„Credeam că lumea mi-e prietenă”, afirmă într-un moment dramatic Victor Petrini, personajul lui Marin Preda. Când vremurile se întorc periculos împotriva individului, a libertății și a demnității lui, se urcă pe creasta valului bicisnicii istoriei. Pornind de la replica pe care o spune Hamlet după ce i se înfățișase fantoma tatălui – the time is out of joint, Jacques Derrida construiește într-una din cărțile sale teoria unei lumi care a ieşit „din ţâţâni”, nu mai prezintă siguranţă de sine şi nici securitate, nu mai oferă stabilitate – nici măcar iluzia ei. „The time is out of joint” înseamnă întâi disjuncţia temporală, breşa, nişa care permite venirea spectrului, care face posibilă bântuirea. Se instalează, în locul ontologiei, „hantologia”: „timpul este dezarticulat, destituit, este dereglat, depistat şi hăituit, este deranjat”. Dar nu este doar problema timpului care şi-ar fi „ieşit din ţâţâni”, dezarticularea devine o caracteristică aproape generală: „Time este timpul, dar este şi istoria, şi este şi lumea”. „Momentul spectral” ajunge să fie trăsătura principală a modului nostru de a fi şi de a ne raporta la univers. Spectralitatea este, în filosofia lui Derrida, consecința unor traume majore succesive ale umanității. „Eul este fisurat”, credeau Deleuze şi Guattari; poate tocmai de aceea realitatea, la rândul ei, a devenit pradă forţelor entropice. Nu mai există temei, suport, realitatea şi ficţiunea par să-şi schimbe între ele rolurile, regulile nu mai există sau nu mai sunt respectate. Toma Pavel vorbea despre „maladiile ontologice” ca despre nişte deficienţe de adaptare ale omului la diversele tipuri de „peisaje”. Maladiile se pot transforma în boli incurabile, nu doar ale individului și ale colectivităţii imediate, ci și ale societății în ansamblul ei. Trăim, evident, o perioadă în care lumea și-a ieșit din țâțâni și nu știm cât de repede își va regăsi matca ei firească, în care omul obișnuit să privească senin și încrezător în jur, să dăruiască o floare și să primească bucurie.
Scrie un comentariu