Un poem de Luciana Crăciun

Literomania vă propune rubrica „Primite la redacție”, în care vom publica diverse materiale – proză, poezie și cronică literară – primite de la cititorii noștri. Textele destinate publicării sunt alese de Adina Dinițoiu și Raul Popescu, editorii platformei Literomania, iar criteriul unic este calitatea acestora. Adresa de mail pe care ne puteți contacta este: literomania2017@gmail.com.

În acest număr al Literomaniei, vă propunem un poem semnat de Luciana Crăciun.

Lucrul de care îmi era cel mai frică
nu se simțea decât că nu e întins ca
ceea ce vedeam mereu fără a mă lovi
cu ochii de nimic
în jurul meu
Era întins dar încolăcindu-se înapoi spre sine
însuși
Se întorcea acolo
Unde îi era cel mai ușor
Să se întindă apoi în spațiul devenit
ca să-l primească
din ce în ce
mai mare

Pentru tine pentru că începi cu
Ceea ce îți aduce un tremurat
În tot corpul
Tot ce e violent deci rău
Să nu mai existe
Decât ceea ce te aduce mai
aproape de tine
De starea cea mai concentrată
deschisă

Să te ferești
să te întinzi
înspre mai mult

Nu mai știu cum se făcea că
Începuse să se învârtă în jurul acestui lucru
pe care-l lăsasem deoparte
Amestecat în tot ce făceam nu mai
putea fi separat ca să ajungă acel
centru care face lumină
din întuneric
oare e vina soarelui că e atât
de mult care iese din
întuneric ca dintr-o scoică

Am rămas acolo ca să aștept
Cum totul se schimba
Se aduna ceea ce nu mai luaserăm cu noi
Decât ca pe un lucru
Înțeles
Pe care îl dai fără să-l primești

Undeva rămâne tot ce ai vrut
Să fie mai mult pentru tine decât ceva ce
doar a fost dat, apoi a devenit
Parte din tine
căzută până a rămas în loc adormită.

Am așteptat să se trezească
A tresărit
Prea plin ca o rodie
De ce îl înconjura.

Luciana Crăciun e agent literar și masterandă la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii din cadrul Universității din București. A scris cronică literară în „Observator cultural” și „Vatra”. În 2021 a fost pe lista scurtă a concursului de debut al Casei de Editură Max Blecher.