Istoria unui secret

„Cât de ciudată era țara în care trăiam! Fiecare familie avea câte o taină, o poveste a ei!” Aceasta e concluzia amară la care ajunge Maya Duran, protagonista romanului lui Zülfü Livaneli, „Serenadă pentru Nadia”. Sau, mai exact spus, una dintre concluziile pe care le desprinde ea, la capătul unei neașteptate călătorii pe care o face alături de Maximilian Wagner, profesor american de origine germană, nu doar prin locuri altfel cunoscute ale Turciei natale, ci și prin trecutul – mai puțin cunoscut – al țării sale. Dar și al Europei de la sfârșitul anilor ’30 ai secolului XX.

Apărută în anul 2011 și devenit imediat un incontestabil succes la publicul cititor din Turcia, tradusă rapid în numeroase limbi străine, cartea aceasta confirmă, pe de o parte, marele talent narativ al lui Livaneli, iar pe de alta, aduce în prim-plan o serie de teme majore nu numai pentru literatura zilelor noastre, ci și pentru epoca pe care o trăim: relația dintre prezentul aparent calm și fericit și un trecut marcat de secrete, dificultatea comunicării chiar și între ființele cele mai apropiate, nevoia de afecțiune, puterea speranței de a readuce binele și frumosul în lume. Cunoscut deopotrivă ca om de litere și muzician, regizor și scenarist, dar și militant politic și susținător curajos al drepturilor omului (activitate care i-a adus, în anii ’70 și ’80, mai multe condamnări la închisoare, urmate de un exil de mai bine de un deceniu în diferite țări europene și în Statele Unite), Zülfü Livaneli este una dintre vocile reprezentative ale scenei culturale din Turcia, scrierile sale fiind axate pe evidențierea singurătății umane în mijlocul unui univers dominat de violență ori de indiferență, dar și pe discutarea modului în care marea istorie influențează alegerile și atitudinile fiecărui individ în parte. Roman istoric și de atmosferă, având pe alocuri accente de veritabil thriller, dar demonstrând și capacitatea de observație și de analiză psihologică a autorului, „Serenadă pentru Nadia” spune, în principal, două impresionante povești de viață (una fiind a Mayei, iar cealaltă, a lui Maximilian Wagner), însă reînvie o întreagă istorie și provoacă cititorul nu doar la evaluarea implicațiilor acesteia, ci și la aceea a raporturilor dintre oameni.

Acțiunea începe cu prezentarea zborului transatlantic al Mayei Duran, care călătorește spre Boston, în anul 2001, pentru a-i aduce un ultim omagiu profesorului Wagner. Însă drumul protagonistei este dublat de o semnificativă întoarcere în timp, constând în rememorarea unor momente importante din trecutul apropiat și, în egală măsură, de readucerea în actualitate a altora, mult mai vechi, inclusiv tragica istorie a vasului Struma, scufundat în februarie 1942 în apropiere de Istanbul, având la bord aproape opt sute de evrei care porniseră spre Palestina, cu speranța de a se salva de persecuțiile și teroarea nazismului. Maya pune cap la cap amintiri proprii, mărturisiri ale profesorului Wagner, concluzii ale unor cercetări pe care le întreprinsese pe cont propriu și, la capătul acestui demers, va înțelege mai multe nu doar despre marile evenimente istorice, ci și despre motivele pe care le avuseseră chiar unii membri ai familiei sale de a-și ascunde trecutul personal și originea etnică, de a trăi purtând în suflet mari secrete și simțind povara unor taine care ar fi putut oricând arunca în aer aparenta stabilitate a prezentului.

În vârstă de treizeci și șase de ani, divorțată și având grijă (aproape) singură de Kerem, fiul ei adolescent, copil-problemă, care se confruntă cu dificultăți de adaptare și de comunicare, dar și cu fascinația pe care o exercită asupra sa universul adesea întunecat al internetului, Maya lucrează la universitatea din Istanbul, revenindu-i sarcina de a se ocupa de oaspeții străini. În această calitate îl cunoaște pe Maximilian Wagner, de optzeci și șapte de ani, sosit în Turcia pentru a ține o prelegere, dar dorind să revadă unele locuri din Istanbul și să-și ia rămas bun în felul său de la Nadia, soția lui, care murise în tragica scufundare a vasului Struma. Deși suficient de reticentă la început, Maya ajunge ca în foarte scurt timp să simtă o neașteptată afecțiune pentru Max, care se dovedește a fi nu doar un mult mai bun cunoscător al Turciei decât și-ar fi putut ea imagina, ci și un fin analist al sufletului omenesc. Povestea lui de viață și de dragoste, suferințele și secretele octogenarului, atât de pregătit într-o mulțime de domenii și atât de fermecător și de elegant, o determină pe Maya să încerce să afle mai multe despre propria sa familie, iar astfel își dă seama de suferințele pe care le înduraseră atât bunica sa din partea tatălui (de origine armeană), cât și cea din partea mamei (făcând parte din minoritatea tătară din Crimeea), silite să-și asume alte identități, pentru a se pune la adăpost în fața terorii și a persecuțiilor care au marcat, de-a lungul ultimului veac, istoria Turciei. Imaginea Nadiei, evreica hăituită de naziști, se suprapune cu cea a celor două bunici ale Mayei, persecutate de naționaliștii turci, iar tragedia destinelor din trecut exprimă, fie și parțial, dramele prezentului. Astfel că, în mod doar aparent uimitor, existența tumultuoasă a lui Maxmilian Wagner îi deschide Mayei o simbolică fereastră spre propria sa viață și mai ales spre trecutul celor din neamul ei, cei pe care ani de zile crezuse că îi cunoaște, doar pentru a realiza, abia acum, că mai nimic din ceea ce știa ori credea că știe nu fusese și adevărat.

Livaneli nu ezită să realizeze îndrăznețe întoarceri în timp, să relateze aceleași întâmplări din perspective diferite (una e varianta pe care o știe Maya cu privire la bunicile sale, alta e cea pe care o știe fratele ei, Necdec, ofițer în armata turcă și naționalist convins), să nuanțeze anumite evenimente și să explice semnificațiile altora. În acest fel, „Serenadă pentru Nadia” devine, pe nesimțite, din aparent roman istoric sau narațiune centrată pe existența unor universitari mai mult sau mai puțin fascinați de propriul turn de fildeș, o poveste impresionantă despre despărțiri și pierderi, despre eșec și reușită – care, adesea, pot deveni termeni intreșanjabili în mijlocul unei lumi care, fie în anii ’40 ai secolului trecut, fie în zilele noastre, pare a-și fi pierdut etalonul de valori și reperele cu adevărat importante. Căci, în anii ’30-’40, Turcia a devenit țara de adopție a mai multor intelectuali germani, unii dintre ei evrei, care, fugind din calea persecuțiilor lui Hitler, au fondat, pe baze moderne, învățământul superior din Istanbul și Ankara. (În paranteză fie spus, unul dintre aceștia a fost chiar Erich Auerbach, cel care a elaborat faimoasa sa lucrare intitulată „Mimesis” între anii 1942-1945, pe când cercetătorul se afla la Istanbul.) Faptul acesta, extrem de puțin cunoscut în afara cercurilor istoricilor specializați în epoca celui de-al Doilea Război Mondial, este foarte important pentru trecutul lui Max Wagner. Căci el, deși german provenit dintr-o familie bună, specialist în Drept, dar și muzician talentat, autor al unei impresionante „Serenade” (dedicate Nadiei – de aici și titlul romanului lui Livaneli) este căsătorit cu o evreică. Și, evident, este silit să-și părăsească patria, va ajunge în Turcia, numai că nu va avea parte de fericire alături de soția sa, care sfârșește tragic, alături de alte sute de oameni, în naufragiul vasului Struma. Oamenii obișnuiți cad, și în acest caz, victime deciziilor politice ale celor mari – nu trebuie să pierdem din vedere implicarea Marii Britanii în această dureroasă întâmplare, căci, deși torpilată de un submarin sovietic, Struma a pierit, fie și indirect, și din cauza englezilor: Palestina se afla pe atunci sub mandat britanic, iar britanicii nu doreau ca plecarea fugarilor evrei spre acele locuri să determine un val de refugiați… Iar dacă istoria lui Max Wagner o oglindește, simbolic, pe a Mayei, povestea tragică a celor aflați pe Struma în februarie 1942 le amintește pe cele atât de numeroase și atât de asemănătoare prin care trec migranții zilelor noastre, cei care ajung, adesea, în marele cimitir al Mării Mediterane…

Cartea este, însă, în egală măsură, și un inedit Bildungsroman. Sigur, Maya e o femeie matură, numai că, după cum va realiza ea însăși imediat ce în viața ei intră pe neașteptate Max Wagner, vârsta nu înseamnă aproape nimic atunci când e vorba despre înțelegerea adecvată a faptelor și despre cunoașterea în profunzime a istoriei. Chiar dacă istorie înseamnă, pentru ea, la început, mai ales trecutul propriei familii. Numai că de aici, de la revelația pe care o are cu privire la originea și tainele celor două bunici ale sale, mai e doar un pas până la intuirea importanței istoriei – și a adevărului. Iar Maya îl va face cu hotărâre, avându-l alături pe bătrânul profesor, veritabil mentor și inițiator al ei, călăuză pe drumul unei cunoașteri care, deși dureroasă, e absolut necesară pentru viața pe care intenționeză Maya să o ducă de atunci încolo, una întemeiată pe adevăr, pe esențe, nu pe iluzoriile convingeri sau afirmații ale unor pseudo-istorici pricepuți doar în înfrumusețarea (a se citi denaturarea…) faptelor din trecut, pentru a plămădi un prezent lipsit de fundamente reale.

Sigur că s-ar putea reproșa acestui roman (iar unii exegeți nu au ezitat să o facă) accentele sentimentale sau preluarea și exprimarea multora dintre convingerile autorului însuși prin vocea Mayei, care, cel puțin la început, ar fi fost aproape incapabilă de o asemenea profunzime în descifrarea implicațiilor marilor decizii istorice sau de o asemenea luciditate. Numai că ceea ce sub pana unui scriitor mai puțin talentat s-ar fi putut cu ușurință transforma în simplă istorisire lacrimogenă sau în arid discurs politic devine, dată fiind înzestrarea lui Livaneli și capacitatea sa rară de a construi, fie și doar din câteva fraze, personaje sau descrieri de neuitat, o carte grăitoare și puternică atât prin mesajul pe care îl transmite, cât și prin detaliile realizării sale artistice, la care scriitorul e întotdeauna atent. Știind foarte bine ce înseamnă opresiunea, confruntat chiar el cu persecuțiile politice, dar convins, de asemenea, că frumusețea și binele pot schimba lumea în care trăim, Livaneli orchestrează, în „Serenadă pentru Nadia”, nu doar un subtil protest la adresa tiraniei de orice fel și din orice epocă, ci și impresionante povești de viață și de dragoste (în egală măsură, despre dragoste), capabile să aducă speranța – nu doar în inimile protagoniștilor care ajung, în cele din urmă, să se împace cu trecutul (asemenea lui Max) sau să aibă curajul de a-și croi prin propriile alegeri viitorul (asemenea Mayei), ci și în sufletul cititorului, căruia i se deschide, în acest fel, și o fereastră prin care, contemplându-și alegerile, să reușească să mediteze asupra propriului trecut. Sau prezent.

Zülfü Livaneli, „Serenadă pentru Nadia”, traducere şi note de Luminița Munteanu, Editura Humanitas Fiction, Bucureşti, 2022