S-a nimerit perfect. În timp ce pedalez pe bicicleta de casă, ascult mereu audiobook-uri. Dintre actorii români, vocea lui Victor Rebengiuc mi se pare chiar perfectă pentru asta. E atît de plină, de expresivă, iar maestrul Rebengiuc poate s-o moduleze atît de bine încît obișnuiesc să ascult de mai multe ori „Micul domn Friedemann” sau „Dama de pică” în lectura lui. Și-acum aflu că e chiar ziua lui de naștere! Dumnezeu să-l ocrotească!
Firește, asta e numai ultima dintre „isprăvile” lui. L-am văzut în rolurile sale mari, de la „Pădurea spînzuraților”, „O scrisoare pierdută” și „Tănase Scatiu” la „De ce bat clopotele, Mitică?” Întotdeauna am fost vrăjit de performanța lui care este a unui „acteur”, adică a unui actor care rămîne mereu el însuși în timp ce intră mereu în pielea unui alt personaj.
Niciodată nu am crezut în enunțul conform căruia un mare actor trebuie să fie și un mare om, cred că e pur și simplu o inepție. Talentul este ceva mult mai misterios și mai amoral decît o simplă echivalență de acest fel. Acestea fiind zise, sigur că mă bucur enorm cînd cele două calități se îmbină. Ei bine, în cazul lui Victor Rebengiuc se îmbină perfect. El e, într-adevăr, un mare om și un mare actor. Gestul lui cu hîrtia igienică este de pomină, dar nici înainte de 1989 nu a fost un nevertebrat.
Domnul să-l țină cît mai mult printre noi!
Scrie un comentariu