Verba Woland [Remix]

Scrisori venețiene de dragoste (II)

În 1983, la Veneția, am cunoscut un cuplu straniu, alcătuit dintr-o fată de 20 de ani (din Est) și un băiat de 17 ani (din Vest). M-am împrietenit cu amândoi, cu atât mai mult cu cât i-am cunoscut în împrejurări pitorești, în trenul de tineri în blugi, dinspre Viena spre Veneția, și mai apoi printre hipioții cu saci de dormit care dormeau în fața gării Santa Lucia din lagună. Am devenit confidenta acestui cuplu imposibil, nu neapărat fiindcă fata ar fi avut trei ani în plus față de băiat, ci întrucât fiecare din ei aparținea unei zone geografice și politice imposibile, care nu ar fi acceptat reconcilierea cu cealaltă zonă. Istoria celor doi a durat un an sau ceva mai mult și s-a desfășurat mai ales epistolar, iar eu am avut acces la această corespondență amoroasă, întrucât fiecare dintre îndrăgostiți mi-a împărtășit epistolele sale. Cum era previzibil, cei doi nu au putut alcătui un cuplu propriu-zis și au încheiat orice fel de legătură, fie ea chiar și numai epistolară, după puțină vreme.

Istoria celor doi și a imposibilității dragostei lor a inspirat cartea mea de poeme Veneția cu vene violete. Scrisorile unei curtezane (Editura Dacia, 2002; ediția a doua, Editura Fractalia, 2016), unde mi-am asumat atât o voce femeiească (după cum era de la sine înțeles), cât și una bărbătească. Poemele au fost scrise din două perspective, iar uneori chiar dintr-o perspectivă androgină ori hermafrodită. Lucrurile nu s-au oprit aici. În 2007, am publicat un volum de proză experimentală, intitulat Nașterea dorințelor lichide, unde primul text din carte (care are chiar titlul volumului) reia povestea celor doi îndrăgostiți din Veneția și a stranietății legăturii lor epistolare, care m-a fascinat multă vreme.

La sfatul prietenului și traducătorului meu italian, Giovanni Magliocco (Venezia dalle vene viola. Lettere da una cortigiana a apărut la Editura Aracne, din Roma, în 2015), am făcut la un moment dat un experiment. Am transpus în prozopoeme câteva poezii din Veneția cu vene violete. Scrisorile unei curtezane; și am transpus în poezie câteva fragmente din proza Nașterea dorințelor lichide. În cele ce urmează voi prezenta câteva astfel de scrisori, menționând că ele reprezintă niște versiuni măcar relativ modificate față de ceea ce am publicat în cărțile semnalate (2002, 2007, 2016).

A doua scrisoare veneţiană

De nouăzeci şi nouă de zile plîng şi beau, îmi beau iubita şi mi-o plîng. Am zăcut cîtva timp în piaţa de peşte printre cerşetorii cu eşarfă la gît şi fabricanţii de măşti. Anul veneţian se anunţa cumplit, venea sărbătoarea de Înălţare, pe galera dogilor, vergine şi sfinţi aprindeau felinarele. Simţeam parfumul înecaţilor din turnul Marghera, sufocat cum eram în cărnurile sufleteşti. Te beau pînă la capăt, îţi sfîrtec rochia de mătase şi-ţi tai părul împletit în cozi lucioase. Mă tîram încoronat cu iasomie prin piaţete, mă tîram la picioarele femeii să-mbătrînesc lîngă ele. În mauzoleul evanghelistului Marc aveam să zac pînă la sfîrşit, gondole vorbitoare alunecau pe pielea mea ca oglinda. Eram înecatul, fostul iubit, eram apostatul. Porfiră mi-era inima şi gura, cadavru. Mantia de foc a Veneţiei aveam s-o pun pe umerii goi ca un pelerin lepros şi amarnic, Canal Grande plîngea, duhnea, treceau nuntaşi umflaţi de acrul vin roş, capul meu tăiat zbura spre campanile şi vîntul şuiera ca un ţipăt de cocoş. Mă gîndeam la tine, femeiuşcă de taină, căci părul tiţian era calea regală pe care leşinam. Cele nouăzeci şi două de biserici ale oraşului veneau la mine ca nişte sfătuitoare, femei şi ele, dar sfinte şi aromitoare, călăream beat pe caii din San Marc şi biciul lovea spinarea mea întinsă ca un arc. Amin, strigam dintre alcoolurile unei lumi apuse, vremurile dragostei şi ale îngerilor palizi sunt duse! Acum suferinţa-i împărăteasă-n dantele, mă dau ei şi poate voi scormoni printre stele, la ceas de carnaval cînd moartea-i născocitoare. Iubita mea, urma ţi-o adulmec cîineşte, cu botul intru în lacul sîngelui tău, dar nu oricum, ci orbeşte. Pe trepte la Santa Maria Formosa îmi simţeam inima răcoroasă, aş fi putut să fiu ucigaş în splendoare, atunci din Orologiu cei doi slujbaşi vesteau cu oroare c-a-nviat Sfîntul Marc. Leii zburau, luna cădea pe biserica principală de unde urma să ţîşnească cel Înviat. Canal Grande era o matroană uriaşă de ape duhnite în care sîngele iubiților răbufnea prin vene ciuntite.

Foto: Ruxandra Cesereanu

Despre autor

Ruxandra Cesereanu

Ruxandra Cesereanu

Ruxandra Cesereanu s-a născut în Cluj, la 17 august 1963. Actualmente este profesor la catedra de Literatură Comparată a Facultăţii de Litere din Cluj. Face parte din stafful Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, în cadrul căruia a susținut ateliere de scriere creatoare în poezie, proză și scenariu de film (2002-2016). Este, de asemenea, redactor-șef al revistei de cultură „Steaua”. A publicat 8 cărți de poezie, cele mai cunoscute fiind: „Oceanul Schizoidian” (1998, 2006); „Veneţia cu vene violete. Scrisorile unei curtezane” (2002, 2016); „Kore-Persefona” (2004); „Coma” (2008); „California (pe Someș)” (2014). A publicat 2 cărți experimentale de poezie, la patru mâini, alături de Andrei Codrescu („Submarinul iertat”, 2007) și Marius Conkan („Ținutul Celălalt”, 2011). Ca prozatoare a publicat 7 cărți, cele mai cunoscute fiind: „Tricephalos” (Editura Dacia, 2002); „Nebulon” (Editura Polirom, 2005); „Naşterea dorinţelor lichide” (Editura Cartea Românească, 2007); „Angelus” (Editura Humanitas, 2010) și „Un singur cer deasupra lor” (Editura Polirom, 2013, 2015). Ca eseistă, Ruxandra Cesereanu a publicat 8 cărți și a coordonat tot atâtea.

Scrie un comentariu