Sustenabilitate este un cuvânt care se referă cel mai des la capacitatea de a ne ajusta și transforma activitatea umană astfel încât să trăim în armonie cu mediul natural, să păstrăm condițiile prin care viața să continue pe Terra. Ceea ce, după cum știm, nu este chiar simplu pentru civilizația noastră atât de consumatoare de resurse și atât de tehnologizată. La fel de greu mi se pare însă de realizat sustenabilitatea socială, acel echilibru între vechi și nou, ultimul fiind de un ritm amețitor și ultrainvaziv, între progresism și conservatorism, identitate și alteritate, bogăție și sărăcie, între fantasmele și frustrările indivizilor și narațiunile manipulatoare de tot felul, între decidenții politici și votanții atât de diverși și la rândul lor schimbători, între ideologii și radicalisme de tot felul. Confruntați cu presiuni mari, cu transformări rapide și ruperi de ritm cauzate de evenimente precum pandemii, război ori schimbări climatice, manevrați printr-un tip de tehnologie a informației cum nu a mai existat până acum și care poate pune sub semnul întrebării aspecte esențiale precum ordinea socială, instituțiile, adevărul, spațiul intim etc., oamenii par să își piardă tocmai capacitatea vitală de a construi și păstra un mediu social sustenabil. Bombardarea instituțiilor precum școala și spitalul, distanța și neîncrederea în politicieni, manipularea prin rețele de socializare în care mentalul nostru devine prizonier, demonetizarea unor valori precum democrația, tendințele anarhice – toate acestea cresc riscurile unui sistem bio-social dezechilibrat. Ce putem menține? În noua lui carte intitulată „Nexus”, Yuval Noah Harari afirmă că „abilitatea umană cea mai importantă pentru supraviețuire în secolul XXI este probabil flexibilitatea, iar democrațiile sunt mai flexibile decât regimurile totalitare.”
Sursă foto: aici
Scrie un comentariu