Cartea săptămânii

„Criza timpului viitor”

În 1990, George Steiner, scriitor prolific, eseist redutabil, cunoscut printre filologi pentru volumul „După Babel”, a susţinut la Gifford, Scoţia, o serie de conferinţe reunite mai apoi în volumul „Grammars of Creation”/„Gramaticile creaţiei”, apărut în 2001, iar la noi în 2015, la Editura Humanitas, în traducerea Adinei Avramescu.

În siajul lui Spengler, Steiner readuce în atenţie subiectul preferat al începutului de secol XX, şi anume „amurgul civilizaţiei moderne occidentale”. Însă totul este recontextualizat, astfel încât perioada vizată să fie sfârşitul de secol XX. Ideea de bază a acestor conferinţe este una destul de simplă: omul secolului XX, în ciuda progresului tehnologic, nu a evoluat, ci dimpotrivă, a regresat către condiţia animală.  Nu miră, aşadar, că pentru George Steiner „Metamorfoza” lui Kafka reprezintă fabula-cheie a modernităţii. Mai mult, conflictele secolului XX au, în istorie, caracteristica singularităţii, adică au ignorat total progresele anterioare, cu greu dobîndite, ca eradicarea torturii, a cenzurii, a ignoranţei, a diferenţierilor rasiale. Progresul tehnologic, în ciuda beneficiilor, poartă şi o marcă apocaliptică, prin varietatea armelor de distrugere în masă născocite de mintea umană. Tocmai acest progres tehnologic, crede Steiner, ar fi deschis „posibilitatea distinctă a inversării evoluţiei, a unei regresii sistematice către condiţia animalică”.

În plus, slăbirea credinţei, în cazul omului occidental, a avut efecte adverse, printre care suspiciunea în ceea ce priveşte viitorul. Pentru creştini, Isus reprezintă încarnarea speranţei, o speranţă cu atât mai puternică cu cât ea este, mai mult sau mai puţin, în afara oricărei suspiciuni. Nu întâmplător, în aproape fiecare discurs al lui Isus, verbul este la timpul viitor. „În sistemele religioase occidentale, afirmă Steiner, mesianicul, fie el personalizat sau metaforic, a reprezentat reînnoire, sfârşitul temporalităţii istorice şi venirea glorioasă a lumii-de-după. Iarăşi şi iarăşi, timpul viitor al speranţei a căutat să fixeze o dată pentru acest eveniment (anul 1000 sau 1666 sau, potrivit unor secte chiliastice din ziua de azi, sfârşitul mileniului nostru). Într-un sens mai exact, speranţa a devenit eternă”. Ei bine, tocmai speranţa a dispărut din alfabetul existenţial al omului modern. Dar, totuşi, să nu uităm că, în ciuda celor de mai sus, speranţa nu ţine doar de un context religios sau spiritual. Ea este pur şi simplu rezultatul unei stări de bine. Însă, în mijlocul conflictelor (etnice, religioase ş.a.m.d.), speranţa se estompează brusc.

Un alt semn al „amurgului civilizaţiei occidentale” ar fi, conform aceluiaşi Steiner, dorinţa omului de a interoga începuturile, „punctul zero”. Fizica, astronomia sondează cu tenacitate în măruntaiele universului, propunând diverse modele cosmologice. Freud şi Jung, prin  sondarea obsesivă a inconştientului, nu au făcut decât să stârnească curiozitatea pentru elementele prime – în acest caz, arhetipurile. Este conturat un topos al coborârii în trecut. Steiner numeşte acest fenomen „criza timpului viitor”: „«Viitorurile» utopice, mesianice, meliorist-pozitiviste, prevăzute şi conturate în moştenirea occidentală de la Platon la Lenin, de la profeţi la Leibniz, par să nu mai fie valabile pentru sintaxa noastră. În acest moment, privim înapoi către ele. Sunt monumente ale aducerii-aminte, care ne bântuie obsesiv asemenea chipurilor de piatră din Insula Paştelui, în călătoria către începutul nostru. Acum ne aducem aminte de viitorurile care eram”.

Probabil cel mai acut semn al „amurgului” descris de Steiner este slăbirea încrederii în cuvânt, în ceea ce el transmite. Altfel spus, în mesajul codat de sau prin cuvânt: „Consecinţele acestei destabilizări, ale acestui eşec al încrederii elementare în cuvânt s-ar putea dovedi mult mai influente decât cele ale revoluţiilor politice şi crizelor economice care au marcat epoca noastră… Circulaţia în masă a anulat orice semnificaţie autentică pe care ar fi putut să o aibă vreodată fabricarea sintaxei şi a cuvintelor”. Marile cataclisme din istorie, ne avertizează Steiner, au fost precedate de o astfel de criză a limbajului. Dacă la început a fost Cuvîntul, la sfîrşit va fi tăcerea, „moartea cuvântului”. Poate nu întâmplător, zic eu, manipularea informaţiilor a devenit, în ultimul timp, o temă obsesivă. Ajuns în acest punct, voi plusa şi voi adăuga, în lista lui Steiner de simptome, şi recrudescenţa naţionalismelor în Europa de Est. Tot despre o întoarcere la începuturi este vorba şi aici. Mesajul pare a fi: „Iată cine am fost. Am uitat, dar să ne aducem aminte şi să fim iar cine am fost”. Un mesaj absurd, căci timpurile s-au schimbat şi, conform bunului-simţ, nimic nu mai poate fi ce a fost. Dar, din nou, este vorba de o simplă manipulare.

În ceea ce priveşte noile medii tehnologice, Steiner se arată destul de oscilant. Pe de o parte, calculatorul va deveni din ce în ce mai performant, dar în anumite limite, care ţin de distincţia dintre gândire şi calcul. Dar da, în multe privinţe, un calculator depăşeşte deja fiinţa umană, o domină chiar: „Victoria la şah reputată de Deep Blue-IBM asupra lui Kasparov ridică întrebări serioase, cu mult dincolo de şocul acestei întâmplări. Într-una dintre cele mai teoretic-profunde, mai desfătătoare şi mai inepuizabile întreprinderi omeneşti, nicio fiinţă umană nu va mai putea de aici încolo să fie considerată ca deţinând supremaţia. «În ultimă analiză», o frază ce spune multe, maşina se va dovedi (tot) mai puternică. Găsesc acest fapt fascinant şi totodată nespus de trist”. Pe de altă parte, există şi părţi bune. Faptul că tehnologia informaţională progresează continuu, devenind din ce în ce mai performantă, îmbogăţeşte experienţa umană şi permite o comunicare globală care sfidează cenzurile politice.

Însă rămâne întrebarea în ce măsură va afecta acest progres fantezia, inventivitatea umană. Creativitatea umană, în aceste condiţii, va deveni mai leneşă, va fi transferată unor circuite electronice, omul va deveni un simplu devorator de informaţii, lipsit de discernământ şi de imaginaţie? Rămâne de văzut. Până atunci, vă recomand să citiţi volumul semnat de George Steiner.

George Steiner, „Gramaticile creaţiei”, traducere de Adina Avramescu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2015, 380 p.

Recomandare Literomania

Despre autor

Raul Popescu

Raul Popescu

Absolvent al Facultății de Litere din Brașov. Și-a continuat studiile în cadrul Universității Transilvania din Brașov cu un masterat de Scriere Creatoare și cu un doctorat despre viața și opera lui Ioan Petru Culianu. Colaborează la „Observator cultural”, „Steaua”, „Astra (Supliment. Literatură, artă și idei)”.
În 2017, a publicat „Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic” (Editura Eikon, București), volum nominalizat la Premiile Observator cultural 2018, la secțiunea „Debut”. Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal erasmen (https://erasmen-erasmen.blogspot.ro).

Scrie un comentariu