„Vârstele muntelui” de Werner Lutz (XXXIII)

În 2015, Radu Țuculescu a publicat, la Editura Biblioteca Revistei Familia, două antologii de literatură elvețiană de expresie germană. Prima este o antologie de proză, „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”, iar a doua este o antologie de poezie, „De-a lungul străzii fluieră o mierlă (poezie elvețiană de expresie germană)”. Atât traducerea, cât și alegerea autorilor și a textelor apărute în cele două antologii îi aparțin lui Radu Țuculescu. În acest număr al Literomaniei, vă propunem cea de a treizecea și treia parte a prozei „Vârstele muntelui” de Werner Lutz, proză apărută în antologia „America nu există (antologie de proză elvețiană contemporană de expresie germană)”.

36

Frumos curate, frumos ordoante în şir, una lângă alta, cu beregatele muşcate, aşa zăceau cele patru pisici pe micul platou din piatră de la intrarea în casă. Nu aveau mai mult de-o săptămână, aşa că aspectul nu le era cel şarmant al animalelor de companie. Se înfăţişau goale şi mânjite cu sânge. O ţărancă din vecini îmi explicase că era isprava unui motan urât, cu capul mare, care în fiecare primăvară, în fiecare toamnă, face asemenea turnee ucigaşe, înroşind pielea şi părul urmaşilor. Nu dorea să aibă concurenţă în zona sa. Asta-mi aminti de purtări asemănătoare ale unor motani umani, în diverse locuri din lume. Ura sfântă mă cuprinse. Cu plăcere i-aş fi venit de hac acestui ticălos, dar nu-mi fu dat să-l întâlnesc. Era un pirat liber şi nu avea nimic de-a face cu oameni ca mine, cu sensibilităţile lor. Pisica se arătă, pentru prima oară, în acea dimineaţă. Probabil că născuse la mine în hambar, acolo i-a şi alăptat. Apoi urmase măcelul şi bucuria mamei fu curmată. După această tragedie, se plimba adesea pe lângă casă şi se apropia chiar la câţiva metri de mine. Am încercat s-o momesc cu mâncare, dar fără rezultat. Totuşi, într-o seară de toamnă, am auzit un zgâriat în uşă. Era pisica cea roşcată, iar în gură îi atârna ceva pisicesc nou născut. Foarte sigură, trecu pe lângă mine şi intră în camera cea bună, depunând acolo, în patul pentru oaspeţi, nou-născutul. Apoi dispăru, dar reveni imediat cu numărul doi, trei, cu numărul patru şi cinci. Nu, m-am gândit, asta nu poate fi adevărat. Din încarnarea unui tânăr suflet petrecăreţ ai ajuns, cu iuţeala sunetului, patronul întregului clan. Mă hotărâsem să fac, în bucătărie, un cuib din paie dar roşcata nici nu voia să audă de aşa ceva. Dorea să rămână în camera cea bună şi nu aveam ce face decât să accept. Cu timpul, am devenit răbdător şi împreună începurăm să creştem ghemotoacele acelea cu blăniţă, ceea ce nu întotdeauna era doar curată bucurie.

Werner Lutz, pictor şi poet, s-a născut în anul 1930, la Wolfhalden – Elveţia. Din 1950 s-a stabilit în Basel. Remarcându-se, mai întâi, ca grafician, el este una dintre cele mai apreciate voci lirice elveţiene. Volumele de poezie, puţine la număr, dar de o admirabilă consistenţă, ne dezvăluie o personalitate lirică aparte, capabilă să condenseze o lume în câteva cuvinte. În anul 2000 publică un volum de proză, de fapt un microroman: „Vârstele muntelui” (catalogat de autor, cu modestie, drept povestire), cu deosebit succes și mai multe reeditări. A murit la Basel în 2016. (Radu Țuculescu)

Photo by Fernanda Maria on Unsplash