Poeme de Alexandru Cuibus

Literomania vă propune rubrica „Primite la redacție”, în care vom publica diverse materiale – proză, poezie și cronică literară – primite de la cititorii noștri. Textele destinate publicării sunt alese de Adina Dinițoiu și Raul Popescu, editorii platformei Literomania, iar criteriul unic este calitatea acestora. Adresa de mail pe care ne puteți contacta este: literomania2017@gmail.com.

În acest număr al Literomaniei, vă propunem două poeme semnate de Alexandru Cuibus.

Triluri

Pășește-ncet, ca într-un vechi castel
În care sun-un corn de vânătoare
În schimbul unui glas de menestrel

Și-i iederă pe ziduri și-n tunel…
Gardienii, dați pe-o mână de cicoare,
Stau aliniați, în coifuri de oțel,

Visând la bătălii nemuritoare.
De mult pândesc sfârșitul unui țel
Ce nu avea nicicând răscumpărare

Nu te uita prin găuri de crenel
Fantome te vor duce ca pe-o boare
La câmpul contestat pentru duel

În care-oșteni ce n-au văzut o floare
Te vor străji închisă-ntr-un pastel
Cu steaguri lungi și săbii lucitoare.

Pășește ca pe-o coadă de inel
Ce n-a fost dus nicicând la-nsurătoare.
Și taci, și-ascultă-uimită ca și el

Foșnirea unei mâini ce-o să coboare.
Nu te întinde spre un alt nivel
Rămâi aici, pe treptele ușoare

Căci scrinul căutat aici era
Prin lucruri mici și netriumfătoare
Pășește-ncet, ca să te pot ghida

Căci calci pe-o inimă – inima mea…
Pășește-ncet, să nu te simți, acum,
Să nu stârnești nici praful de pe drum.

Celei ce va veni

Cândva, din spațiul gol al rătăcirii tale
Vei ridica privirea din cartea ce-o citești
Și vei vedea, departe, pe-aceeași sacră cale
Cum pașii ce te poartă prin sferele cerești
Te duc către-o cetate cu porțile deschise
Cu pantomime turle ca parodii de vise
Stând ridicate-acolo, mai tainice ca moartea;
Mai vechi ca și întregul ce nu cunoaște partea.
Și-n vârf cum nouă steaguri – pe fiecare steag
Stând scris în altă limbă: „Pășește pe-al meu prag
Căci eu străjesc aci’ de când pe-a lumii plaiuri
Domniile trecut-au ca miile de ani
Când cel ce m-a durat, deși e dus de veacuri
A vrut să-și pună-n stâncă iubirea de sărmani.
Căci nu-și dorea ca alții să sufere de dor
Cum el cândva asemeni ar fi suferit
Și fiindcă spre mărire el m-ar fi clădit
Eu n-am lăsat vreodată din datoria mea.
Pe cei ce vin aici, eu nu i-am pribegit.
La fiecare-n parte, le-am dat și au primit.
Și n-am putut vreodată pe unul să-l înșel
Deși multe cetăți s-ar fi clădit astfel;
Deși mulți împărați s-ar fi pierdut la fel.
E bucuria mea – că-s unicul castel!”

Și-acolo, eu voi fi. Și tu mă vei cunoaște
Drept prințul din povestea pe care o tot spui
Care așteaptă legea ce-l lasă să iubească
Când se închide cartea la „Ea era a lui”.

Alexandru Cristian Cuibus este student la UBB, la Facultatea de Drept, precum și la cea de Litere. Are 18 ani. Scrie poezie de la 7 ani, și proză de la 11. Este un cititor avid și, ca și Borges, obișnuiește de multe ori să recitească. A participat și a obținut premii la mai multe concursuri naționale de poezie de-a lungul liceului, printre care „Ars Nova”, „Leoaică tânără, iubirea”, „Omul și sacrul”, „Nichita Stănescu”, „Gellu Naum” și „Radu Cârneci”.