Verba Woland [Remix]

Scrisori venețiene de dragoste (IV)

În 1983, la Veneția, am cunoscut un cuplu straniu, alcătuit dintr-o fată de 20 de ani (din Est) și un băiat de 17 ani (din Vest). M-am împrietenit cu amândoi, cu atât mai mult cu cât i-am cunoscut în împrejurări pitorești, în trenul de tineri în blugi, dinspre Viena spre Veneția, și mai apoi printre hipioții cu saci de dormit care dormeau în fața gării Santa Lucia din lagună. Am devenit confidenta acestui cuplu imposibil, nu neapărat fiindcă fata ar fi avut trei ani în plus față de băiat, ci întrucât fiecare din ei aparținea unei zone geografice și politice imposibile, care nu ar fi acceptat reconcilierea cu cealaltă zonă. Istoria celor doi a durat un an sau ceva mai mult și s-a desfășurat mai ales epistolar, iar eu am avut acces la această corespondență amoroasă, întrucât fiecare dintre îndrăgostiți mi-a împărtășit epistolele sale. Cum era previzibil, cei doi nu au putut alcătui un cuplu propriu-zis și au încheiat orice fel de legătură, fie ea chiar și numai epistolară, după puțină vreme.

Istoria celor doi și a imposibilității dragostei lor a inspirat cartea mea de poeme Veneția cu vene violete. Scrisorile unei curtezane (Editura Dacia, 2002; ediția a doua, Editura Fractalia, 2016), unde mi-am asumat atât o voce femeiească (după cum era de la sine înțeles), cât și una bărbătească. Poemele au fost scrise din două perspective, iar uneori chiar dintr-o perspectivă androgină ori hermafrodită. Lucrurile nu s-au oprit aici. În 2007, am publicat un volum de proză experimentală, intitulat Nașterea dorințelor lichide, unde primul text din carte (care are chiar titlul volumului) reia povestea celor doi îndrăgostiți din Veneția și a stranietății legăturii lor epistolare, care m-a fascinat multă vreme.

La sfatul prietenului și traducătorului meu italian, Giovanni Magliocco (Venezia dalle vene viola. Lettere da una cortigiana a apărut la Editura Aracne, din Roma, în 2015), am făcut la un moment dat un experiment. Am transpus în prozopoeme câteva poezii din Veneția cu vene violete. Scrisorile unei curtezane; și am transpus în poezie câteva fragmente din proza Nașterea dorințelor lichide. În cele ce urmează voi prezenta câteva astfel de scrisori, menționând că ele reprezintă niște versiuni măcar relativ modificate față de ceea ce am publicat în cărțile semnalate (2002, 2007, 2016).

La Malcontenta către pătimaş

Fericiţi cei care nu au memoria cu deşert. Mi-era milă de tine, îndrăgostitule hidos, castitatea mea era debilă mintală, te striveai de mine în gol, cu o candoare boreală, pluteam pe Rio dei Mendicanti, eu, desfrînată cu ochii, tu, speriat şi cleios. Gondola era aşternută ca un pat mortuar în care păcătoşii de mucava s-ar fi atins ca într-un osuar, palatele sfîrîiau încinse de banchete, podurile aveau cozi lungi de mînze şi fete. Canal Grande era un şarpe cu ochii scoşi, mascaţii aveau limbile ieşite-n afară, de firoscoşi, ne loveam unul de altul, lunecînd pe sub haine, eram două păsări febrile. Eu, beată de milă, tu, beat de sfioşenie şi de a dragostei carnale cuminţenie, cea care ia minţile, dar nu le ridică la ceruri, ci le scufundă în ale deznădejdii jaruri şi neguri. Clopotul de la San Michele şi morţii lui veseli sunau pe-nserat, aşteptam să vină spurcarea şi să ne-nvăluie în gondola-pat, chiar dacă nu muşcasem unul dintr-altul şi pieile noastre nu făcuseră scîntei, ci doar cu ochii ne iubiserăm şi cu lăuntruri de miei. Ca doi efebi ne mîngîiam în aer, din trupurile noastre ieşea un înspăimîntător vaier, atingerile aveau guri şi dinţi de mursecător, prea diafane aveau să fie rănile care nu dor. Ne-nchipuiam că facem dragoste ca dogii fragezi, cu mantii largi pentru al doilea trup zidit din carne ireală de la miazăzi şi miazănoapte, cu măruntaiele ca fructele răscoapte, al doilea trup pe care îl ţinem ascuns în cap, pentru vremuri amare şi de lepădat. Ne atingeam cu trupul sufletului ca misticii osoşi, pielea noastră era luminoasă şi necărnoasă, pe dinăuntrul ei se prăbuşea o catedrală smerită, din care zburau păsări cu dinţii de mătase.

Credit foto: Ruxandra Cesereanu

Despre autor

Ruxandra Cesereanu

Ruxandra Cesereanu

Ruxandra Cesereanu s-a născut în Cluj, la 17 august 1963. Actualmente este profesor la catedra de Literatură Comparată a Facultăţii de Litere din Cluj. Face parte din stafful Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, în cadrul căruia a susținut ateliere de scriere creatoare în poezie, proză și scenariu de film (2002-2016). Este, de asemenea, redactor-șef al revistei de cultură „Steaua”. A publicat 8 cărți de poezie, cele mai cunoscute fiind: „Oceanul Schizoidian” (1998, 2006); „Veneţia cu vene violete. Scrisorile unei curtezane” (2002, 2016); „Kore-Persefona” (2004); „Coma” (2008); „California (pe Someș)” (2014). A publicat 2 cărți experimentale de poezie, la patru mâini, alături de Andrei Codrescu („Submarinul iertat”, 2007) și Marius Conkan („Ținutul Celălalt”, 2011). Ca prozatoare a publicat 7 cărți, cele mai cunoscute fiind: „Tricephalos” (Editura Dacia, 2002); „Nebulon” (Editura Polirom, 2005); „Naşterea dorinţelor lichide” (Editura Cartea Românească, 2007); „Angelus” (Editura Humanitas, 2010) și „Un singur cer deasupra lor” (Editura Polirom, 2013, 2015). Ca eseistă, Ruxandra Cesereanu a publicat 8 cărți și a coordonat tot atâtea.

Scrie un comentariu