Literomania vă propune rubrica „Primite la redacție”, în care vom publica diverse materiale – proză, poezie și cronică literară – primite de la cititorii noștri. Textele destinate publicării sunt alese de Adina Dinițoiu și Raul Popescu, editorii platformei Literomania, iar criteriul unic este calitatea acestora. Adresa de mail pe care ne puteți contacta este: literomania2017@gmail.com.
În acest număr al Literomaniei, vă propunem o proză scurtă de Ariana Zburlea.
Îngeri zbârciți
Ariana Zburlea
Seara cădea încet. Aranjamentul obiectelor de pe masa din bucătărie le dădea bătrânilor impresia că au rămas singuri. Dincolo de pereții sufrageriei, Silvie își unea trupul cu Guy ca într-o melodie pe care doar ei o puteau auzi, plângând împreună. Poate feromonii sau semnalele subtile, electrice din aer îi inspirau pe Ilarion și Miha să se lase pradă relaxării și deschiderii, mai mult ca niciodată. Când Miha voia să ridice obiecte de jos, Ilarion se grăbea s-o ajute, ciocnindu-și degetele cu ale ei. Mâinile se atingeau reciproc și nu mai dădeau înapoi.
Ca prin vis, bărbatul o urma peste tot. Chiar și în baie, unde o privea făcând duș, fără să schițeze vreun gest sau cuvânt stânjenitor. Respirau amândoi același abur gros, iar prin mișcările femeii nu transpărea nimic vulgar. Înfățișarea lui Ilarion era de iubitor de artă în fața unui trup totemic.
În cameră, o îmbrățișa de parcă palmele lui așteptaseră acea clipă toată viața. Miha voia să întrerupă tăcerea apăsătoare.
— Ilarion, spune-mi sincer…
— Cum altfel?
— Tu…
Atunci ghicea întrebările. Dacă bărbăția lui ar mai fi în stare să dovedească vreun strop de eros. Sau poate dacă mai e virgin, pentru că sclipirea umezelii din ochii obosiți avea ceva feciorelnic.
— Tu ții la mine? Sincer.
Ilarion începe să se simtă dureros de ignorant; obrajii i se încing de rușine.
— Miha… Eu simt ceva. Nu știu cum să mă exprim, sincer…
— Exprimă-te cum poți, șoptea femeia, împreunându-și sprâncenele subțiri. Aștept…
Faptul că nu o iubea și nu o putea iubi îi mutase tot sângele Mihăi din cap până în inimă, luând-o la vale până în călcâie. O spusese cu atâta naturalețe, ba chiar străfulgerat de vinovăție. Merita dragoste acea femeie devotată? Fără îndoială. Ilarion încerca să o impresioneze prin gândirea dezavuată de fantezie. Dragostea există doar în accepțiunea tinerilor, ca un motiv în plus de a visa, de a trăi o fantasmă care îndulcește realitatea. Treptat, sentimentul se dezice de forma lui mitică și intimitatea casnică îi ia locul. Puterea lui de convingere stătea în cuvinte alese cu grijă.
Motivează că nevoia de a îngriji partenerul de viață — ce expresie fadă, își spunea Miha — este cea mai frumoasă formă de iubire. Și mulți nici nu au habar ce pierd dacă nu visează la ea. Se întâmplă ca oamenii să și-o dorească în două situații: când sunt pe moarte sau însingurați. Cu toții se îndreaptă către același lucru, continuă Ilarion. La fel ca un poem. Nicio parte din viața animalului umanizat nu rămâne neesențializată și acel carusel sentimental mult râvnit, numit iubire, devine un fel de test de fidelitate canină. Îți va păsa până la sfârșit?
— Mie îmi pasă acum, Miha. Asta e tot ce știu și foarte probabil tot ce va conta de aici înainte.
Femeia se întreba dacă e potrivit să se simtă respinsă ori confuză. Avea o singură certitudine, aceea că de multă vreme nu mai simțise atâta siguranță. Lângă Ilarion putea fi ea însăși, uneori zăpăcită, guralivă sau candidă. O însoțea părintește prin toate stările, fără vreun reproș.
Ar fi vrut să doarmă împreună, însă Ilarion ezita in continuare. Ca de obicei, modul iscoditor și incredibil de simplu în care ea punea întrebarea „de ce” îl făcea să capituleze. Se simțea umilit de faptul că viscerele nu îl ajutau să se exprime erotic, să îi aducă plăcere frumuseții de lângă el. O doamnă care încă păstra rotunjimi cinstite și doritoare. Nu era dornică de o scenă carnală ca pe vremuri; mai degrabă tânjea să închidă ochii împreună, dezgoliți, unul lângă celălalt, ca doi îngeri zbârciți uniți într-o dragoste senilă. Când s-au înlănțuit sub pătură, sigilând momentul cu un sărut, au simțit milă față de ei înșiși, de parcă încercau să păcălească pe cineva.
Se mângâiau pe întuneric, râzând. Apoi se așezau pe spate. Își imaginau cum ar fi fost dacă ar fi văzut stelele pe tavan. Miha și-ar fi dorit să fie vară și să fugă cu el la Dunkerque. Ilarion îi prindea degetele într-ale lui și simțea fiecare secundă. Prezent, prezent, prezent, murmura în interior. Acum se naște un alt moment pe care mi-l voi aminti până la moarte. Acum, aici. Mirosul de așternut curat, atingerea sânilor ei de hârtie mototolită, lacrimile uscate pe obraji.
— Cred că tinerii ar râde în hohote de noi, dacă ne-ar vedea… nu-i așa? șoptește Miha chicotind.
Răspunsul bâjbâia prin starea de veghe. Au adormit ușor, ca o cădere în gol. Fără teama unei posibile dispariții totale.
Ariana Zburlea a debutat în 2014 cu un poem publicat în revista „Vatra Veche”, iar de atunci textele sale au apărut în diverse reviste și platforme literare: „România literară”, „Vatra”, „Timpul” (RM), „Zugzwang”, „Bucovina Literară”, „Meridianul Timișoara”, „Thymes”, „Planeta Babel”, „Critic Arad”, „Leviathan”, „Eminesciana”, „Banchetul”, „Parnas XXI”, Helis, Literadura, LiterNet, Literomania, Ficțiunea, Noise Poetry și O mie de semne. Poeme și proză în antologii: „O tandrețe strict teoretică” (2025, Editura Cartex), „Cele mai bune texte. Anul IV” – Andrei Crăciun (2025, Editura Zugzwang), „Toamna pe acorduri lirice” (2024, Editura Boem@), „Peregrinări” (2017, Itaca Publishing, Dublin).
Sumar Literomania nr. 389-390 (2025)
Scrie un comentariu