În 2015, Radu Țuculescu a publicat, la Editura Biblioteca Revistei Familia, două antologii de literatură elvețiană de expresie germană. Prima este o antologie de proză, „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”, iar a doua este o antologie de poezie, „De-a lungul străzii fluieră o mierlă (poezie elvețiană de expresie germană)”. Atât traducerea, cât și alegerea autorilor și a textelor apărute în cele două antologii îi aparțin lui Radu Țuculescu. În acest număr al Literomaniei, vă propunem cea de a nouăsprezecea parte a prozei „Vârstele muntelui” de Werner Lutz, proză apărută în antologia „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”.
22
Cum bătrânul avar îşi aduse la el o pereche de ochi vrăjiţi. Cum avarul a înhăţat braţe tinere, capabile de muncă. Cum avarul a ajuns la o austriacă de-o ademenitoare frumuseţe. Acestea erau câteva titluri posibile ale unei povestiri ce mă rodea. Bătrânul avar, cu mâinile sale strâmbate de zgârcenie, administra o mică gospodărie în apropiere, iar după moartea soţiei şi-a adus în casă o făptură minunată. M-am întrebat cum naiba a reuşit. M-am întrebat ce a văzut această superbă anemonă la cuiul ăla ruginit, la curticica lui calică afltă în cel mai calic colţ din lume. Mă enerva faptul că-şi pusese în evidenţă irezistibilitatea, puterea, vitalitatea. Acest individ matusalemic sărea sprinten peste garduri, de parcă avea douăzeci de ani, îşi legă o cruce găunoasă, îşi înălţă capul în chip semeţ şi îmbrăcă o cămaşă de duminică. O inexplicabilă gelozie mă cuprinse. În mine se născu o inexplicabilă pretenţie la această femeie.
Îmi căutam o ascunzătoare, aproape de casa ei. Mă vârâsem, la marginea pădurii, într-un tufiş de anin şi urmăream perechea. În special pe ea. Mă miram că privirile mele nu-i pârleau pielea. Şi mă retrăgeam speriat, vinovat, dacă privea în direcţia mea. Devenisem un voyeur şi începusem să fur cu ochii. O bucăţică de piele bronzată, rotunjimea unui umăr, reflexele muşchilor în braţele sale, picioarele, când aranja fânul în căpiţă, când atârna rufe, când plivea. Îmi imaginam cum ar fi cu noi doi, apropiaţi. Uneori aveam impresia că-mi ghicise prezenţa şi juca străvechiul joc al seducţiei cu mine. Îşi ridica bluza, pentru a se aerisi, se mângâia peste şolduri, peste coapse, se întindea ca să-i descopăr mai bine contururile corpului, să-mi imaginez amănuntele cu ardoare.
Adesea mă încerca, noaptea, dorinţa chinuitoare. Ca şi cuprins de febră, zăceam fără somn. Erau timpuri când credeam că am purici interiori. Tot ce vedeam se umplea de-o senzualitate feminină, devenea un atribut al femeii. Putea fi un boboc gata să-nflorească, un muşchi verzui, o crestătură în coaja unui trunchi, o umflătură în stâncă. Chiar şi muntele vibra de snezualitate şi nici formele norilor nu-mi dădeau pace.
Werner Lutz, pictor şi poet, s-a născut în anul 1930, la Wolfhalden – Elveţia. Din 1950 s-a stabilit în Basel. Remarcându-se, mai întâi, ca grafician, el este una dintre cele mai apreciate voci lirice elveţiene. Volumele de poezie, puţine la număr, dar de o admirabilă consistenţă, ne dezvăluie o personalitate lirică aparte, capabilă să condenseze o lume în câteva cuvinte. În anul 2000 publică un volum de proză, de fapt un microroman: „Vârstele muntelui” (catalogat de autor, cu modestie, drept povestire), cu deosebit succes și mai multe reeditări. A murit la Basel în 2016. (Radu Țuculescu)
Sursă foto aici
Scrie un comentariu