Nr. 353 Pastila de înțelepciune

Saint-Exupéry: „Vrei și pace, și război; și regulile unui joc, pentru a te bucura de joc, și libertatea, pentru a te bucura de tine însuți”

Vă propunem, în cadrul rubricii „Pastila de înțelepciune”, câteva scurte fragmente din cărțile scriitorului francez Antoine de Saint-Exupéry, cunoscut mai ales pentru „Micul prinț”, carte de un succes incontestabil și în prezent. Citatele de mai jos fac parte din volumul „Gânduri”, apărut în 1985, la Editura Albatros, în Colecția „Cogito”, o colecție foarte cunoscută înainte de 1989 și care, din păcate, nu s-a păstrat și după 1990. Volumul este o antologie alcătuită din citate din toată opera scriitorului francez, antologator (și traducător) fiind Anghel Ghițulescu. (Literomania)

„A fi om înseamnă, fără putință de tăgadă, a fi răsăpunzător. Înseamnă a cunoaște rușinea în fața unei mizerii care părea că nu depinde de tine; a fi mândru de o victorie câștigată de camarazii tăi. Înseamnă a simți, așezând piatra, că participi la clădirea lumii.” („Pământ al oamenilor”, II 2)

*

„Obscure mai sunt nevoile tale, și incoerente, și contradictorii. Vrei și pace, și război; și regulile unui joc, pentru a te bucura de joc, și libertatea, pentru a te bucura de tine însuți […] Vrei și dragostea făurită în fidelitatea impusă, și descoperirea dragostei în afara fidelității. Egalitatea în fața justiției și inegalitatea pentru ridicare în rang. În fața atâtor nevoi otova, ce fel de arbore vei întemeia în tine, care să le absoarbă pe toate, să le pună în ordine și să facă din tine un om?” („Citadela”, CLXIV)

*

„Nu toate riturile, toate jertfele, toate drumurile sunt la fel de bune. Multe din ele sunt rele, așa cum și muzica poate să fie vulgară. Dar nu le judec prin rațiune. Nu vreau de la ele decât un semn. Și acel semn ești tu. Dacă vreau să judec calea, ceremonialul sau poemul, privesc omul care se formează prin ele. Sau doar îi ascult bătăile inimii.” („Citadela”, CL)

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Prima pagină Rubrici Pastila de înțelepciune Saint-Exupéry: „Vrei și pace, și război; și regulile unui joc, pentru a te bucura de joc, și libertatea, pentru a te bucura de tine însuți”

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Pentru a afla când este online un nou număr Literomania, abonează-te la newsletter-ul nostru!

This will close in 20 seconds