” – ajunge să-i scrie fiul cel mic, Michael.
Este uşor să confundăm libertatea cu indiferenţa când e vorba de copii: Thomas şi Katia le-au oferit copiilor totală independenţă în alegerile lor, nu le-au impus niciodată nimic, dar asta seamănă şi cu o lipsa de implicare, poate, şi este uşor să judeci din afară şi să te întrebi de ce şi-au lăsat fiul, pe Klaus, să ajungă drogat şi dependent financiar de ei, când era şi el un scriitor foarte talentat, sau de ce şi-au lăsat fiica, pe Monika, să se chinuiască singură prin hoteluri în loc să o cheme în imensa lor locuinţă din America, dar sigur că de fapt nu avem toate informaţiile şi putem doar să citim ce ne oferă aici scriitorul irlandez.
Sunt acestea palierele pe care Tóibín le explorează în profunzime: evoluţia lui Mann ca scriitor, viaţa lui de familie, viaţa lui sentimentală, mai mult interioară, şi istoria Germaniei, asupra căreia Thomas nu prea cade la învoială cu propriul frate, Heinrich.
O trăsătură pe care vrea s-o evidenţieze Tóibín, pentru că altfel nu ar vorbi în detaliu despre ea, este nehotarârea lui Mann: chiar când fiica cea mare, Erika, insistă ca el să se manifeste public împotriva nazismului, el tot ezită până în ultima clipă, gândindu-se la soarta editorului lui rămas în Germania, şi la soarta cărţilor sale, care ar fi fost imediat interzise. Şi, totuşi, deşi îi ia atâta, după o primă luare de poziţie este chemat peste tot să ţină conferinţe şi să vorbească despre literatură şi despre Germania.
Tóibín foloseşte fraze simple şi spune povestea lui Mann într-un mod atât de clar încât nu mai contează cât este realitate şi cât a fost nevoit să completeze cu ficţiune, pentru că oricâtă informaţie avea, el descrie şi momente din viaţa personală a lui Mann, despre care n-ar fi avut cum să afle totul. „Magicianul” este o carte esenţială pentru oricine a citit vreun roman de-al lui Thomas Mann şi a fost cucerit de scriitorul german care se departe de Germania, dar care continuă să vorbească despre ea şi decăderea ei.
Colm Tóibín, „Magicianul”, traducere și note de Mihnea Gafița, Humanitas Fiction, 2022
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Din perspectiva Penelopei
„Sânge!” de Fredric Brown
Geo Dumitrescu – 105 ani de la naștere
Ana Barton: „Mi-aș fi dorit să fi scris «Gnozele dualiste ale Occidentului» de Ioan Petru Culianu”
Michael Haulică: „Povestirile lui William Gibson m-au dus spre și m-au făcut să rămîn în SF”
Studies and Essays on Romance Literatures: A Labyrinth of Interpretations (fragment)
In the Maze of Fiction
Irina Georgescu Groza: „Primul roman pe care l-am citit, într-o vacanță de vară, a fost „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu”
Petre Barbu: „Să nu-mi treacă anul fără Cehov!”
„Camping” de Lavinia Braniște – un roman al migrației românești în postcomunism
„James. Doar James”
„Abisul” de Marguerite Yourcenar
The Game of Identities
„Aluna găunoasă” de Colette
Scrie un comentariu