La Editura Frontiera, editură specializată în cărțile pentru copii, au apărut două cărți, mai bine spus două romane grafice, în condiții grafice excepționale, care nu se adresează tocmai copiilor. Bine, nu numai copiilor – vârsta recomandată de editori, în cazul acestor două cărți, fiind +10. Este vorba despre „O sută de ani în casa noastră” de Aleksandra Litvina, cu ilustrații de Anna Desnițkaia, și de „Haiku siberian” de Jurga Vile, cu ilustrații de Lina Itagaki. Pentru acest număr al Literomaniei, am ales prima carte, „O sută de ani în casa noastră” de Aleksandra Litvina, apărută în Rusia în 2016, iar la noi în 2021, în traducerea semnată de Justina Bandol. Volumul a fost recompensat în 2017 cu Mărul de Aur (BIB, Biennial of Illustration in Bratislava) și a fost nominalizat în 2018 la Premiul German pentru Literatură de Tineret, iar în 2019 a ajuns pe lista scurtă pentru Prix Sourcier.
„O sută de ani în casa noastră” este o superbă combinație de text și imagine în care descoperim, pe de o parte, istoria unei familii, cea a Muromțevilor, și a unui apartament în care membrii acestei familii au locuit timp de aproape o sută de ani, iar pe de altă parte, (re)descoperim istoria Rusiei, cu bune și cu rele. În această explorare, cititorul este ajutat de consistentele informații istorice plasate atât la sfârșitul fiecărui capitol, care se rezumă la un singur an din istoria tumultuoasă a Rusiei, dar și de Glosarul și Cronologia istorică (1899-2000), aflate la finalul volumului. În plus, caracterul interactiv al cărții – cititorul este invitat să descopere în ilustrațiile fiecărui capitol obiecte de uz casnic folosite în casa Muromțevilor – te familiarizează și mai mult cu perioadele istorice surprinse de autoare.
Citește și Un neamț la Moscova
În 1902, familia Muromțev se mută într-un apartament din centrul Moscovei, aventură relatată de mezina familiei, Irina Muromțeva. De altfel, fiecare eveniment surprins în carte este relatat, de obicei, de unul dintre mezinii familiei Muromțev, ceea ce îndulcește într-o mică măsură necazurile și tragediile din familie, tragedii aflate într-o strânsă legătură cu viforoasa istorie a Rusiei. Imediat, din 1902, ajungem în 25 decembrie 1914, când Crăciunul Muromțevilor este umbrit de începutul Primului Război Mondial. Nikola Muromțev (7 ani): „Se zvonește că războiul o să se termine repede și că nemții și austriecii n-or să ajungă nici la Paris, nici la Varșovia. Și în ziare scrie că războiul ăsta e al Doilea pentru Apărarea Patriei și că pe Wilhelm, împăratul nemților, îl așteaptă aceeași soartă ca pe Napoleon. Iar noi trebuie să-i ajutăm pe eroii noștri, care cum putem: mama merge la un atelier să scoată scame din cârpe vechi ca să facă bandaje pentru răniți, Irina s-a înscris la un curs de surori de caritate, iar eu și Marusia ne-am pus toți banii de buzunar în cana cu donații pentru Crucea Roșie: un poltinic, trei monede de câte cincisprezece copeici și două ruble. Ba eu am arestat-o pe păpușa cea mare nemțească a Marusiei, fiindcă era spioană, și am vrut s-o împușc, dar să vedeți ce a-nceput Marusia să țipe, de-a venit până la urmă Nikiforovna în fugă și a luat păpușa”.
Dar sărbătorile de iarnă din 1941 au fost mult mai neiertătoare cu Muromțevii. Tamara (Toma) Muromțeva (12 ani): „Seara, când bunica trage storurile de camuflaj la ferestre, apartamentul mi se pare mai pustiu și mai plin de ecouri ca niciodată. Dar despre asta nu-i scriu tatei. Dintre toți câți eram, am rămas numai eu, Lida, mama și bunicii. Și Simonovii – Praskovia Prokopievna și Tonia, dar eu îi văd foarte rar: pleacă dimineața devreme și se întorc seara târziu. A mai fost și mamaia Șuiskaia, dar ea a murit luna trecută. Bunicul zice că nu i-a rezistat inima, se speria rău la alarmele aeriene. Toți ceilalți sunt fie evacuați, fie pe front”.
În 1945, se sfârșește războiul, iar în 1953, moare Stalin. Evenimentul are ecouri diferite în familia Muromțevilor, așa cum reiese și din relatarea Lenei Stein (7 ani), fiica Marusiei Muromțeva: „La radio se transmitea o muzică tristă. În camera de alături era liniște, vecina Vera Antonovna nu mai trăgea la mașină. Cum să lucrezi într-o asemenea zi? Friedrich, fratele meu mai mare, a făcut gardă de onoare, la școala lui de băieți, lângă portretul lui Stalin. A fost ales santinelă pentru că e cosomolist și fruntaș la învățătură. Apoi, a stat toată seara acasă și nu s-a dus nici măcar la Borka Apse: cui îi mai arde de șah? Tanti Lida plângea întruna și tot repeta: «Ce-o să fie de-acum? Cum o să trăim fără el?» «A plecat unul, vine altul», a spus tanti Nelly, dar mama a șuierat la ea: «Ai înnebunit? Ne aud vecinii!»”. Întors acasă, tatăl Lenei, Niuma Stein, a dat cu radioul de pământ și a exclamat: „Ce tot bociți atâta? Dac-ați ști câți oameni a omorât Stalin!”. Din informațiile de la sfârșitul capitolului aflăm și despre „Afacerea doctorilor”, care a dus, la începutul anilor ’50, la compromiterea mai multor medici din preajma conducătorilor partidului și care purtau nume de familie evreiești, medici declarați spioni și teroriști. După moartea lui Stalin, medicii au fost complet reabilitați.
După moartea lui Stalin, a urmat dezghețul inițiat de Hrușciov. U.R.S.S. trimite, în 1961, primul om în spațiu și pare a intra într-o perioadă de maximă dezvoltare tehnologică și de prosperitate, dar, în același timp, Războiul Rece ajunge, la rându-i, într-un moment periculos, odată cu Criza rachetelor din Cuba. În familia Muromțevilor, atmosfera este mai relaxată, se ascultă muzică de Bulat Okudjava, printre obiecte apar pick-up-ul și televizorul. Însă mesajul auzit atât la radio, cât și la TV este unul singur: „Generația sovietică actuală va trăi în comunism”.
În anii ’70, odată cu venirea la putere a lui Leonid Brejnev, scurta perioadă a dezghețului se încheie, iar în familia Muromțevilor apare pentru prima dată gândul părăsirii U.R.S.S.-ului. Cenzura devine din nou una agresivă. Dezbaterile politice se fac doar în bucătării, iar textele subversive, bătute la mașina de scris, circulă pe sub mână. Se ascultă muzica lui Aleksandr Galici și „rock’n roll pe oase”, adică muzică din Occident „înregistrată în ateliere ilegale pe radiografii vechi”. În 1974, scriitorul Aleksandr Soljenițîn este învinuit de trădare și alungat din țară.
Nici în anii ’80 lucrurile nu stau mai bine. Cortina de Fier devenise din ce în ce mai grea, că doar d-aia era de fier, izolând Rusia de restul lumii. U.R.S.S. cheltuiește resurse imense în Războiul din Afganistan (1979-1989), dar și în cursa înarmărilor cu Occidentul. Economia stagnează. Mihail Gorbaciov este nevoit să dea drumul „perestroikăi” și „glasnostului”. În familia Muromțevilor se ascultă muzica lui Andrei Vozenesenski, iar în bibliotecă apar numere din revistele „Innostrannaia literatura” și „Novîi Mir”, revista care a publicat pentru prima oară în U.R.S.S. „Doctor Jivago” de Boris Pasternak și „Arhipelagul Gulag” de Soljenițîn. Ba chiar, tot în biblioteca Muromțevilor, poate fi găsită și o „Biblie” bătută la mașină.
Anii ’90 sunt și ei tulburi, începând cu puciul din 19 august 1991, când oamenii au ieșit în stradă ca să își apere libertatea, simbolul revoltei devenind Casa Albă, sediul guvernului rus. Magazinele sunt goale, lipsesc alimentele de bază, fiecare se descurcă cum poate. Inclusiv Muromțevii, care prepară brânză de casă după o rețetă proprie. Și iată, în sfârșit, și anii 2000, unde povestea Muromțevilor se oprește. O sută de ani sunt îndeajuns, și oricum apartamentul în care a locuit familia Muromțev este transformat într-o cafenea, numită chiar „Vechiul apartament”.
Dincolo de aspectul splendid, dat de ilustrațiile semnate de Anna Desnițkaia, „O sută de ani în casa noastră” este, așa cum reiese și din rândurile de mai sus, un manual de istorie ceva mai aparte, nu doar pentru copii, ci și pentru adulți. O istorie, iată, care are în centru o familie obișnuită, cu necazuri și bucurii, al cărei destin a fost legat, timp de un secol, de cel al țării. O istorie privită prin ochii unor copii inocenți, ale căror relatări fac parcă și mai vii tulburările care au dus la marile crize politice ale secolului al XX-lea.
Aleksandra Litvina, „O sută de ani în casa noastră”, ilustrații de Anna Desnițkaia, Editura Frontiera, București, 2021
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Din perspectiva Penelopei
„Sânge!” de Fredric Brown
Geo Dumitrescu – 105 ani de la naștere
Ana Barton: „Mi-aș fi dorit să fi scris «Gnozele dualiste ale Occidentului» de Ioan Petru Culianu”
Michael Haulică: „Povestirile lui William Gibson m-au dus spre și m-au făcut să rămîn în SF”
Studies and Essays on Romance Literatures: A Labyrinth of Interpretations (fragment)
In the Maze of Fiction
Irina Georgescu Groza: „Primul roman pe care l-am citit, într-o vacanță de vară, a fost „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu”
Petre Barbu: „Să nu-mi treacă anul fără Cehov!”
„Camping” de Lavinia Braniște – un roman al migrației românești în postcomunism
„James. Doar James”
„Abisul” de Marguerite Yourcenar
The Game of Identities
„Aluna găunoasă” de Colette
Scrie un comentariu