Avanpremieră Cartea săptămânii Nr. 331

„Notre-Dame du Nil” de Scholastique Mukasonga (fragment)




Roman distins în 2012 cu Prix Renaudot și Prix Ahmadou Kourouma, iar în 2013 cu Prix Océans, „Notre-Dame du Nil” de Scholastique Mukasonga a fost ecranizat în 2019 de către realizatorul Atiq Rahimi.

În Rwanda, în anii ’70, un liceu de fete situat la 2 500 de metri altitudine, aproape de izvoarele Nilului, se ocupă de educația tinerelor din familiile înstărite. Părinții lor speră că, în acest loc izolat – liceul catolic Notre-Dame du Nil –, aflat departe de tentațiile capitalei, fetele să rămână pure, iar educația primită să le ofere un atu în plus în vederea „căsătoriilor bune“ care le așteaptă. Însă, în acest spațiu închis și aproape exclusiv feminin, se petrec o serie de transgresiuni ce anunță – dincolo de conflictele inerente dintre adolescente – teribila tensiune etnică și politică dintre populațiile hutu și tutsi, ca un preludiu – tăios și fără menajamente – la genocidul ruandez.

„Scholastique Mukasonga scrie într-un limbaj luminos, pătrunzător, pentru a salva de la uitare. «Notre-Dame du Nil» este un roman de o frumusețe aspră, cu un suspans tulburător.”

Jérôme Garcin, „Le Nouvel Observateur”

„În «Notre-Dame du Nil», Scholastique Mukasonga, laureată a Premiului Renaudot, se întoarce asupra primelor semne, premonitorii, ale genocidului ruandez, prin intermediul unei instituții pentru tinerele fete, în anii 1970. Romanul ei este un nou omagiu adus familiei sale dispărute.”

Clémentine Baron, „Le Magazine Littéraire”

„Scholastique Mukasonga prezintă, în cadrul romanesc al acestui liceu situat la 2500 de metri altitudine, începuturile excluderii, combinând umorul cu profunzimea literară.”

Sabine Audrerie, „La Croix”

 

Isis

 

– Ascultă, Virginia, am ceva să-ți povestesc. Dar să nu mai spui la nimeni.

– Știi bine, Veronica, că noi ceilalți, tutsi, știm să ne păstrăm secretele. Am fost învățați să tăcem. Avem nevoie, dacă ținem la viață. Știi ce ne spun întruna părinții: „Dușmanul tău este limba ta”. Dacă crezi că ceea ce vrei să-mi spui este un secret, poți avea încredere, știu să păstrez secretele.

– Atunci ascultă-mă bine. Mă cunoști, duminica, îmi place să mă plimb singură în munți. Îmi porți pică pentru asta, dar nu-mi place să merg, ca celelalte fete, la magazin sau la croitor, în spatele mașinii lui de cusut, ca să văd cine i-a mai comandat o rochie nouă. Eu prefer să fiu singură, nu mai vreau să văd toate fetele acelea care ne urăsc. Când ajung sus pe munte, mă așez pe o stâncă și închid ochii, nu mai e nimeni în jur, nu mai sunt decât stelele minunate care strălucesc îndărătul pleoapelor. Și uneori mă imaginez într-o altă viață, mai fericită, cum nu există, fără îndoială, decât în filme…

– Asta-i tot ce ai vrut să-mi spui?

– Nu, așteaptă, mă dusesem departe, spre stâncile mari de la Rutare, atât de departe încât nu mai știam prea bine unde mă aflam, și nu locuiește nimeni pe acolo. Deodată, am auzit în spatele meu zgomotul unui motor. Nu puteam să mă înșel: ce putea să scoată zgomotul ăsta de fier vechi în plină pustietate? Era jeep-ul domnului de Fontenaille. Și, într-adevăr, jeep-ul m-a depășit și s-a oprit brusc, chiar în fața mea. Domnul de Fontenaille și-a scos pălăria.

– „Salutările mele, domnișoară, v-ați rătăcit, atât de departe de liceu? Urcați, o să facem o plimbare cu mașina mea, și o să vă duc înapoi pe cărare.

„Mi-a fost frică, inima mi s-a zbătut în piept ca și când ar fi vrut să iasă de acolo, am luat-o la fugă, am alergat, dar jeep-ul venea pe urmele mele.

– „Haideți, nu vă fie teamă, nu vreau să vă fac niciun rău și, de altfel, vă recunosc, știu cine sunteți, v-am remarcat în timpul pelerinajului, printre celelalte, v-am făcut portretul, veniți, trebuie să vă arăt schițele.

„Abia îmi trag suflul, nu mai pot să alerg, jeep-ul se oprește lângă mine.

– „Da, da, spune domnul de Fontenaille, dumneavoastră sunteți cea pe care am remarcat-o, cea pe care o caut, de dumneavoastră am nevoie, Cea de Sus vă trimite la mine.

„Mă privea fix, ca și când era fascinat de chipul meu. Am lăsat ochii în jos, firește, dar am simțit că curiozitatea îmi va fi mai puternică decât frica.

– „Ce vreți de la mine?

– „Nimic rău, dimpotrivă. Îți jur, n-am intenții rele. N-o să te ating. Îți promit. Ai încredere în mine. Urcă, o să-ți arăt casa în care locuiesc. O să te vezi acolo așa cum ar trebui să fii. E atât de multă vreme de când templul își așteaptă zeița.

– „Își așteaptă zeița?

– „O să vezi cu ochii tăi.

„Așa cum mă temeam, curiozitatea mea a fost mai puternică.

– „Bine, dar trebuie să mă aduceți înapoi la liceu înainte de ora șase și fără să fim văzuți.

– „O să te aduc, fără să ne vadă nimeni.

„Jeep-ul a urcat și a coborât nu știu câte pante. Ne zgâlțâia, scrâșnea, scuipa, făcând un zgomot infernal. Fontenaille râdea, fără a înceta să mă privească. Ai fi zis că mașina se conducea singură. Într-un final, am găsit un drum și am trecut pe sub o boltă, cumva așa cum se face de ziua națională, dar aceasta era toată din fier. Am avut timp să citesc pancarta FONTENAILLE ESTATE și, deasupra inscripției, mi s-a părut că zăresc o altă pancartă, mai mică, pe care era pictată un fel de Sfânta Fecioară care purta un acoperământ cu coarne de vacă precum cel pe care Fontenaille mi l-a arătat apoi la el în casă. Am trecut printre rânduri de arbori de cafea prost întreținuți, apoi pe lângă niște barăci mici de cărămidă, toate la fel, ce păreau părăsite. Ne-am oprit în fața casei celei mari.

„- Vino, mi-a spus Fontenaille, o să-ți prezint domeniul și o să-ți arăt ceea ce ar putea fi al tău.

„Îmi era în continuare puțin teamă, nu înțelegeam nici acum ce îmi spunea, nici ce voia de la mine, dar nu mai era cale de întors și chiar îmi doream să știu ce puteau însemna toate acestea. Mă gândeam că, în orice situație, voi găsi eu un mijloc de a mă scoate…

„Am traversat veranda și, în salonul cel mare, un boy s-a precipitat spre noi, purtând pahare cu suc de portocale. Avea un costum alb, cu epoleți auriți. Fontenaille nu mă slăbea din ochi în timp ce-mi beam paharul de oranjadă. Eu mă uitam la coarnele de antilopă, colții de elefant și pielea de zebră care erau agățate pe pereți.

„-Nu da importanță acestui talmeș-balmeș, toate trofeele astea moarte, erau pentru aceia care nu mai vin să mă vadă, sunt toate animalele pe care aș vrea să nu le fi ucis. Vino după mine.

„Am luat-o pe un lung culoar care ducea până la o grădină. În spatele unor tufișuri de bambus, era un lac mic, invadat de papirus, și mai în spate, ceea ce trebuia să fie un fel de capelă, dar nu ca bisericile misionarilor. Era o clădire dreptunghiulară, cu coloane de jur-împrejur. Când ne-am apropiat, am văzut că acele coloane erau complet sculptate: semănau cu niște papirusuri. Înăuntru, pereții erau acoperiți de picturi: pe o parte, vaci inyambo cu coarne mari și războinici ca dansatorii noștri intore, și în față un personaj mare care trebuia să fie regele, cu o coroană de perle așa cum purta mwami Musinga. Pe partea cealaltă, era o procesiune de femei, tinere femei cu pielea neagră, care semănau cu reginele de odinioară. Ai fi spus că mergeau unele după celelalte, cu chipul din profil. Purtau aceeași rochie, mulată, și aveau sânii goi, de altfel rochiile erau transparente și, în pliurile lor, se vedeau adâncitura pântecelui și picioarele. Aveau pe cap un fel de peruci, dar care nu semănau cu părul, ci mai degrabă cu un fel de păsări. Pe peretele din fund, era un fel de Sfântă Fecioară de mari dimensiuni, la fel de neagră ca Notre-Dame du Nil, îmbrăcată aidoma celorlalte femei din fresca de pe perete, dar ea era pictată din față și purta un acoperământ asemănător celui pe care îl zărisem pe pancarta de la poarta de intrare a domeniului: două coarne de vacă și un disc care strălucea precum soarele. Aveam impresia că Fecioara mă privea cu ochii ei mari și negri, ca o ființă vie. În fața ei, pe o estradă, se afla un jilț cu un spătar foarte înalt și aurit, precum cel în care se așază monseniorul în catedrală. Pe jilț stătea acoperământul acela ciudat.

„-Privește cu atenție, mi-a spus domnul de Fontenaille, o recunoști, te recunoști?

„N-am știut ce să răspund.

„-Privește cu atenție, a repetat el, este Doamna Nilului, cea adevărată. Nu e așa că-i semeni?

„-Și ce-i cu asta? Are pielea neagră ca și mine. Mai e și altceva? Eu mă numesc Veronica, nu sunt Fecioara Maria.

„-Nu, nu ești Fecioara Maria și nici Cea de aici. Și vreau, dacă ești demnă de asta, să-ți dezvălui numele ei adevărat, care este și al tău.

„-Numele meu adevărat este cel pe care mi l-a dat tatăl meu, este Tumurinde. Știți ce înseamnă: „Protejați-o”.

„-Poți să contezi pe mine, voi îndeplini ce a vrut tatăl tău, îmi ești mult prea prețioasă. Dar există un alt nume pe care îl cunosc, care îți este rezervat și care te așteaptă. Dacă vrei să mai vii să mă vezi, îți voi explica toate acestea.

„Nu înțelegeam nimic în continuare din ceea ce spunea, dar eram din ce în ce mai curioasă să aflu ce însemnau toate astea și i-am răspuns fără să mă gândesc:

„-O să mă întorc duminica viitoare, dar însoțită de o prietenă, nu vreau să vin singură.

„-Dacă prietena ta îți seamănă, poți să vii cu ea, dar numai dacă îți seamănă, există un loc și pentru ea.

„-O să vin împreună cu ea. Dar acum e târziu. Trebuie să mă duceți la liceu și să nu ne vadă nimeni!

„-Bătrânului meu jeep nu-i plac aceste drumuri.

„M-a lăsat în spatele bungaloului pentru oaspeți, chiar înainte de ora șase, și a demarat cu viteză.

 

– Ce poveste ciudată, a spus Virginia, albul acesta e de-a dreptul nebun. Și pe cine o să iei cu tine?

– Pe tine, firește, duminica viitoare, vii cu mine la casa albului. O să ne jucăm de-a zeițele! O să vezi, e ca la cinema.

– Nu crezi că e periculos? Știi ce fac albii cu fetele pe care le atrag la ei acasă. Albii cred că aici totul le e permis, că pot face tot ce e interzis la ei.

– Ba nu, n-ai de ce să te temi. Fontenaille e un bătrân nebun. Și-a ținut promisiunea, nu s-a apropiat de mine. Ți-am zis: mă ia drept o zeiță. Va fi la fel și în cazul tău. Știi ce spun albii despre tutsi. M-am uitat în cărți la bibliotecă. Capela lui din grădină îmi adusese aminte de ceva anume. Am căutat în cărțile despre Antichitate, capela lui nu e în stil roman, nici grecesc: e în stil egiptean, din timpul faraonilor, din timpul lui Moise. Coloanele, frescele sunt așa cum am văzut în acea carte: e nebun, și-a construit în grădină un templu egiptean. Iar femeia aceea pictată cu coarne de vacă pe creștet, am văzut-o și pe ea în carte, este o zeiță: este Isis, sau poate Cleopatra, așa cum am văzut într-un film.

– Atunci e un păgân! Credeam că nu mai există așa ceva printre albi. Ce vrea să facă cu noi în templul lui?

– Nu știu. Poate că vrea să ne facă portretul, sau să ne fotografieze, sau să ne filmeze. Poate că vrea să ne dedice un cult. E amuzant, nu ți se pare…

– Ești la fel de nebună ca el!

– În timpul vacanței mari, când o să am niște bani, merg să văd filme la Centrul cultural francez. Mi-am dorit mereu să joc în film, să fiu actriță. Acum o să ne jucăm de-a zeițele la albul acesta bătrân. Va fi ca la cinema.

– O să vin cu tine ca să te apăr și o să fac în așa fel încât să pot ascunde un cuțit mic sub fustă, ca să ne apărăm. Nu se știe niciodată.

Fragment în avanpremieră din romanul „Notre-Dame du Nil” de Scholastique Mukasonga, traducere și note de Adina Dinițoiu, Editura Humanitas Fiction, București, 2024

 

Scholastique Mukasonga este o scriitoare franco-ruandeză născută în 1956 în sud-vestul Rwandei, pe malul râului Rukarara. În 1959 au loc primele masacre împotriva etniei tutsi. În 1960, familia ei este deportată, împreună cu mulți alți tutsi, la Nyamata, în districtul Bugesera (în sud-estul Rwandei). Reușește să supraviețuiască, în ciuda nenumăratelor persecuții. Intră la liceu la Kigali – deși procentul elevilor tutsi admiși la liceu este de doar 10% –, apoi la școala de asistente sociale la Butare. În 1973, elevii tutsi sunt alungați din școli, iar funcționarii din posturile lor. Scholastique Mukasonga pleacă în exil, în Burundi, pentru a scăpa de la moarte. Își termină studiile de asistentă socială în Burundi și lucrează ulterior pentru UNICEF. Ajunge în Franța în 1992 și susține din nou concursul de asistentă socială, diploma obținută în Burundi nefiind recunoscută de către administrația franceză. În 1994, 37 de membri ai familiei sale (inclusiv părinții) sunt uciși în timpul genocidului împotriva etniei tutsi. Abia peste zece ani, în 2004, are curajul să se întoarcă în Rwanda. În urma acestei călătorii, scrie prima ei carte, o autobiografie, Inyenzi ou les Cafards (2006; nominalizată la Los Angeles Times Book Prize, în 2016). Pentru romanul Notre-Dame du Nil obține, în 2012, Premiul Renaudot și Premiul Ahmadou Kourouma. Romanul a fost ecranizat în 2019 de către realizatorul Atiq Rahimi. Scholastique Mukasonga e autoarea a zece cărți (romane și nuvele, apărute la Gallimard), printre care se numără: Ce que murmurent les collines. Nouvelles rwandaises (2014), Coeur Tambour (2016), Un si beau diplôme (2018), Kibogo est monté au ciel (2020), Sister Deborah (2022), Julienne (2024). În 2021, Scholastique Mukasonga se alătură juriului Premiului Femina. În același an, primește Premiul „Simone de Beauvoir” pentru libertatea femeilor. Trăiește în Normandia.

 

Prima pagină Rubrici Avanpremieră „Notre-Dame du Nil” de Scholastique Mukasonga (fragment)

Donează

Atât de aproape de cer…

„…toată ziua, Dumnezeu străbate lumea, dar, în fiecare seară, se întoarce acasă, în Rwanda...” (Scholastique Mukasonga, „Notre-Dame du Nil”) 6 ...

Ionuț Manea: „M-au marcat toate romanele lui Dostoievski”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/scriitori ...

Arta fricii la Ioan Es. Pop

Reiau în acest număr al Literomaniei, în memoria poetului Ioan Es. Pop, care ne-a părăsit de curând (pe 19 iunie), ...
yoko_ogawa_literomania

On Music and Loneliness

Alongside other writers of the new generation in Japanese literature such as Haruki Murakami, Hiromi Kawakami, Banana Yoshimoto or Natsuo ...

AUDIO: Gheorghe Crăciun – ultimul interviu

După aproape 20 de ani, am regăsit și am reușit să recuperăm (de pe o minicasetă) înregistrarea interviului pe care ...

Liviu Ornea: „Nu cred că o operă de artă schimbă o viață”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
paula-erizanu-literomania

Paula Erizanu: „Cartea care mi-a schimbat viața este «Eu și Tu» de Martin Buber”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/scriitori ...

„Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni” de Cosmin Leucuța (fragment)

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul „Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni (proză scurtă)” de Cosmin Leucuța, ...

O coborâre în Infern

 „Am trăit o viață plină de rușine...” (Osamu Dazai, „Decădere umană”) Mai puțin cunoscut cititorilor occidentali în comparație cu Yasunari ...

Noul Sindbad Marinarul

Cunoscute publicului cititor în multe variante (pentru copii, pentru adolescenţi sau pentru specialiştii în problemele Orientului etc.), cele „O mie ...

„Down with the System” de Serj Tankian (introducere)

Introducere  Era abia 5 dimineața și simțeam deja c-aș fi fost lovit de un camion. Stînd pe marginea patului din ...

Franz Kafka în actualitate (3 iulie 1883-3 iunie 1924)

Pe 3 iunie se împlinesc 100 de ani de la moartea lui Franz Kafka. Pentru a marca momentul, vă propun ...

Moni Stănilă: „Cred că romanele lui Faulkner mi-au remodelat imaginația”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

T.O. Bobe: „Cel mai des am recitit, cred, «Momente. Schițe» de I.L. Caragiale”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Brooklyn” de Colm Tóibín (fragment)

Roman câștigător al Costa Novel Award în 2009 și nominalizat, în același an, pe lista lungă a Man Booker Prize, ...

Jocul identităților

„În sens strict, Fernando Pessoa nu există.” Sunt cuvintele lui Alvaro de Campos, inginer naval, consumator de opiu şi amator ...

Despre autor

Adina Dinițoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducător din franceză, redactor la „Observator cultural”. Colaborează/a colaborat cu cronică literară la „Dilema veche”, „Dilemateca”, „România literară”, „Radio Romania Cultural”, „Bookaholic” etc. Este autoarea cărților „Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții”, Editura Tracus Arte, 2011, şi „Scriitori francezi la Bucureşti (interviuri)”, Editura Vremea, 2014. În 2019, a coordonat, alături de Raul Popescu, volumul „Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă” (Editura Paralela 45, 2019). În 2021, la Editura Seneca, a coordonat, alături de Anastasia Staicu, volumul „Literatura la feminin. O antologie”. A tradus din franceză: „Opiul intelectualilor” de Raymond Aron (Editura Curtea Veche, 2007), „Antimodernii. De la Joseph de Maistre la Roland Barthes” de Antoine Compagnon (Editura Art, 2008, în colaborare cu Irina Mavrodin), „Sentimentul de impostură” de Belinda Cannone (Editura Art, 2009), „Patul răvăşit” de Françoise Sagan (Editura Art, 2012), „Ţara aceasta care-ţi seamănă” de Tobie Nathan (Editura Ibu Publishing, 2016, în colaborare cu Jianca Ştefan), „Un anume domn Piekielny” de François-Henri Désérable (Humanitas Fiction, 2018). Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal: http://adinadinitoiu.blogspot.ro

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Susține Literomania


Literomania este o platformă literară independentă, înființată în 2017 de Adina Dinițoiu și Raul Popescu și care funcționează ca revistă online săptămânală. Poți contribui la continuarea acestui proiect cultural independent printr-o donație unică sau recurentă (click pe butonul PayPal. Donate Now).

This will close in 20 seconds