Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:
- prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
- numele autorului să fie indicat la începutul textului;
- documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
- nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
- autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.
Spor la scris!
Un kilogram
Eduard-Gabriel Tănase
Când tânărul intrase în salonul imens, a pășit ca în amvonul unei catedrale. Emoția îl copleși brusc. Deși avea un perete de ferestre, camera era întunecoasă și rece. Ceilalți pereți erau flancați de rafturi de jos până în tavan. Și toate erau pline de cărți.
Se așeză gânditor pe canapeaua din mijloc. Ce ar putea fi aici? Nu mai era vremea sălilor de bal. Chiar și cu o masă de biliard în mijloc, ar mai fi rămas suficient loc. Mai putea adăuga un bar. Ar mai fi avut loc chiar și un coș de baschet. Doar trebuia să scape de cărți.
Prin dreptul pieței, văzu un afiș lipit de un stâlp: „Cumpărăm cărți…” și informațiile de contact. Cam după două săptămâni, au venit doi băieți. Și-au pus mănuși chirurgicale și au întins pe jos o prelată. Au luat rafturile la rând și, din când în când, aruncau câte o carte.
Tânărul zâmbi încurcat. Samsarii de cărți le luau de pe rafturi doar pe cele de critică literară, istoria artei, albumele, enciclopediile.
— Pe astea le pun pe foc? deschise el discuția.
Fără să se oprească, unul dintre anticari îi răspunse:
— Nu. Doar pe acestea le luăm.
Pe rafturi au rămas clasicii literaturii române și universale, romanele polițiste și de serie B, poveștile nemuritoare de dragoste.
Au pus volumele selectate în sacoșe de rafie și le-au cântărit, așa cum țăranii vând roșiile lângă tarabe.
— Sunt cam douăzeci de kilograme. De mult n-am mai luat atâtea.
Cel mai înalt scoase din buzunar două sute de lei.
— Atât face. Ați văzut că nu contează dacă au coperțile rupte sau paginile pătate. Noi le luăm la cantitate.
Tânărul dădu din umeri și luă banii. Nu rămăseseră foarte multe rafturi goale.
Își invită prietena la restaurant și plăti cu banii obținuți. I-a povestit despre casa moștenită și despre misteriosul salon cu cărți. O invită să i-l arate.
A doua zi prietena s-a mutat la el. Totul era minunat. Formau un cuplu de invidiat. Cu joburi bine plătite și o casă mare, perspectivele erau minunate.
La început l-a lăsat să vadă singur meciul. I-a convenit. Se refugiase în salon cu un ceai și o carte. Apoi, pe negândite, lucrurile o luară razna. Farfuriile zăceau nespălate, coșul de rufe murdare era plin, nu mai gătea nimic. A trecut peste astea, dar când a început să fugă noaptea din dormitor pentru a-și întâlni eroii din cărți, o certă.
Ea și-a dat seama că el nu va reuși să semene cu eroii Sandrei Brown. L-a părăsit.
Trecuseră mulți ani. Bătrânul privi rafturile goale. „De atunci s-a schimbat viața mea”, gândi. Fără familie, fără copii, fără un suflet-pereche. Îi veni un gând năstrușnic, pe care de a doua zi începu să-l pună în aplicare.
Marta avea o librărie micuță într-un colț neinteresant de mall, care de luni de zile mergea prost. Venise de la o întrunire cu colegele din oraș și auzise despre un personaj ciudat care începuse să bântuie magazinele cu cărți.
Un bătrân elegant cu pălărie intră înainte de închidere. „El este”, își spuse ea.
— Vreau să cumpăr un kilogram de cărți, spuse domnul cu un ton impasibil.
Nici urmă de sarcasm sau glumă. Părea foarte serios.
— Îmi pare rău, răspunse ea. Azi vindem doar la bucată.
Părea că se aștepta la acest răspuns. Probabil că ceilalți îl refuzaseră. Dar ea voia să „deschidă ușa speranței”.
— Veniți peste câteva zile. Vă pot vinde un kilogram de cărți.
Bărbatul zâmbi sincer, fericit. Nu se așteptase la un asemenea răspuns.
Reveni la sfârșitul săptămânii. Marta îl întâmpină bucuroasă.
— Iată kilogramul de cărți pentru dumneavoastră. E cam scump, face o sută douăzeci de lei. Dar să fiți sigur că e prețul corect.
Bătrânul păși ferm spre casă. Așeză cele patru cărți în raft: un manual al electricianului, o carte cu poze despre Dalí, un volum de poezie și un roman de Sandra Brown. Pe acesta îl puse singur pe raftul gol de mai sus.
Își încercă iar norocul. Micuța librărie avea un afiș imens: „Închis pe perioadă nedeterminată”. Strânse nervos pumnii. Era singura lui șansă să mai cumpere cărți la kilogram.
Petrecu sărbătorile singur. Luminițele din târgul de Crăciun și agitația din jurul roții panoramice îl făcură să treacă mai ușor peste sfârșitul de an.
S-a lovit de refuzuri repetate. Nimeni nu vindea cărți la kilogram. Anticariatele vindeau cu cinci lei volumul. El se încăpățâna să cumpere la kilogram. I se părea că de când își vânduse cărțile viața lui o luase razna.
După ce fata aceea frumoasă care îi putea deveni soție plecase, a dus romanele de dragoste la căsuțele din fața teatrului. Era o bibliotecă liberă. „Voi lua de acolo.”
Străzile erau pustii. Lumina lămpilor răzbătea cu greu prin negură și ger. Ușile căsuțelor erau deschise. Spre surpriza lui, erau aproape goale. Luă un teanc mai subțire și îl cântări în mână. Puse o carte la loc. Strânse sacoșa.
Din întuneric apăru o siluetă nedeslușită. Îi fixă lanterna în ochi.
— Ce aveți în sacoșă, domnule?
— Un kilogram de cărți.
Se întoarse spre colegul lui.
— Anunță în stație. Am prins criminalul!
Sumar Literomania nr. 392 (2026)
Scrie un comentariu