Coronavirus Nr. 151 Plicul lui Pașadia

Fețele libertății

Din cîte știu, „Principele” lui Eugen Barbu este și un roman al ciumei. Începe cu un cerșetor care intră într-o biserică și se sfîrșește cu ideea că totul reîncepe din nou. Totul, adică bizantinismul, lascivitatea, dragostea – care nu e urîtă pentru că se naște între doi bărbați, ci pentru că e numai corporalitate și nimic altceva –, cinismul delăsător.

Nu, hotărît lucru, cartea nu ne lasă nicio speranță. Într-o capodoperă a literaturii franceze, Camus lasă speranța să se nască. În Oran, ciuma face ravagii, dar oamenii devin mai înțelepți și mai sensibili, mai înțelegători. Unii dintre ei, firește. Dar dincolo, în marele roman barbian, nici măcar asta nu se întîmplă.

Să însemne asta ceva? Nu știu. Barbu și-a scris romanul într-o perioadă în care chiar că nu mai exista speranță, și în mod sigur nu exista libertate. Dar noi, cei de astăzi, am văzut și fața hîdă, nepăsătoare, rece a libertății. Atunci exista totuși speranța că acolo unde există libertate există și om; astăzi se pare că sînt numai banii. Farmaciile scumpesc măștile și mănușile de cauciuc, o clinică privată nu îi mai primește pe bolnavii de coronavirus, unii patroni își concediază angajații cu un cinism strigător la cer, căpșunarii de peste tot se întorc și mulți sînt absolut inconștienți, iar statul român, care i-a lăsat pe drumuri, are tupeul să le ceară să nu mai vină.

Stăm în casă și citim, scriem, ne uităm la piese de teatru, vizităm online muzee. Și ne întrebăm, poate, ce vină am avut noi pentru toate astea. Ne liniștim spunîndu-ne că nici bunicii n-au avut vreo vină și trebuiau să meargă la război, nici părinții nu aveau nici una și au trăit comunismul. Dar parcă nici asta nu ne consolează cu nimic.

Întotdeauna se va găsi o epidemie mondială care aduce cu ea adevărul. Ne place sau nu, ăsta este adevărul nostru. Și încă nu s-a exprimat în grozăvia sa întreagă.

 

Susține Literomania

Despre autor

Péter Demény

Péter Demény

Péter Demény (n. Cluj, 1972): scriitor, publicist, traducător, profesor la Facultatea de Litere a UBB Cluj. A tradus „Cartea de la Metopolis” a lui Ștefan Bănulescu și „Povestirea Țiganiadei” de Traian Ștef. De asemenea, a mai tradus și două romane de Daniel Bănulescu: „Te pup în fund, conducător iubit!” și „Diavolul vînează inima ta”. E redactorul revistei literare „Látó”. Volume: „Ikarosz imája” („Rugăciunea lui Icar”) – versuri, 1994; „Bolyongás” („Rătăcire”) – versuri, 1997; „A menyét lábnyoma” („Pe urmele nevăstuicii”) – studii, eseuri, recenzii, 2003; „Meghívó minden keddre” („Invitaţie pe fiecare marţi”) – publicistică literară, 2004; „Visszaforgatás” („Reluare”) – roman, 2006; „A fél flakon” („Flaconul golit pe jumătate”) – versuri, 2007; „Ágóbágó naplója” („Jurnalul fetiţei mele”) – versuri pentru copii, 2009, „Ghidul ipocriților” - eseuri (Polirom, 2013), „Kolindárium” (2015), „Lélekkabát” („Paltonul sufletului”- idem), „Apamozsár” („Măcinatul tatălui” - eseu, 2016), „Portrévázlatok” (schițe și portrete - idem), „Sünödi és a trallalla” („Ariciul lunatic” - povestioare, idem). Eseuri, articole şi versuri în româneşte în „Observator cultural”, „22”, „Bucureştiul cultural”, „Ziarul de duminică”, „Liternet”, „Apostrof”, „Teatrul azi”, „Corso”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: