Nr. 201 Semnal editorial

Semnal editorial: „La bella Italia – antipoeme jurnaliere” de Andrei-Codrin Bucur

Reach content for Google search „Andrei Codrin Bucur”, „antipoeme”



La Editura Tracus Arte va apărea volumul de poezie „La bella Italia – antipoeme jurnaliere” de Andrei-Codrin Bucur. Volumul a fost desemnat câștigător al premiului „Budila-Express”, în cadrul concursului de debut în poezie „Alexandru Mușina ”, ediția a VII-a.


„se spune că atunci când plouă mamei natură i se rupe apa
că fulgerele sunt blițurile neoanelor din sala de nașteri
iar tunetele rumoarea paparazzilor la vederea progeniturii
azi n-a fost nici una nici alta a turnat ca-n zilele lui Noe
am așteptat curcubeul am primit o pană de curent
acum scriu pe-ntuneric și-mi pare că scrijelesc stomacul
unui chit”


Andrei-Codrin Bucur s-a născut în Bacău. A studiat Artele Plastice, Sportul şi Teologia. Meteosensibil, dependent de dulciuri şi îndrăgostit de pescuit, rareori discută despre literatură şi nu recomandă cărţi. Nu-i plac berea, cafeaua şi nici ţigările, dar asta nu l-a oprit să scrie. În fiecare noapte se roagă pentr-un oraş mai curat, iar dimineaţă se trezeşte în acelaşi cartier plin cu gropi şi coji de seminţe. E convins că frumuseţea va mântui lumea şi că oamenii vor dori ca ea să se amâne. A publicat în diverse reviste şi platforme literare online. Dintre acestea amintim: 13 Plus, Egophobia şi Literomania. În 2019 a făcut parte din colectivul autorilor volumului de povestiri „Nume de cod: Flash fiction. Antologie Literomania de proză scurtă”, apărut la Editura Paralela 45.

Susține Literomania

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.