„Aproape ca într-un roman” sau „Traducerea literară și destinul României în comunism” de Sean Cotter

Studiul lui Sean Cotter – apărut anul acesta la Editura Humanitas în traducerea Danei Bădulescu – nu este singura carte recentă despre traducerile din România (în acest sens, menționăm aici doar proiectul enciclopedic „O istorie a traducerilor în limba română – secolele XVI-XX” coordonat de Muguraș Constantin, Daniel Dejica și Titela Vrânceanu), însă este printre puținele care ponderează limbajul specializat în favoarea accesibilității, fără să alunece în spirit divulgativ facil.

Dimensiunea, stilul, frazele scurte îl fac prietenos față de cititorul nu neapărat filolog: autorul ne introduce gradual în concepte de traductologie, fără a se limita la această disciplină, ci echilibrându-le cu informații din sfera istoriei, a literaturii și, inevitabil, a istoriei și teoriei literaturii.

Era necesar ca o asemenea carte să iasă din aulă și să nu fie publicată exclusiv la edituri universitare, cu un public compus prioritar din studenți, profesori și cercetători filologi, tocmai pentru că traducerea este o prezență constantă în viața socială, indiferent de vicisitudinile vremurilor, un bun de larg consum din care toată lumea se nutrește, nu întotdeauna în mod conștient. Pe de altă parte, traducerea nu vine de nicăieri și nu poate fi redusă la o transcriere literală (chiar și în epoca motoarelor de traducere automată), ci este produsul efortului unui traducător de a decodifica și reformula un mesaj în temeiul unor cunoștințe care transcend lingvistica aplicată și al unei creativități care o dublează discret pe cea auctorială.

Chiar dacă îi pare destinată, cartea nu a apărut dintru început în România, ci, după cum arată titlul original în limba engleză – „Literary Translation and the Idea of a Minor Romania” –, este o traducere a unui studiu de specialitate publicat de University of Rochester Press în 2014, la granița între discipline umaniste. Deși conceptul de minor este expus în prefața și în corpul textului, titlul (unul din pragurile întâlnirii cu cititorii, conform lui Genette) în română este calibrat pentru publicul național, susceptibil de a se revolta de această încadrare. Totuși, atitudinea defensivă nu ar fi justificată întrucât adjectivul nu trebuie interpretat în cheia valorii literare, ci mai curând a unei geopolitici a literaturii, judecând după concluzia autorului: „Definiția pe care o dau eu minorului cuprinde eforturile acestor autori de a găsi răspunsuri persuasive și creative nu doar dificultăților locale din anii 1950, ci și dificultăților longue durée ale unei națiuni mai mici” (p. 216).

În română, structura titlului conține o dublă compensare: pe de o parte este trimiterea la istoria României în comunism, o perioadă încă neepuizată de cercetători (prea îndelung și prea adânc au pătruns capetele hidrei încât galeriile lăsate în urmă să poată fi analizate complet), dar îndeajuns de familiară încât să trezească interesul pentru lectură mai mult decât ar putea-o face traducerea literară în sine. Pe de alta, specificarea „Trei studii de caz: Blaga, Noica și Cioran”, o îngustare firească a câmpului de cercetare, vădește precauție și onestitate: destinul României în comunism, chiar circumscris traducerii literare, nu s-ar fi putut rezuma la un singur volum.

Totodată, prezența celor trei nume, dintre cele mai rezonante ale culturii românești, anunță direcții diferite: deși toți trei au trecut cu ușoare decalaje prin epoca interbelică și postbelică, nu toți trei s-au confruntat în același fel cu perioada comunistă, nu au parcurs aceleași experiențe (exilul, închisoarea) și nu s-au raportat la fel la limba română și la limbile de lucru. Dacă Lucian Blaga se vede traducătorul Europei, pentru Constantin Noica, traducerea înseamnă neimplicarea politică, în timp ce pentru Emil Cioran, scrierea propriei opere în franceză reprezintă ruperea de România. Astfel, cartea lui Sean Cotter completează portretele deja cunoscute de filosof (și de poet, în cazul lui Blaga și al lui Noica) cu date biografice din prisma supraviețuirii prin traducere (în condițiile interzicerii publicării propriei opere în română), respectiv prin scriere a propriei creații în altă limbă decât româna.

Amplasarea în vremi și sub vremi a celor trei filosofi atinge și alte figuri faste și nefaste ale epocii, într-un context deja formulat în secolul al XIX-lea și perioada interbelică, după cum se distinge în cele patru capitole principale, cu respectivele lor ramificații: 1. Rezistența și traducerea minoră în timpul perioadei sovietice (subcapitole: „Limba înstrăinată a statului”, „Epoca de aur a traducerii literare”, „«Ichmußesandersübersetzen»:includerea termenilor statului”), 2. Traducerile lui Lucian Blaga sub ochiul vigilent al sovieticilor („O reputație câștigată prin traduceri”, „Teoria culturii”, „Interferență și putere creatoare”, „Traducere elvețiană”, „Traducătorul național”), 3. Constantin Noica, filozof al traducerii minore („«Am eliminat etica din lumea mea»”, „România, traducătorul Europei”, „Traducere și critică”, „Traducerea și spațiul național”, „Franța nu traduce”), 4. Rugăciuni minore: frumusețea diminutivului la Emil Cioran („Scurtă istorie a deficienței literare”, „Națiunea îndepărtată”, „Depărtișorul”, „Distanță, traducere, umor”). Acestea sunt precedate de mulțumirile autorului, prefața traducătoarei Dana Bădulescu și „Introducerea” cu lămuriri istorice, traductologice și culturale, cu componentele „Traducerea și «Marea Dezbatere»”, „Cum citim traducerile minore”, „Centralitatea Europei minore”, „Traducerea și națiunea”.

Prefața conține, pe lângă un rezumat al capitolelor în spiritul studiilor literare, și o latură testimonială, trecând de la propria experiență a comunismului până la prezentarea procedeelor de traducere folosite, a documentării presupunând revenirea la textele-sursă, și la menținerea legăturii cu autorul – traducător de literatură română, familiarizat de câteva decenii cu spațiul și cultura acestei părți a Europei.

De altfel, titlul prezentei recenzii este inspirat de o frază aparținând traducătoarei înseși: „Aproape ca într-un roman, citim cum exemplarele din tirajul poemului «Faust» în traducerea lui Blaga s-au epuizat, ca un bestseller, în câteva ore la Cluj și în câteva zile la București și cum, la prelegerea despre traducerea lui «Faust», sala s-a umplut până la refuz, iar o parte dintre scaune au fost rupte” (p.12).

Prepoziția întru nuanțează semnificațiile: studiul lui Sean Cotter nu este ca un roman, nu se identifică prin stil cu această construcție literară, nu este relatarea romanțată a activității de traducător a lui Blaga, de pildă, însă regăsim parțial, în puncte-cheie, procedee romanești pentru a menține în alertă atenția cititorului, pentru a-l convinge, ca într-un exercițiu de pipăire a urmelor de cuie, de umanitatea scriitorilor-traducători, care nu aveau vreo platoșă specială care să-i ferească de istoria mare.

Capitolele amintite sunt urmate de concluzie, note finale, bibliografie (în care se regăsesc, pe lângă operele lui Blaga, Cioran și Noica, volume de corespondență, biografii, critică și istorie literară, filosofie, teoria traducerii) și indice selectiv (incluzând clasici ai literaturii române, autori de secol XX de orientări politice diferite, lideri comuniști și disidenți, istorici și teoreticieni literari, prin urmare, coordonatele unui tablou complet al epocii).

La fel ca „Istoria mămăligii” de Alex Drace-Francis (Humanitas, 2023, traducere de Anca Bărbulescu), „Traducerea literară și destinul României în comunism” nu este doar un jurnal de călător în Țările Române care vede în jur atât cât îi îngăduie fereastra trăsurii, ci este o cercetare minuțioasă a cuiva care a făcut din întâlnirea de tinerețe cu România mai mult decât o circumstanță pasageră.

Și la fel ca „Istoria mămăligii”, surprinde prin acribia cu care cercetătorul s-a aplecat asupra unor realități, surse sau personalități românești pentru a le integra într-un puzzle cultural mai amplu decât cel național, adăugând astfel perspective pe care noi, moșnenii, nu le știam.

„Traducerea literară și destinul României în comunism” de Sean Cotter (și în traducerea Danei Bădulescu) este un titlu de neocolit în bibliografiile celor care studiază opera lui Blaga, Noica, Cioran, perioada interbelică și postbelică în literatură, și, totodată, reprezintă o practică de reluat de critici literari și traductologi. Prin specificarea „Trei studii de caz”, titlul principal se anunță ca numele unei serii de continuat cu alți traducători din obsedantul deceniu sau de mai târziu, editori sau, de ce nu, temuți zbiri ai cenzurii. Nu știm însă dacă este în intenția autorului să facă din acest volum un început de saga sau dacă și-a propus să rămână doar la aceste trei figuri emblematice. Oricare ar fi răspunsul, cartea are meritul de a aduce traducerea în atenția publicului nu doar ca pe o ocupație elitistă, în turn de fildeș, sau exercitată cu modestie, în umbra creatorului, fără curajul de a înfrunta comisia de disciplină a gramaticii și a uzului, așa cum o definea Ortega y Gasset în prima parte a eseului „Mizeria și splendoarea traducerii”, ci cu efectele și cauzele ei istorice.

Sean Cotter, „Traducerea literară și destinul României în comunism”, traducere și prefață de Dana Bădulescu, Editura Humanitas, București, 2024