Cronici

Un matematician român la Michigan State University

Bogdan Suceavă a debutat în 1990 cu proză, a scris și a publicat de atunci numeroase volume, unele premiate, cele mai cunoscute, care l-au impus ca povestitor cu intuiție și forță, fiind „Bunicul s-a întors la franceză” (2003), „Venea din timpul diez” (2003), „Imperiul generalilor târzii și alte istorii” (2002). Matematician de carieră stabilit în California, continuă să scrie ficțiune în limba română, iar romanul recent apărut, „Avalon. Secretele emigranților fericiți”, are un substanțial substrat autobiografic.

Tema migrației se dezvoltă încă timid în cultura română, pe alte coordonate sociale și istorice, cu alte resorturi decât a făcut-o, să spunem, tema exilului în  opera lui Norman Manea. Migrația postdecembristă își va avea, cu siguranță, cărțile ei, iar „Avalon” a deschis cu succes drumul.

Cartea este, pe de o parte, o descoperire a Americii universitare, cu toate mecanismele ei instituționale, cu modul de viață, cu diverse tipologii umane, cu peisajul de film al campusului din Michigan, din perspectiva est-europeanului care fuge de lumea meschină, la toate nivelurile – politic, intelectual și social –, din România, unde fusese dat la o parte și din cauza tatălui defăimat în presă, considerat om al vechiului sistem. Pe de altă parte, este evident cartea unei reclădiri individuale, a unei renașteri, fiindcă în acest „Avalon” tânărul își vindecă rănile și începe o nouă viață. Titlurile părților care compun romanul fac transparentă această evoluție: „Cărarea spre lună”,  „Dansul cu sfera”, „Învață-mă să uit căldura verii”, „Învăț să respir”, „Câmpul de bătălie până-n zori se desfășoară”, „În care se întrezărește celălalt acasă”.

Olimpic național din clasele mici, student strălucit la Universitatea București, proaspăt preparator, eroul lui Suceavă se izbește de lașitățile și de mașinațiunile de culise ale „grupurilor de prestigiu” de la facultate. Este sfătuit mai întâi să amâne cu un an înscrierea la doctorat, pentru a lăsa locul unui coleg. Decide apoi să-și încerce norocul peste ocean, într-un gest care trădează, pe de o parte, lehamitea de lumea românească, pe de altă parte, orgoliul de a-și demonstra capacitățile, de se împlini profesional cu adevărat, la alt nivel.

Succesul nu vine ușor, doctorandul trăiește modest, dar într-un sistem care îi permite să facă cercetare, câștigându-și existența și dezvoltându-se în vederea practicării unei profesii. Predă câteva cursuri, are și ore de help room, unde studenții își fac temele în prezența unui asistent, scrie lucrări. Discută cu profesorul îndrumător, un celebru matematician de o rară probitate morală, care îi devine mentor adevărat. Diferențele dintre sistemul românesc și cel american sunt destul de mari și tânărul trece prin câteva etape, care îi sunt de fapt explicate de îndrumătorii care se ocupă de studenții străini: de la uimire, prin critică și negare, până la acceptare și regăsire. Lacunele învățământului superior românesc devin evidente în Michigan.

Traseul intelectual, legat de cercetare, este uneori mai greu de urmărit de către un cititor umanist, care  mai mult intuiește complexitatea subiectelor, a temelor, a cursurilor. Fără însă ca aceste numeroase, consistente pasaje să încetinească, să îngreuneze lectura. Antrenat de mic pentru competiții, matematicianul va face față experienței americane, unde trebuie să demonstreze că este capabil. Tendința actuală, de a renunța la competitivitate în școala românească, în favoarea unui egalitarism hedonist, nu pare o idee tocmai bună, analizând faptul că mare parte din ceea ce se întâmplă în viață și în societatate înseamnă de fapt întrecere, provocare, performanță, luptă. Capitolul penultim, în care tânărul își caută, la finalul doctoratului, un loc de muncă stabil pe piața liberă a universităților americane, este edificator pentru modul în care funcționează această piață a muncii. Scris cu un ritm febril, transmite emoția, încordarea, speranța și luciditatea novicelui, care înțelege că nu este suficient să fie foarte bun în domeniul lui, că trebuie să știe „să-și vândă marfa”, cum se spune la noi, și că trebuie să se potrivească la un moment dat, prin noroc, cu profilul pe care îl caută angajatorul. Memorabilă rămâne discuția dintre cei trei români cu specialități diferite, cea mai dezavantajată fiind, evident, fata, suspectată că vrea să se căsătorească și să aibă copii, ceea ce niciun angajator nu dorește.

Paralel, se constituie un traseu subteran, sufletesc, afectiv și identitar, mult mai complicat, de fapt, decât primul, chiar dacă lucrurile par inversate în viața eroului. Pariul cu matematica pare esențial și nu este ușor de câștigat, dar dincolo de el se ramifică spaimele și speranțele omului căruia i se naște un copil și care face tot posibilul să își găsească un loc de muncă stabil pentru a fi alături de  familie; un om care trăiește cumva într-un limb, în primii ani cu dorința de a se întoarce în țară, frecventându-i pe românii din campus, dar împrietenindu-se cu un turc și cu un bosniac, singurii care îl ajută la nevoie etc. Un moment de cotitură este acela în care se prăbușește pe terenul de fotbal, având o criză în urma epuizării nervoase provocate de munca intensă și de stres. Ajuns abia peste o zi la spital, medicul îi spune că a mai văzut asemenea accidente la soldații care veneau din teatrele de operațiuni. Succesul matematicianului în State are un preț pe măsură.

Așteptând un interviu de angajare cu un profesor american, după ce fusese refuzat de câteva zeci de universități, matematicianul nu se poate împiedica să nu se gândească la valurile de oameni disperați și plini de speranță în același timp care veneau din diferite părți ale Europei, la începutul secolului XX, să înceapă o altă viață în lumea nouă: „Cum stau pe canapea, mă gândesc așa. Toți românii trebuie să treacă prin asta. Prin furcile caudine ale pasajului dintre țara eternului Ev Mediu și lumea întâi. Trebuie să treci prin triaj, prin Ellis Island, unde trebuie să demonstrezi că nu ai tuberculoză și că ești bun la ceva. Nuanțele or fi altele, dar trebuie să parcurgi ritualul de trecere. Trebuie să vezi filtrul contra impurităților al lumii întâi, pe acolo pe unde nu au cum să treacă cei slabi și cei inutili. Se spune că numai dacă ești puternic lumea te iubește”.

Tânărul român trebuie să câștige pariul cu sine, cu matematica și cu țara tuturor posibilităților. Secretul reușitei este munca. Să nu renunți, să scrii, să o iei de la capăt, să îți calculezi orele de somn, să nu pierzi timp, mai ales să nu pierzi timp. Cartea reușește să transmită încordarea, febra interioară a protagonistului, lupta cu timpul, cu sine, cu matematica, cu trecutul cărat mult timp și apoi pus între paranteze. Alter ego-ul lui Bogdan Suceavă are ceva din „adolescentul miop” al lui Eliade și din încrâncenarea unor intelectuali inadaptați la mediul românesc, care au reușit însă o aclimatizare peste ocean.

Bogdan Suceavă, „Avalon. Secretele emigranților fericiți”, Editura Polirom, 2018, 520 p.

 

Parteneriat media

Despre autor

Dorica Boltașu Nicolae

Dorica Boltașu Nicolae

Dorica Boltașu Nicolae a absolvit Facultatea de Litere a Universității București, un master în Teoria literaturii și un doctorat în Filologie.
Este autoarea unei cărți de teorie și critică literară, „Limite și libertate. Radicalism și reconstrucție în hemeneutica secolului XX”, Editura Niculescu, 2014, nominalizată la Premiile revistei „Observator cultural”. De asemenea, a publicat articole și eseuri în „Observator cultural”, „Cultura”, „Cuvântul”, „Euresis”, „Dilema veche”. În 2019, a contribuit la antologia „Prof de română. O altfel de antologie de texte” (CDPL, coord. un cristian).

Scrie un comentariu