Vă invităm să citiți un fragment din romanul „Pe spinarea tigrului” de Zülfü Livaneli (traducere de Maria Miu, Colecția „Raftul Denisei”, Editura Humanitas Fiction, 2026).
O domnie de treizeci și trei de ani, un surghiun în miez de noapte la Salonic, orașul deja cucerit de ideile revoluționare ale Junilor Turci – „Pe spinarea tigrului” reconstituie, la mai bine de un secol de la mazilire, cea mai fascinantă etapă din viața sultanului Abdul-Hamid II. Un roman contemporan, deopotrivă exercițiu de conștiință și fină analiză psihologică.
În conacul Allatini din Salonic, Abdul-Hamid II, sultanul mazilit de Junii Turci, își trăiește surghiunul, înconjurat de o parte a familiei și de câțiva slujitori de la palat. E măcinat de neliniște, ipohondrie și suspiciuni. Alături de el, vreme de trei ani și jumătate, se află medicul militar Atıf Hüseyin, însărcinat nu doar să-l trateze, ci și să-l supravegheze. Ceea ce pare să fie o misiune banală se transformă într-un conflict interior tulburător. Pe măsură ce dialogul cu sultanul trece dincolo de permanenta nevoie de atenție medicală a acestuia, Atıf Hüseyin începe să se îndoiască de acuratețea imaginii oficiale a sultanului. Romanul reface, ca într-un joc de oglinzi, anii de domnie, copilăria, obsesiile și strategiile unui sultan care a ținut în echilibru fragil un mare imperiu. Iubiri, justificări, ritualuri medicale bizare, duse până la obsesie, paranoia și frici iraționale, jocuri de putere și adevăruri incomode – toate se împletesc într-un roman hipnotic despre prăbușirea unui imperiu și despre omul care l-a condus.
Zülfü Livaneli
Pe spinarea tigrului (fragment)
— Numele meu este Agop Demirciyan. Sunt armean din Van. Dacă nu vă supărați, v-aș spune câteva lucruri.
Când ofițerii îi făcură semn, bărbatul continuă:
— Pe tata l-au circumcis.
— Adică? întrebă căpitanul Nihat. Cum să fie circumcis un creștin? La noi este garantată libertatea credinței. N-am mai auzit așa ceva!
Ofițerii naționaliști dădeau semne că ar fi crezut că asta este doar propagandă armeană, dar Agop îi imploră:
— Numai o clipă, domnilor comandanți. Ascultați mă până la capăt. Pe tata l-au circumcis după ce a murit.
Ofițerii se uitară unul la celălalt, ca și cum le era greu să înțeleagă despre ce vorbea omul din fața lor.
— Așa cum spuneați mai devreme, în încleștările dintre armeni și musulmani și-au pierdut viața mii de oameni. Tata a murit la Sason. Mi-a povestit mama cum s-a dus și l-a găsit în piața în care fuseseră omorâți sute de oameni. Avea pantalonii trași de pe el, și mama a văzut că fusese circumcis. A urlat din toți rărunchii: „Vaaaaaaaaai, ăsta-i Krikor al meu. Dar aseară era creștin, și-n dimineața asta-i musulman“.
Spusele lui i-au impresionat atât de tare pe ofițeri, încât i-au oferit al patrulea scaun de la masa lor.
— Spuneți, domnule Agop. Cum s-a întâmplat totul?
— Din cauza persoanei pe care tocmai ați menționat-o, zise acesta în șoaptă. În același timp se uita temător în jur.
— Sultanul? Ce legătură are? îl întrebară.
— Marile puteri europene trimiteau observatori să urmărească aceste ciocniri. Și numărau morții, verificându-i care erau circumciși și care nu. Pentru că armenii morți erau mult mai mulți decât musulmanii, forțele guvernamentale îi circumcideau după moarte, ca să-i treacă în tabăra musulmană. În lupta de la Sason au chemat un om care efectua circumcizii pe nume Ilyas, care a circumcis cinci sute de armeni. Și bietul meu tată, Krikor Demirciyan, a mers pe lumea cealaltă circumcis.
Un roman dens și captivant despre Abdul-Hamid II, sultanul mazilit al Imperiului Otoman aflat în declin. De neratat.
Publishers Weekly
Ofițerii erau surprinși de ceea ce auzeau și nu le venea să și creadă urechilor. Ce politician era sultanul acesta, până și diavolul ar fi avut de învățat de la el! Doctorul nu-l vedea în fața ochilor pe bătrânul gârbovit pe care-l consultase în acea zi și care îi oferise din propriile țigări, ci un sultan care avea lumea la degetul mic. Monstru o fi fost el, dar era deștept, viclean și calculat.
— Să vezi și să nu crezi! Incredibil! spuse maiorul Saffet.
Căpitanul Nihat, care se abținea de câtva timp, îi zise lui Agop:
— Auzi la mine! Tu ești revoluționar? Ai legături cu Federația Revoluționară Armeană, sau cu Hınçak-ul?
— Nu, domnule! răspunse Agop surprins.
— Unde locuiești? În Salonic?
— Nu, domnule, răspunse Agop cu vocea tremurândă. Am domiciliul la Istanbul, vin la Salonic să cumpăr tutun și îl vând la Istanbul. Sunt negustor.
Nihat tăcu o vreme, scrutându-l pe Agop. La masă era o atmosferă tensionată. Dintr-odată îl întrebă:
— Uită-te la mine! Ai luat parte la asaltul Băncii Otomane?
— Nu, domnule comandant.
— Spune adevărul!
— Dar spun adevărul, domnule comandant!
— Bine, și la raidul armenesc de la Înalta Poartă?
— Doamne ferește, n-am eu treabă cu revoluționarii.
— Adică n-ai participat la nici unul din evenimente?
— Nu, domnule comandant. Sunt un simplu negustor care muncește să-și întrețină familia.
— Dar taică tău a participat la rebeliune, spuse căpitanul.
— Mdaaaa, răspunse oarecum surprins Agop. Dar eu plecasem de ani de zile de acasă.
Dintr-odată, întinzându se peste masă, Nihat îl apucă pe Agop de guler.
— Minți. Ești revoluționar armean. Spui numai minciuni, calomnii! Auzi la el, îi circumcideau, și încă cinci sute de oameni deodată. Și cu sângele ce făceau, domnule? Cum îl ascundeau?
Pe măsură ce ridica vocea, toți cei din local se opriseră să se uite la ei, chelnerii încremeniseră în picioare și nu se mai auzi nici sunetul tacâmurilor.
Doctorul remarcă tremurul nervos al lui Nihat și își dădu seama că își îndrepta mâna spre pistol. Se ridică în picioare și îi desprinse mâna de pe gulerul lui Agop. Își ceru scuze de la tânărul debusolat și îl invită să iasă din local. Agop nu se lăsă rugat de două ori și dispăru într-o secundă.
Când medicul se așeză la loc, Nihat fuma nervos, iar maiorul Saffet încerca să-l liniștească.
— De ce i-ai ținut partea? îl întrebă Nihat pe medic. Ne minte în față, ne denigrează statul și națiunea.
— De unde știi tu? întrebă doctorul. Nu se întâmplă grozăvii deja de câțiva ani? Nu sunt mii de morți de ambele părți? Asta-i situația, ne-am măcelărit între noi.
— Da, au murit mulți. Dar ăsta nu-i motiv de calomnie. Când l-am întrebat ce s-a întâmplat cu sângele, nu vezi că n-a zis nimic, a tăcut? Ne mințea în față. Dacă-i circumcideau, trebuia să curgă sânge, nu?
— Hai să terminăm seara în mod plăcut, zise medicul, ridicându-și paharul cu bere. Suntem agitați cu toții. Continuăm mâine.
Ofițerii ieșiră veseli din local și fiecare o luă pe drumul său. Chiar dacă fusese un pic agitată, seara se terminase în mod plăcut. Doctorul abia aștepta să ajungă acasă, să-și scrie scrisoarea din fiecare seară. Voia să-i povestească lui Melehat prin ce trecuse. Mergând pe străzile tăcute, mârâi pentru sine: „E vorba despre ora morții, Nihat. Dacă a trecut o anumită perioadă de timp, cadavrele nu mai sângerează. În plus, probabil că oricum era sânge peste tot“.
Dar nu avea de gând să-i spună acest detaliu medical lui Nihat, pentru că nu avea de gând să mai zgândăre buba cauzei armeano-musulmane. Până la urmă, toți erau cetățenii aceluiași stat.
Fragment din romanul „Pe spinarea tigrului” de Zülfü Livaneli (traducere de Maria Miu,Colecția „Raftul Denisei”, Editura Humanitas Fiction, 2026)
ZÜLFÜ LIVANELI, născut pe 20 iunie 1946 în provincia Konya din centrul Turciei, este una dintre cele mai importante personalități culturale ale Turciei de astăzi, s-a remarcat în calitate de scriitor, compozitor, cantautor, regizor și scenarist, dar și prin militantismul și implicarea sa civică. Acestea din urmă i-au adus, după puciul din 1971 și, apoi, după cel din 1980, mai multe condamnări la închisoare, amenințări cu moartea, linșaje mediatice și un exil de unsprezece ani, petrecut la Stockholm, Paris, Atena și New York. A fost o vreme „ambasador al bunăvoinței“ pentru ONU. În 2014 este decorat de statul francez cu Legiunea de Onoare. Cărțile sale, care au fost răsplătite cu mai multe premii pe plan intern și internațional și sunt traduse în patruzeci de limbi, ilustrează interesul său susținut pentru actualitatea socială și pentru singurătatea individului în fața istoriei. Printre titlurile sale de referință se numără romane precum „Engereğin Gözü” („Ochiul viperei”, 1996), „Bir Kedi, Bir Adam, Bir Ölüm” („O pisică, un bărbat, o moarte”, 2001), câștigător al Premiului literar Yunus Nadi, „Mutluluk” („Fericire”, 2002), pentru care primește, în 2006, Barnes & Noble „Discovery of the Great New Writers Award“, „Leyla’nın Evi” („Casa Leylei”, 2006), „Son Ada” („Ultima insulă”, 2008), „Serenadă pentru Nadia” („Serenad”, 2011; Humanitas Fiction, 2021), „Kardeşimin Hikâyesi” („Povestea fratelui meu”, 2013), „Son Ada’nın Çocukları” („Ultima insulă”, 2014), câștigător al Premiului Orhan Kemal pentru roman, „Konstantiniyye Oteli” („Hotel Constantinopol”, 2015), „Neliniște” („Huzursuzluk”, 2017; Humanitas Fiction, 2023), „Balıkçı ve Oğlu” („Pescarul și fiul său”, 2021), „Pe spinarea tigrului” („Kaplanın Sırtında”, 2022; Humanitas Fiction, 2026), volume de proză scurtă precum „Arafat’ta Bir Çocuk” („Un copil pe Muntele Arafat”, 1978) și lucrări cu caracter memorialistic ori eseistic precum „Sevdalım Hayat” („Dragostea mea, viața”, 2007), „Sanat Uzun Hayat Kısa” („Ars longa, vita brevis”, 2010), „Edebiyat Mutluluktur” („Literatura înseamnă fericire”, 2012) și „Elia ile Yolculuk” („Călătorie cu Elia”, 2017). Romanele lui Livaneli au stat la baza unor scenarii de film și a unor piese de teatru, precum și a unor librete de operă.
Scrie un comentariu