Mittelstadt Nr. 276

Carletta Stoltz din Desiştea (I)




„Baronul Stoltz” îi spuneau desiştenii. Era singurul ungur din Desiştea. Carletta era nepoată-sa. Stoltz era notar. După moartea lui, Carletta l-a moştenit. A rămas singură în conacul de mai sus de primărie. Comuniştii l-au rechiziţionat. Au făcut din el sediul cooperativei agricole de producţie. Carletta nu s-a dat dusă. Au lăsat-o în pace. Au dat din mîini a neputinţă. Carletta a primit o odaie cu toate acareturile. Veneau desiştenii la sediul cooperativei de producţie, se opreau şi la o poveste cu nepoata lui Stoltz.

Au plecat comuniştii şi nepoata baronului Stoltz a primit înapoi conacul şi jumătate din tăul unde se scăldau vara bivoliţele.

Carletta Stoltz era fată bătrînă. Şi-a căutat mobilele vechi. A reuşit să refacă vechiul salon de primire al baronului.

Aici o aştepta, miercurea şi duminica, pe Aretha Hodinicului. O cafea. Un ceai de plante. Un chec… şi poveşti despre ce se mai întîmplă în coasta Hodinicului şi-n lumea largă.

Duminică. Aretha şi Carletta stăteau la taclale cu cafelele aduse de la cîrciuma Desiştei.

„Nu mai pot, Aretha. Nu mai merge aşa. Am ajuns o pustnică pe care n-o mai caută nimeni”, zice Carletta Stoltz.

„Adică, toţi cei care nu te vor, tanti Carletta, găsesc scuze şi pleacă, iar ceilalţi care te doresc găsesc altă scuză şi vin, cum vin eu. Sfatul meu, tanti Carletta, e ca atunci cînd simţi că nu mai poţi, ca acuma, să zicem… să mai poţi un pic”, răspunde Aretha sorbind zgomotos din ceaşca de cafea.

„Am crezut că timpul le va rezolva pe toate. Degeaba trece, că nu rezolvă nimic. Nici un răspuns”, zice cu năduf Carletta.

„Timpul îţi dă răspunsurile dacă uiţi întrebările”, răspunde Aretha.

„Şi care-i folosul, dacă le uiţi şi nici n-ai habar la ce-ţi răspunde, Aretha?”

„Nici unul. Just”, zice Aretha.

„Şi, pînă la urmă, nici nu mai contează ce faci ori cine eşti”, zice Carletta, amărîtă.

Carletta Stoltz se ridică şi se apucă de preparat ceaiul, șoptindu-și: „Luminaţia e ziua celor plecaţi, o sărbătoare a gîndului, a aducerii aminte.”

 

Aretha Hodinicului: Adică e temporară, cei de azi vor fi cei plecaţi, alţii se vor gîndi la ei.

Carletta Stoltz: E gata ceaiul. Suntem tare temători în lumea asta, Aretha, Dumnezeu să-i hodinească în pace pe cei plecaţi definitiv.

Aretha Hodinicului: Amen!

Carletta Stoltz (turnînd ceaiul în ceşti): M-am apucat de slăbit cu sfeclă roşie. Două sute de miligrame zilnic, două săptămîni, şi-am pus la pămînt patru kile. Tu n-ai nevoie. Eşti în putere. Dacă o iei, să fie crudă.

Aretha Hodinicului: Carpe diem! Nihil sine Deo!

Carletta Stoltz (se aşază în fotoliu, soarbe cu nesaţ din ceaşca de ceai): Nu mai aştept nimic de la nimeni, Aretha. Se zice că așa ajungi la fericire. E fals.

Aretha Hodinicului: Trăieşte pentru tine, pentru mine şi pentru ceştile de ceai.

Carletta Stoltz: Înainte să vorbeşti, învaţă s-asculţi, Aretha.

„Unchiul Stoltz avea albine, Aretha. Îmi arăta cîtă miere se adună din stupi. Într-o vară a scos capacul de pe unul care avea o găleată cu patru litri de miere. Vreo zece albine se zbăteau deasupra mierii. Nu se mai puteau dezlipi. Mi-a spus: ‘Carletta, nu le putem ajuta’. ‘Măcar dacă le-am scoate de acolo’, am zis eu. Le-a pus într-o găleată de plastic. Afară era plin de albine tulburate de manevra unchiului Stoltz. Deodată, tot roiul ăla înconjurase albinele ce stau să se sufoce. Le-au curăţat pe lipite, și-au luat cu toatele zborul și s-au apucat iar de treabă. Unchiul Stoltz mi-a spus: ‘Au scăpat pentru că aveau roiul. Învaţă din păţania lor, Carletta’. Nu l-am ascultat. N-am învăţat. Şi stau ca o albină plină de lipeală, gata să se sufoce, fără să vină roiul s-o cureţe! Singură cuc!” încheie Carletta Stoltz.

***

 Io-s Pălagă a Hodinicului. La noi, în Desiştea, la fiecare casă ierau oi. Cîte zăce, douăzăci ori triizăci di oi. În munţi avèm stîni cu oi, cu gazdă la fiecare stînă. Gazda să ocupa di tăte cele. Numa’ o altă gazdă care cunoştè mersu’ treburilor îi putè ţîne locu’. Atuncea cînd gazda murè, i să făcè o petrecanie cu gazdele de stîni din satele şi comunele din jurul munţilor. Rar să mai vidèu aşè petrecanii. Poate numa’ cînd să-ngropau notarii ori primarii de la oraş, ori la popii de prin comune, iera atîta lume adunată. Adică la aceia bine văzuţi di tătă suflarea.

Aşè am apucat io petrecania lu’ moşu-mieu, Vasalie a Hodinicului, di care mi-o zîs mama: „Bunicu-to o fo’ gazdă de stînă triizăci de ai. Acolo şi-o făcut traiu’, la oi, la stînă. Da’ la petrecanie o fo’ dus în cimitiru’ din Susanii Desiştei. S-o adunat lumea din mai multe sate. Alte gazde de stîni, alţi păcurari o zîs din trîmbiţe de s-o auzît pînă-n Cuhea ori Botiza ori Şieu. Mama o cîntat din gură pă lîngă trîmbiţăle alea. S-o văitat cătră Vasalie, care sta-n sicriu şi nu mai auzè nimic.

„Zbiară oile-n ocol / Că mere stăpînu’ lor / Zbiară oile cu jele / Gazda mere di la iele!”. Aşè s-o cîntat mama după moşu-mieu. Tăt să destrăma şi să nimicea în juru’ mortului. Aşè-mi apărè mie, cu mintea de copilă de-atunci. Pînă o apărut altă gazdă cu priceperea lui, cu influenţa lui, care-o făcut curjerea timpului lină ca-n vremea lu’ moşu-mieu. În jurul munţilor cu stîni apărèu case de locuit, gatere, apoi făbricuţă de lemne, lăptării, mori, stupării, o carieră de piatră-n Susanii Desiştei, aparatură pîntru ţăsut lînă, calea ferată industrială.

Tăte s-o gătat pînă moşu’ Vasalie s-o hodinit în cimitir douăzăci de ai. Numa’ noi, ai lui, ne mai aminteam şi-l căutam cu lumînări la cimitir de „Zîua morţilor”.

Păcurarii rămaşi îl pominèu în poveştile lor despre cum zîcè moşu’ din trîmbiţă, di pă deal înspre alte dealuri pînă cătră Vîrfu’ Pietrosului.

***

Aretha s-o dus cu un fecior de gazdă din Desiştea la stînă pînă-n Borşa cu unu’ Ion a Irinii. La o poveste. „Numa’ atîta o făcut Ionu’ Irinii. Adică nimica!”, o zîs Aretha la întorsu-i în Desiştea.

***

L-am luat di bărbat pă Nicolae a Hodinicului. Nicolae o fo’ făcut cu Dochia, mă-sa! Am vinit pă uliţa lor aia asfaltată din Desiştea. Îi zîcè uliţa Hodinicilor.

Aicea suntem noi, neamul care să trage din păcuraru’ Vasalie a Hodinicului, gazdă de stînă. Pă uliţa asta tăţi îs neamuri între iei.

Cînd vinèm cu carele pline cu fîn, ori lemne de foc, ţînèm de frînă. Să băga paru-n fîn şi pînă-n poartă tăt frînai. Amu’-i mai bine. Drumu-i mai domol. Aşè că pînă m-am adaptat, o trecut ceva vreme. Pîn’-am învăţat regulile, o mai trecut ceva vreme.

În familia noastră am fo’ şase fete şi-un fecior. Io am avut şase feciori. Coliba unde-am stat la-nceput n-am mai prins-o. Da’ am prins altele. De născut, îs din anu’ o mie nouă sute cincizăci. Aşè c-am prins comuniştii. Iară părinţii miei stînd pă hotar o ajutat partizanii din acele vremuri. Partizanii ierau pîn munţi, mama-i ajuta cu haine, cu mîncare, cu covată din lemn s-aibă unde să să spele, ceaun pîntru făcut mîncare şi cratiţe. Mămuca şi tătuca ierau instalaţi acolo, pă hotar. Nici sub comunism n-am dus-o tare greu. Avèm păste o sută di oi, zece ori cinşpe vaci şi cai. Am avut di tăt felu’.

***

Am prins io descinderi, nu știu cîți anișori avèm. O scos armata, o fo’ vro doișpe militari, ne pîndèu cînd ieșeam pe-afară. Cred c-avèm vro șase anișori. Militarii ierau tăt după noi, o stat vro două săptămîni, pîn 1955-1956, ne pîndèu și pă noi, pă iștia mici, care pă unde merè, ce făcè. Am un frate, iera cel mai mare, iel, normal, s-o născut în colibă, o-mplinit nouăzăci de ai amu’-n 20 iulie, iel îi căsătorit în Rozavlea, aci păste deal. Iel le știe tăte șmecheriile care s-o făcut. Chiar am scris istorioara respectivă. Mi-s date tăte scriiturile pă la profesoare, să le citească la copchii, să ştie şi-aceia ce-o fo’-n Desiştea. Și-o stat, că trebuiè să le ducă de mîncare, ierau mulți. Ierau fugiți pă munți, de comuniști, ierau din tăte comunele, o fo’ Neculai, iera pădurar, și s-o strîns în gașcă. Iei așteptau să vină americanii, să fie mai bine. O fo’ și-un cumnat de-a lu’ Dumitru, frate-meu. Iera căsătorit și s-o dus cu iei pă munți, o fo’ cumătru cu Neculai. Io am prins-o și pă Cristina, pă sora lu’ Neculai Forestieru’, care apoi s-o mutat în București. O stat frate-mio cît o stat, o fo’ de dus de mîncare la aceia. Nu făcè pită, făcè turte, și-o legat un teanc de turte, le-o pus la oaie sub burtă, cu oile chiar acolo merè, la munte. Cum iera luna mare, s-o dus frate-mio cu oile-acolo. Fratele iera și-i și-amu’ foarte descurcăreț și să ducè acolo pîn pădure, avè sămne marcate unde lăsa mîncarea, și s-o dus cu militarii după iel, și-o tăiat o mioară și-o băgat-o sub găteje și-o astupat-o unde le-o fo’ sămnu’ și-o lăsat mîncarea și nu l-o prins nimeni. Cînd iară iera de dus, îl trimitè, că iel cobora-n sat. Cînd cobora din Hodin, așè-i spunem noi la locu’-acela unde-am crescut noi, cobora pă Valea Hodinului și cobora la Lunca Bradului, tăt îl urmărè, da’ nu-l urmărè pînă-n sat, iel merè la partizani și le dădè informații. O fo’ o perioadă-n care-o fo’ greu, da’ atunci nu i-o prins. Tata dîn 1905 și mama dîn 1911. Mama o trăit nouășcinci de ai. Tata optzăci și șase de ai, da’ o suferit ceva accident pă munte, că altfel mai trăiè, că iera sănătos tare.

***

Da’ iei s-o descurcat să le ducă mîncarea și cînd iera armata, așè, cu mișmașuri. Partizanii ierau considerați contra legii lor, a comuniștilor, așè zîcèu iei. Atunci s-o-ntîmplat o nenorocire foarte mare la noi în sat. Chiar am scris o poezie atunci. Cînd s-o localizat armata, iei s-o localizat în Plaiu’ Hodinului, cum să zîce la noi în sat, în partea dintre Lunca Minghetului și Lunca Bradului. În partea cătră Lunca Minghetului, cătră Botiza, în zona numită Sub Ou. Atunci armata o stat mai mult.

***

Și-un militar de-acela, să zîcè c-o fo’ căsătorit, numa’ nu s-o lăsat de-Aretha, că iera tare frumoasă fata. Da’ iè iera pornită să să căsătorească cu-un băiat de-ai noștri, ăla cu care-o fo’ la Borşa la o poveste, Ionu’ Irinii. Di ce țîn io așè bine minte? Fata aceea iera de-o seamă cu o soră de-a mè. Și-are soră-mea și azi modele de cămăși, de zadie, cum să făcèu pă vremea aia. Și discuta sora mè cu Aretha, care iera la animale, la fîn. Și-ntr-o sîmbătă sară, militaru’ ăla care nu să lăsa de-Aretha, care zîcè că discuta cu fata, acu’ poate c-o fi discutat, da’ bunicii oricum n-o lăsat-o, că iera de măritat cu băiatu’ cela de la noi dîn sat, băiat bun, militaru’ ăla, deci, însoțît de-alt militar, o coborît într-o sîmbătă sară-n sat, la Goroneasa, unde iera casa pă un dîmb, ș-o ciocănit la ușă, da’ iele deja ierau culcate. Poate că s-o fi prezentat cine-s, poate nu. Bunică-sa n-o vrut să le deschidă ușa. Bătrîna n-o vrut să lase fata să să-ncurce cu militarii. Și militarului acela nu-i tare păsa, o tras un glonț în ușă. Ierau și beți, ce-i drept. Ș-o nimerit-o pă bunică-sa drept în nas. Fata s-o sculat din pat și l-o strigat pă nume, o prins a zîmbi cătră iel, da’ iel o tras în iè. Fata n-ar fi discutat cu iel, nu s-ar fi-ncurcat cu iel. Și celălalt militar i-o zîs: „Mă, ce-ai făcut, mă?” – și l-o-mpușcat pă loc. Și cum ierau demult casăle, avèu o grădinuță-n față, unde ierau oile iarna, în grădinuța aceea o căzut pă sub gardu’ de nuiele, mort. Și-atunci soldatu’ rămas viu s-o-mpușcat în picior. Și-o murit dară și fata și celălalt militar. Bunica o ajuns la spital, da’ o trăit. Aşè o murit Aretha. De-atunci să zîcè că fata o prins a îmbla pă la Carletta Stoltz. Că aşè se-ntîmplă cu fetele care mor înainte de vreme. Pă nedrept.

Aretha şi-o zîs: „Nu există aşa ceva”. Ştiè de la mă-sa, profesoară de gimnastică şi fostă campioană la săritura-n lungime la Timişoara, că fiecare are drumu’ lui, cărarea lui, de cînd să naşte. Că omu-i făcut să trăiască optzăci şi opt de ai, şi dacă crapă la cincizăci şi cinci îi samă c-o păşit pă o cărare proastă din multele cărări pă care le-o avut.

În Desiştea, Aretha iera pe-o cărare sigură. Aretha Hodinicului îşi căutase cărarea şi să pregătea de îmblat pă iè. Degeaba, că s-o-ntîmplat așè şi-o răpus-o glonţu’ acela!

Poate nu iera bună cărarea, ori drumu’. O pornit şi-o rămas pă cărarea aia. Înţăleji? Pă lîngă mormîntu’ iei iera plin de cărări. Pîntre cărările alea iera mormîntu’ Arethei.

Ilustrații de Ioan Marchiș

Partea a doua a prozei „Carletta Stoltz din Desiştea” va apărea în Literomania nr. 277

Prima pagină Rubrici Mittelstadt Carletta Stoltz din Desiştea (I)

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Geo Dumitrescu – 105 ani de la naștere

Anul acesta, pe 17 mai, s-au împlinit 105 ani de la nașterea poetului Geo Dumitrescu (1920-2004), ocazie cu care reiau ...
ana-barton-literomania-376

Ana Barton: „Mi-aș fi dorit să fi scris «Gnozele dualiste ale Occidentului» de Ioan Petru Culianu”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Michael Haulică: „Povestirile lui William Gibson m-au dus spre și m-au făcut să rămîn în SF”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Studies and Essays on Romance Literatures: A Labyrinth of Interpretations (fragment)

„These splendid essays by Rodica Grigore – that restore Romanian literature to a place of honour alongside Latin American literature ...
amantii-poligloti-lina-wolff_literomania_376

In the Maze of Fiction

Born in Lund in 1973, Lina Wolff is one of the iconic voices of contemporary Swedish literature, the onset of ...
irina-georgescu-groza-literomania-375

Irina Georgescu Groza: „Primul roman pe care l-am citit, într-o vacanță de vară, a fost „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
petre-barbu-literomania-375

Petre Barbu: „Să nu-mi treacă anul fără Cehov!”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Camping” de Lavinia Braniște – un roman al migrației românești în postcomunism

Odată cu „Camping” (Polirom, 2025), prozatoarea Lavinia Braniște – nume de prim-plan al prozei postdouămiiste – trece la o nouă ...

„James. Doar James”  

Un adolescent decide să-și părăsească orășelul natal și să se refugieze, neștiut de nimeni, pe Insula Jackson de pe Mississippi, ...
yourcenar-literomania-375

„Abisul” de Marguerite Yourcenar

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
pessoa-literomania-373-374

The Game of Identities

“Strictly speaking, Fernando Pessoa does not exist.” These are the words of Alvaro de Campos, a naval engineer, a consumer ...
colette-literomania-373-374

„Aluna găunoasă” de Colette

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – ...
verlaine-literomania-372

Poeme de Paul Verlaine (pentru Lucien Létinois) (VII)

Vă propunem, începând cu numărul 365 al Literomaniei, o serie de poeme semnate de Paul Verlaine – în traducerea lui Octavian Soviany –  care ...

Aparența vieții și iluzia teatrală

Luigi Pirandello s-a apropiat de domeniul dramaturgiei la o vârstă la care alţi autori se ocupau mai mult cu administrarea ...

„Lanuri de flori zburătoare” de Gerald Durrell

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Drumuri printre amintiri

Deşi mai degrabă ignorată de critica literară (de la noi sau de aiurea) înainte de a i se decerna Premiul ...

Despre autor

Marian Ilea

Marian Ilea (n. 1959, Maramureș), a debutat editorial cu volumul de povestiri „Desiștea” (Cartea Românească, 1990, premiul Salonului Național de carte Cluj). În 1993, publică „Desiștea II” (Cartea Românească). În anul 1997, volumul de teatru „Ariel” (Cartea Românească) obține premiul Uniunii Scriitorilor pentru cel mai bun volum de teatru. Mai publică volumele „Casa din Piaţa Gorky” (Editura Cornelius, 1999), „Vacek” (Editura Dacia, 2001, Premiul pentru proză al Asociatiei Scriitorilor București), „Ceasul lui Bronnikov” (Editura Dacia, 2002), „Povestiri din Medio-Monte” (Editura Dacia, 2003, Marele premiu al Saloanelor "Liviu Rebreanu"), „Povestiri cu noimă” (Editura Dacia, 2006), „Rodica e băiat bun” (Archeus, 2008), „Libertatea începe în șapte aprilie” (Editura Dacia, 2009), „Înțeleptul” (Tracus Arte, 2013), „Societatea de Socializare din Medio-Monte” (Tracus Arte, 2014), „Capra germană si gramofonul” (Tracus Arte, 2014). Piesa de teatru „Societatea de Socializare din Medio-Monte” se montează la Teatrul Municipal Baia Mare, obținând Premiul de regie la Fringe Festival București.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Pentru a afla când este online un nou număr Literomania, abonează-te la newsletter-ul nostru!

This will close in 20 seconds