Blitz-proze

Scrisori către preşedinte (XX)

Scrisoarea a douăzecea          

Stimate domnule preşedinte,

din nou românul a ajuns de rahat! Naţia e arătată cu degetul, se urlă prin ziarele de pe mapamond, suntem înjuraţi ca la uşa cortului, suntem alungaţi cu picioare‑n cur, marş acasă‑n spaţiul vostru mioritic, furaţi acolo, violaţi acolo, crăpaţi capetele celor de acolo, să le daţi materiale grase ştiriştilor, înfioraţi auditoriul, să produceţi poporului vostru senzaţii tari! De‑acum vom trece mai greu graniţele tot mai firave ale patriei, am intrat în Europa şi ne‑am făcut de râs. Oare pentru a câta oară? Oare până când?

Vecinul meu face spume la gură şi mă contrazice vehement. Ne‑au făcut de râs, aşa‑i corect, stimate domn! De la lebedele sugrumate şi halite‑n parcurile din Viena până la Giovana, soţia căpitanului italian, furată şi bătută temeinic încât şi‑a dat duhul, făptaşii, stimate domn vecin, erau rromi, adică ţigani, eu aşa le zic şi prea puţin îmi pasă că nu le convine! Adică noi suportăm ruşinea provocată de ei!! Ăştia nu se vor schimba niciodată, nici în cur nu‑i doare de nimic! Ehei, de‑ar fi după mine… Vecine, nu te uita aşa mustrător la mine, că nu‑mi schimbi… pornirile, nici convingerile, mă apostrofă vecinul, apoi continuă să povestească: fii atent, ieri apare o ţigancă în uşa prăvăliei mele şi cere un leu, evident pentru copilaşii ei numeroşi care, evident, sunt toţi bolnavi şi aşa mai departe. Îi zic, afişând un zâmbet european, ţi‑oi da cinci lei, nu unul, dacă iei mătura asta şi mături frunzele de pe trotuarul din faţa galantarului. S‑a uitat la mine ca la un cretin şi‑a grăit: mă crezi proastă să lucrez! N‑a apucat să rânjească, am pocnit‑o de era să‑şi înghită limba. Eu îi bat de câte ori îmi dau ocazia… În autobuze ori troleibuze, opresc maşina şi‑i arunc afară, unii‑s solidoci ai naibii, chiar bine îmbrăcaţi, alţii mimează picioare strâmbe şi mâini tremurânde… De nu le dai, te scuipă şi înjură… Stai să‑ţi mai povestesc una, întâmplată cu tata la ţară. Veniră patru ţigani într‑o dimineaţă, că vor să lucreze pământul contra unei sume de bani şi, evident, haleală şi oarece băutură… Tata fu de acord, uite că ţiganii vor şi ei să se integreze în societate… Ne dai jumătate din bani acum, jumătate la sfârşitul zilei. Tata fu de acord. Acum să halim ceva, ziseră ţiganii, dă avânt muncii. Au halit bine, brânză, salam, ouă, au băut ţuică şi vin, apoi au fumat. După ce au fumat câteva ţigări, propune unul dintre ţigani, ce‑ar fi să halim tot acum şi de prânz, să nu mai întrerupem lucrul până diseară. Tata fu de acord, ce să zică. Au mai halit vreo două ore, au mai băut, iar apoi, fii atent! Au încălecat fiecare pe câte o sapă, nechezând şi, sub privirile uimite ale tatei, au pornit‑o pe arătură călare pe cozile din lemn, iar când s‑au depărtat binişor, au aruncat sapele şi au fugit râzând, după ce i‑au arătat curul bătrânului. Duşi au fost!! şi să‑ţi mai spun. Lângă magazinul meu se află unul mare, Elba, îl ştii şi dumneata. Patronul de acolo a angajat câţiva tineri rromi, cu nobila intenţie de a le oferi şansa să‑şi refacă viaţa, s‑o apuce pe căi drepte, vezi Doamne!…

Ţi‑ai găsit! Mai mult de câteva zile n‑a stat niciunul. Unii l‑au furat baban, iar alţii veneau beţi morţi la lucru…

L‑am ascultat pe vecin fără să comentez. Pe cineva atâta de pornit nu are rost să‑l contrazici, se înfurie mai tare şi n‑aveam chef să mă trezesc cu una după ceafă. Întors în apartament, am dat drumul radioului şi am ascultat o emisiune cu o temă incitantă şi inedită: mândria de a fi român. În timp ce o ascultam, aveam senzaţia că sunt tratat drept un imbecil de nişte… imbecili sadea. Am închis radioul şi v‑am scris aceste rânduri.

Atât de pătruns am fost de scrisul meu încât nu am mai auzit bătăile vecinilor de bloc în ţevile caloriferului. Ori, poate, au obosit să mai bată? Oricum, eu tot mă semnez, de data asta puţin altfel decât până acum: un român sfios din ţară.

 

Parteneriat media

Despre autor

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu (nascut la 1 ianuarie 1949, la Târgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg, traducător din limba germană; absolvent al Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – secția vioară. Dintre romanele sale amintim: „Ora păianjenului” (Albatros, 1984), „Degetele lui Marsias” (Dacia, 1985), „Umbra penei de gâscă” (Dacia, 1991), „Povestirile mameibătrâne” (Cartea Românească, 2006), „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009), „Femeile insomniacului” (Cartea Românească, 2012), „Mierla neagră” (Ed. Cartea Românească, 2015), „Măcelăria Kennedy” (Cartea Românească, 2017), iar dintre volumele de teatru „Ce dracu’ se întâmplă cu trenul ăsta?” (Eikon, 2004) și „Bravul nostru Micsa!” (Eikon, 2010). A primit premii naționale și internaționale pentru proză, teatru, traduceri și filme de televiziune. A tradus volume de poezie și proză din literatura austriacă și din literatura elvețiană contemporană de expresie germană. Romanele sale au fost traduse în Franța, Austria, Italia (traducător Gabriela Lungu), Cehia, Ungaria și Serbia, Germania și Israel, iar teatrul său în Cehia, Ungaria, Italia, SUA (traducător Mihael Mudure), Franta și Israel (traducători Paul Farkas și Itzhaki Moshe). „Povestirile mameibătrîne“ (Cartea Românească, 2006) a apărut la Editura Tarandus Kiadó, în traducerea lui Szőcs Imrével. Este cea de-a patra traducere a romanului, după cea în limba franceză, la Gingko Editeur, traducător Dominique Ilea, în limba sârbă, Editura Sezam Book, în traducerea Mihaelei Lazarovici, şi în limba cehă, Editura Dauphin, în traducerea lui Ladislav Cetkovský. Romanul „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009) a apărut la Mitteldeutscher Verlag, în traducerea lui Peter Groth, cu titlul „Stalin, mit dem Spaten voran!”. De asemenea, tot la Mitteldeutscher Verlag, în traducerea lui Peter Groth, a apărut și romanul „Măcelăria Kennedy” („ Metzgerei Kennedy”).

Scrie un comentariu