Un poem de Tudor Toma

Literomania vă propune rubrica „Primite la redacție”, în care vom publica diverse materiale – proză, poezie și cronică literară – primite de la cititorii noștri. Textele destinate publicării sunt alese de Adina Dinițoiu și Raul Popescu, editorii platformei Literomania, iar criteriul unic este calitatea acestora. Adresa de mail pe care ne puteți contacta este: literomania2017@gmail.com.

În acest număr al Literomaniei, vă propunem un poem semnat de Tudor Toma.

moroi digital

Belzebut fumează la intrare în nartex
În duplex fără cabluri îți intru în cortex
Localizez cele trei puncte din vertex
Și-ți traduc coordonatele s-ajungi la zenit
Da’ nici cu GPS sau Waze nu te-aș vedea cu venit
Cuvenit rămâi prins în șomajul spiritual
Și mutual comunicăm ca doi muți vizual
Prin semne și interferențe să înțelegi cristal
Că și sufletul trebuie hrănit uneori natural
Nu industrial superficial sau vulgar
Himere compuse din muncă și plăcere
Înghesuite în cartoane și deșeuri menajere
Ca într-un purgatoriu lipsit de bariere
Dante doarme căci este în întârziere
Pe un șantier playground în domenii hoteliere
Vopsit pe interior și exterior de insecte
Și sute de creiere blenduite cu fructe
Și nu vorbesc de acele fructe din aparate
Care apar toate și dispar la fel generate
De un algoritm născut dintr-un unu și zero
Ce-ți clătește soft-ul din cap cu puțin Dero
Lobotomia prin stimulare este noul piercing
Și ca rușii în sport nu vorbim de doping
Cu chimicale interzise din grădina bunicii
Olimpici anonimi ne pierdem prin ospicii
Precum John C. Lilly comunici cu delfinii
Te urmăresc în subconștient asasinii
Ești omul din Taured că nu-ți găsești vecinii
Și tu încă crezi că prin vodoo dirijezi cretinii
Când doar tot ce ai nevoie e niște qigong
Și cu Mesia din paie să-ncingi un ping-pong
În concediu resemnat la șase cauți șezlong
Mulțumește-i șefului că te poți relaxa
Patru săptămâni pe an, acum, te rog, taxa

Tudor Toma are 23 de ani și este student la Medicină. Nu scrie foarte des (a început în clasa a X-a), are perioade în care trec luni sau ani fără să scrie ceva, dar consideră că e mai bine decât să forțeze mult mai des niște versuri doar de dragul de a le da naștere.