Semnal editorial: „Pașii pierduți” de Alejo Carpentier

La Editura Curtea Veche a apărut romanul „Pașii pierduți” de Alejo Carpentier (ed. a II-a, traducere de Dan Munteanu Colan).

Cartea spune povestea unui compozitor care fuge de o existență fără sens în New York și face o călătorie cu amanta într-o zonă a lumii încă neatinsă de civilizație. Romanul îi descrie căutările remarcabile și aventurile.

Pașii pierduți este considerată aproape în unanimitate capodopera lui Alejo Carpentier și, de asemenea, una dintre cele mai importante opere literare latinoamericane din secolul trecut.

ReasearchGate

„Pașii pierduți” e un roman magistral al literaturii hispano-americane și, după părerea unor critici, cel mai important din creația lui Alejo Carpentier, reprezentând o ilustrare perfectă a teoriei sale despre „realul miraculos”.

Publicat în 1953, romanul a inaugurat perioada de plenitudine creatoare a scriitorului. Inspirată de experiențe personale, trăite de autor în Venezuela, călătoria protagonistului anonim – care îl poartă spre izvoarele fluviului Orinoco, în adâncul selvei, în căutarea unui instrument muzical primitiv care aparținuse unor triburi amerindiene – se transformă într-o întoarcere în timp, de-a lungul celor mai importante perioade din istoria Americii, până la origini, la epoca primelor forme și descoperiri ale limbajului articulat. Carpentier îmbină desăvârșit în acest roman cele două dimensiuni ale existenței umane – spațiul și timpul -, pe care le consideră mereu ciclice.

Alejo Carpentier, figură emblematică a literaturii secolului al XX-lea, se naște în 1904, la Havana, în Cuba, ca fiu al unui arhitect francez și al unei profesoare de limbi străine, de origine rusă. La vârsta de doisprezece ani se mută cu familia la Paris, unde, sub îndrumarea mamei sale, se dedică studiului muzicii.

Revenit în Cuba, începe studii de arhitectură, abandonate ulterior. Lucrează ca jurnalist și se implică în mișcări politice de stânga, ceea ce duce la arestarea sa. Se refugiază apoi în Franța, unde intră în contact cu grupul suprarealiștilor; în aceeași perioadă, în urma unor călătorii în Spania, își descoperă fascinația pentru stilul baroc. Nu revine definitiv în țara natală decât după 1959, odată cu victoria Revoluției Cubaneze, și va primi o serie de însărcinări pe linie culturală și diplomatică. Moare la Paris în 1980.