Nr. 281 Semnal editorial

Semnal editorial: „Treș” de Dan Naciu și Dan Sociu

La Editura Tracus Arte, a apărut volumul „Treș” de Dan Naciu și Dan Sociu.


„Cu un titlu în cea mai bună descendență mizerabilistă, Treș ne propune două texte autoreferențiale magnetice, dense emoțional, foarte bine strunite stilistic. Cei doi Dani din Botoșani își fac de cap literar, spre deliciul cititorilor. Dan Naciu este imploziv, timid, contorsionat, ventriloc, în timp ce Dan Sociu are o privire cu rază medie de acțiune, imprevizibilă, de o cruzime bine temperată, de o sinceritate programatică, de o luciditate fără miză declarată. Ambele personaje par analfabete empatic și cu sentimente anesteziate local, ceea ce le face să ne livreze detalii surprinzătoare, sordide sau dureroase cu multă dezinvoltură. Dan Naciu ne propune un mizerabilism 2.0, next generation, în timp ce la Sociu subrealismul contondent alunecă în eseu ori în episoade suprarealiste.

Ambele personaje principale, care poartă chiar numele autorilor, sunt mobile, se mișcă dintr-un oraș în altul, dintr-o țară în alta, dintr-o secvență a memoriei în alta, dintr-o relație sentimentală ori prietenească în alta, ceea ce imprimă un dinamism special. Totul curge, lumea e moale, memoria este lichidă. Suntem absorbiți într-un flux. Alcool, sex, etnobotanice, cinism involuntar, depresie, puseuri religioase, ong-uri, exorcizări, pisici care vomită, homoerotism și multe altele.

Nicio asemănare cu realitatea nu este întîmplătoare.”

 

Dan Lungu

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Prima pagină Rubrici Semnal editorial Semnal editorial: „Treș” de Dan Naciu și Dan Sociu

Despre autor

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Pentru a afla când este online un nou număr Literomania, abonează-te la newsletter-ul nostru!

This will close in 20 seconds