Blitz-proze

Puiul

Puiul

În troleibuz domneşte un aer gros ca o ciorbă de roşii. Cu deosebirea că asta din troleibuz pute zdravăn a transpiraţie.

Încerc să deschid un geam, unul mic şi dreptunghiular, să‑l împing puţintel, în speranţa unor fîşii de aer. Efortul meu e inutil, am nimerit într‑un troleibuz cu toate geamurile înţepenite. Mă consolez, accept situaţia, n‑am încotro. Nici măcar nu mă mai enervez, nu scap înjurături pe sub mustaţă. Dibuiesc un loc şi mă aşez, cu riscul de a mă lipi de scaun în următoarele cinci minute.

La următoarea staţie, în troleibuzul blindat urcă o femeie cu doi copii. Unul mic şi înfofolit pe care‑l ţine în braţe, altul mai mărişor care se ţine de fusta ei. Cîteva persoane doresc să‑i ofere locul, dar femeia refuză hotărît și întreabă unde trebuie să coboare pentru spitalul de copii. E o femeie mică de statură, dar robustă, cu un păr foarte lung, negru şi bogat, legat în coadă. E prost îmbrăcată, însă are trăsături extrem de frumoase, chiar dacă înăsprite de timpuri şi necazuri. E creolă, ochi mari şi negri, gura puternic conturată. În general are un aspect de nespălată, de neîngrijită. Miroase a iarbă.

Băieţelul din braţe e palid ca o statuetă din ceară. Celălalt, care s‑a agăţat de fusta ei decolorată, seamănă înfiorător de tare cu băiatul din reclama aceea care‑ţi produce fiori pe şira spinării. Cea mai sinistră reclamă pe care am văzut‑o pînă acuma. Aia în care un băieţel aruncă un pui semicongelat în sus, iar acesta cade apoi şi se fleoşcăie, greţos, de gresia de pe jos. Scopul reclamei este să‑ţi deschidă pofta de a hali orătănii, după ce gripa aviară a trecut prin patrie ca o boare…

Femeia (nu pare deloc deranjată de căldura năucitoare, chiar dacă ţine un copil în braţe şi e îmbrăcată gros) vorbeşte, cu voce baritonală, cu o babă ai cărei ochi sînt înecaţi în şiroaie de transpiraţie:

– Tatăl l‑a părăsit pe ăsta micu’, nici nu‑i pasă de el. Iar eu aşa am fost de proastă, că m‑am îmbolnăvit şi mi‑am pierdut memoria ceva vreme. Tatăl copilului de lucrat lucră, dar nu poate lăsa băutura, iar eu nu mai vreau să văd necazul, dracul să‑l ia.

Imaginea puiului de găină zdrobit ca o balegă de gresie, din reclama doritoare de poftă bună, nu mai vrea să mă părăsească, transpiraţia mi‑a lipit‑o de creier ca pe‑un timbru.

– Eu am 38 de ani, iar plodul l‑am primit fără veste, ce era să fac, l‑am făcut şi nu l‑am lepădat. La noi un băiat s‑a îmbolnăvit de ciuperci, i‑au dat să mănînce ciuperci stricate…

Văd mîinile băieţelului cum aruncă puiul congelat în înaltul cerului, crezînd, ca un idiot, că poate zbura şi aşa, jumulit de piele (ăştia care au făcut reclama îi consideră pe copii nişte cretini sadea!), apoi folia din plastic cum crapă, iar masa de carne însîngerată cum se lăbărțează pe podea, ca un scuipat uriaş şi gros.

– Şi al meu seamănă cu el, dar are ochii lu’ tat‑său, cam holbaţi, ăla aşa îi are de băutură, şi i‑au găsit ceva la maţe, lu’ ăsta micu, nu lu’ tat‑său, şi acuma a ajuns la distrofici, aici trebuie să cobor?

Femeia coboară, cu cel mai mic în braţe şi celălalt agăţat de fustă. Noi continuăm să transpirăm şi să puţim precum hoiturile golaşe, iar troleibuzul calcă un pui congelat, îl face terci, împroşcînd pietonii tembelizaţi de vreme şi vremuri cu stropi de sînge cleios.

 

Un cartof, doi cartofi…

Georgeta este o femeie modestă. Toată viaţa a fost funcţionară. Cam de un an de zile se bucură de însoritele zile ale pensionării.

Georgeta e văduvă, nu are copii, are, în schimb, un mic cerc de prietene de aceeaşi vîrstă şi condiţie, unde bea cafele şi joacă rummy în fiecare sîmbătă. Pasiunea ei, înainte de pensionare, a fost statul la cozi şi pregătirea mesei. Chiar dacă nu gătea numeroase feluri, gătea mult, pentru simplul fapt că-i place să mănînce.

Acum, viaţa ei s-a schimbat. A aflat că-n capitalism se mănîncă puţin, chiar dacă găseşti absolut orice. Salamul nu se taie gros cît degetul, ci subţire cît foiţa de ţigară, dimineaţa se bea întîi un pahar cu apă și lămîie, apoi un ceai sau o cafeluţă, la ora zece un sandviciuleţ, iar amiaza se serveşte pe la şase după-masa, un singur fel, cu o discretă felie de pîine. Seara, un cartof copt în staniol. Ceva fructe, o salată simplă, şi gata. Nu te umfli ca un sac fără fund. Numai în felul acesta putem intra, cu adevărat, în Europa şi noi.

Georgeta doreşte să participe şi ea la intrarea în bătrînul continent. În acest sens, o ajută pensia aflată în puternică contradicţie cu noile preţuri. Dar din  contradicţii se naşte progresul, prin urmare, ne paşte, în curînd, un progres năucitor.

Acum, într-un timp record, Georgeta face cumpărături pentru cîteva zile, după calcule minuţioase. Patru cartofi, trei gogoşari, două cepe, un morcov, 200 grame de carne şi 100 grame de salam. Evident, nu uită de franzela pe care o împarte în felii subţiri şi egale, şi le înveleşte în celofan, ca să ţină cîteva zile.

Deoarece are timp destul la dispoziţie, Georgeta a devenit o pasionată cititoare de ziare şi reviste. Le citeşte de la un capăt la altul, fără să-i scape un cuvînt, iar avalanşa de informaţii o năuceşte încît, uneori, cam încurcă lucrurile. De exemplu, mineriada la ea se numeşte mineraliadă. Uneori, tot mai pricepe ea ceva.

Seara, după telejurnal, în timpul căruia îşi mănîncă pe-ndelete cartoful fiert, oftează adînc şi conchide:

-Doamne, Doamne, viaţa asta-i toată doar o scenariadă.

Recomandare Literomania

Despre autor

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu (nascut la 1 ianuarie 1949, la Târgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg, traducător din limba germană; absolvent al Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – secția vioară. Dintre romanele sale amintim: „Ora păianjenului” (Albatros, 1984), „Degetele lui Marsias” (Dacia, 1985), „Umbra penei de gâscă” (Dacia, 1991), „Povestirile mameibătrâne” (Cartea Românească, 2006), „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009), „Femeile insomniacului” (Cartea Românească, 2012), „Mierla neagră” (Ed. Cartea Românească, 2015), iar dintre volumele de teatru „Ce dracu’ se întâmplă cu trenul ăsta?” (Eikon, 2004) și „Bravul nostru Micsa!” (Eikon, 2010). A primit premii nationale și internationale pentru proză, teatru, traduceri și filme de televiziune. A tradus volume de poezie și proză din literatura austriacă și din literatura elvețiană contemporană de expresie germană. Romanele sale au fost traduse în Franța, Austria, Italia, Cehia, Ungaria și Serbia, iar teatrul său în Cehia, Ungaria, Franta și Israel.

Scrie un comentariu