Grupajul intitulat „Istorii orale” conține texte la limita ficțiunii și a documentului. Sunt conversații înregistrate în ultimii trei ani. Le-am transcris, am schițat cadrul, am scos unele replici, am adăugat altele, am schimbat accente. O oarecare regie există. E greu de spus unde se termină realitatea și unde începe literatura. Le mulțumesc prietenilor mei din Adâncata pentru plăcerea lor de a povesti și de a se amuza, de a fi liberi, prin urmare. (Dumitrița Stoica)
‒ O știi p-asta?
‒ Da, asta s-o pui pă Facebook. Să mi-o trimiți și mie!
‒ Nevasta cu mama-soacră. O trimit la morți…
‒ Cum, mă? Ha,ha… Sunt io cu ea, n-am nicio poză cu ea.
‒Da, da’ nu v-a luat bine, sunteți în ceață, așa…
‒ Pi la Facebooku’ dă la morți trebuie s-o trimit.
‒ Lăsați-o-n pace, c-a fost bună!
‒ Da’ ce, mă, n-o lăsăm? Doamne ferește!
‒ Dacă o apreciază și vrea femeia fotografie cu ea… Ce mai râdeam…
‒ Măi, ne făcea câteodată, când era ea în toane bune, ne făcea de râdeam!
‒ Măi, da’ asta e minunată! Brutus la bustul gol, ha, ha!
‒ Cum e minunată?
‒ Da, e foarte frumoasă. Dă-mi și mie s-o pun pă Facebook.
‒ Ce poză e aia, mă?
‒ Cu bustu’ gol și cu lopata în cârcă! He, he…
‒ Io mă gândeam că ești cu crucea!
‒ Și io la fel!…
‒ E foarte expresivă… tânărul agricultor român la săpat.
‒ La o țigare sub nuc. Anu’ trecut, la nea Nicu. Ceva eco, mie-mi spui?! Sala de forță. Nu dai bani. Iei sapa și faci ce vrei cu ea.
‒ Mă, da’ ești un artist. Asta… tu vezi cum a ieșit sapa asta?!
‒ Aia-i sapă?!
‒ Da, he, he…
‒ E măciucă, ha, ha…
‒ Ce dracu are sapa aia, mă?
‒ Tu nu vezi că-i albastră? Ăsta n-a văzut pân-acum că-i albastră.
‒ Iat-a dracu! E albastră! O fi de unică folosință. Io ce să-i fac?
‒ Păi da, zici că-i din plastic transparent.
‒ Uite, mă, bine, aici nu mai e.
‒ Acolo s-a făcut verde, he, he…
‒ E coada la sapă care intră-n pământ. Ș-acolo e mâna.
‒ Da, da’ unde e sapa?
‒ Băi, mă doare mușchii dă la burtă dă râs.
‒ Ia fii atent aici… Un poet, un regizor, îi explici așa… deci asta, aici, o mână, o mână e în spate, nu să vede, că n-are cum să să vadă.
‒ O ții la spate sau cum?
‒ Mâna, mă! Una-n față, una-n spate. Cum să sap cu o mână? Sapa e asta cu țeavă. Taie buruiana sapa.
‒ Da’ cine vede sapa aia ce zice?
‒ Nu știu. Știi câte sape d-astea am pus pă Facebook? Cred că vreo două sute.
‒ Bă, ți-a mai răspuns aia cu ardeiul?
‒ Da’ o mămăligă nu vrei?
‒ Ia, ce mămăligă ai?
‒ O vrei p-asta? Plăcintă…
‒ Cu mere… he, he…
‒ Da, e bună, hai s-o postăm și p-asta. Na, dacă zic acolo că-i tânărul agricultor român, e bună mămăliga…ha, ha!
‒ Aia era bună cu săpatul la porumb.
‒ Auzi, n-ai ș-o ceapă, mă, filmată p-acolo?
‒ Am.
Sumar Literomania nr. 174:
Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”
Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”
„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi
„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa
„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster
„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie
O lume în schimbare…
„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly
„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm
When the Crawdads Start Singing…
Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”
Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”
„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont
Călătorind prin literatură
Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”
Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”
Scrie un comentariu