Mittelstadt Nr. 234

Poporul Bobo (III)




Se lasă întunericul peste Poporul Bobo. Pe scenă: Molete şi Bostan apar în fante de lumină. Au dispărut zidurile. Molete stă aşezat la masă. Bostan pe un scaun.

Molete (gânditor): Bostane, câte minciuni, dosare după dosare, lucrez…Pentru Oraşul meu lucrez: să nu uit locurile de joacă, refacerea malurilor râului, e mult de făcut dar timpul are răbdare, parcurile, dau tonul şi sunt foarte determinat, la treizeci şi nouă de ani încep adevărata viaţă, ce fac eu, bostanii nici măcar nu sunt în stare să viseze.

Bostan (râzând): Vise, să visezi frumos, Molete: „Dacă nu-mi dai banii, Bostane, nu mai vezi alţii”. Ăsta nu-i vis. M-am opus. Habar n-am dacă am plecat să mă gândesc sau ţi i-am dat şi gata. Cu ştate false de plată, cu sume scoase trei zile la rând de la Bancă. Fără să pot plăti jucătorii de la fotbal. Am tăiat cantonamentul, echipamentul. Ţi-am pus banii în anexa ta, la primărie, pe raft. Mulţi cunosc şi tac. „Pune-i acolo pe raft”. Şi-apoi: „Bostane, fotbalul îmi place în proporţie de zece la sută”, îţi aminteşti?

Molete (calm): Coleg nou în celula asta. Un amărât ce a vândut tot, şi hainele de pe el pentru ţigări. S-a lăsat de fumat şi a ajuns aici. Celula nefumătorilor. Nu-l ţine mult. Îi dau bani şi cumpără ţigări. Pe aici au trecut mulţi ca el. Fascinant. Amestec de oameni, caractere, educaţie, cultură. Nu. Cultură nu prea. Ca într-o eprubetă, toate ingredientele omenirii în celulă. Seara am Liga Campionilor, finala, de când cu făcătura asta mizerabilă, m-am specializat în sport. Bostan, ageamiul, fac alt Club cu specialişti şi recuperez istoria forbalului, o duc mai departe. Cu un proiect. Nu pompieristic.

Bostan: Plin de bani, Molete, cu un tată în stele, cu o mamă medic: „Toţi ajung la spital, toţi mizerabilii se îmbolnăvesc şi se duc la mama”, îţi aminteşti. În ziua flagrantului ziceai: „Nu-mi mai aduci banii în banderole bancare”. Falsificam facturi, le introduceam în contabilitate. „Bostane, bancnote mici şi scoţi în fiecare zi treizeci de mii de lei, nu mai mult, ai înţeles”. Asta era şcoala pe care ai făcut-o la Viena, Molete, aşa te-au educat ăia de-acolo. „Patru sute de mii de lei scoţi, ai înţeles”. Am înţeles. Tot. „Ştiu că ai bani Bostan, aduci la raft”, şi tot aşa. „Cât?”. Şi se închidea telefonul. Venea mesagerul. O femeie. Asta era tot. „La raft, Bostane”. „La raft”. Lăsam şi plecam. Pompieristic, adică nu cu specialişti. Fotbal pompieristic pentru Oraş. „Patru sute de mii de lei – eu” aşa ai scris pe foaia aia în biroul de la Primărie. „Două sute de mii – tu”. Şi când ziceai: „Nu dai nimic la Stat. Nimic!” îţi aminteşti visând. „Nimic”.

Molete (tare): Sunt o ţintă. Oraşul a fost respectat internaţional. Apreciat. Reabilităm. Am reintrodus Daciada. Tatăl meu se află în stele, aşa e! Am rămas doar mama şi cu mine. Când s-a îmbolnăvit au făcut o chetă toţi pădurarii din Transilvania. Cinci milioane de euro ca să se facă bine. Nu s-a făcut. N-a apucat să cheltuie nimic. De acolo sunt banii. Molete nu ia mită în nici o formă, nici măcar continuată. Molete are bani.

În celula asta, în universul meu, în care am fost băgat forţat, am constatat că orele de somn înainte de miezul nopţii sunt cele mai importante. Douăzeci şi cinci de ani am ignorat lucrul acesta. Sunt mâhnit. Sunt dezamăgit. Sunt scârbit. Am avut mascaţi în celula de la demisol. Când m-am întors de la Tribunal era forfotă şi noroi. Putoare de canal. Demisolul s-a inundat, apa era până la genunchi. Colegul cel nou s-a luptat cu apa. Ne-am mutat la etajul unu. Am adormit la ora douăzeci şi trei. Dimineaţa îmi revine curajul s-o iau de la capăt cu iubire şi cu credinţă.

Bostan: Pompieristic am jucat fotbal cu o echipă de divizia A. În Oraşul nostru am adus nocturnă. Zece mii de oameni la stadion. „Dacă-mi cedezi trustul de presă, ai curent pentru nocturnă”, aşa ai spus.

Am instalat nocturna aia la lumina farurilor maşinii mele. Ţi-am predat şi trustul ăla că era al tău.

Asta a fost încrederea între noi. Din fraţi de cruce am ajuns fraţi de fărădelegi. Ştiu doi la sută din ce făceai în Primărie. Alţii stau pitiţi şi tac chitic. Încă se tem, Molete. Totul s-a dus dracului. Fotbalul, trustul de presă. Tot. Am ieşit din gunoiul ăsta şi m-am prezentat frumos în faţa organelor de cercetare penală. Am spus tot. Da, domnule, am făcut aia, aia şi aia, până acum, de aici înainte nu mai vreau să fac şi nu mai fac. Tu ai făcut mai multe, Molete. Sunt împăcat cu mine însumi. Plătesc. Stop joc! Am pierdut toată agoniseala. Aveam bani pentru o maşină. S-au dus şi ăia la fotbal. „Bostane, iar duci banii noştri la stadion”, zicea nevasta. Îi duceam că eram în parteneriat. De aia îi duceam.

Molete: Comedie, acţiune, dar în esenţă… dramă. În celulă mă simt de parcă mama şi tata m-au trimis în tabără la Bucşoaia. Eram pionier. Aveam zece ani neîmpliniţi. Bagajele făcute, tabăra avea gratii duble la ferestre. Mitică, Ioji, Liviuţ, prieteni, bătrânul domn Maier – administrator. Mă gândesc la ei şi aici. Îmi readuc zâmbetul pe faţă.

De la etajul unu din celulă, văd cerul. E un câştig. Am fost şi la forumul pionierilor de la Vişeu. Aveam doisprezece ani.

Un agent de puşcărie verifică tăria gratiilor cu un ciocan de lemn. Parcă-i un acar într-o gară . Parcă sunt pe peronul gării din Oraş. „Ca să nu evadaţi, domnule Molete”, zice agentul şi râde.

E nevoie de o curte cu juraţi ca să plec din puşcărie. Rechizitoriul a devenit sentinţă. N-aş vrea să-mi dezamăgesc Oraşul. De ce trebuie umilit Molete care luptă pentru a-şi dovedi nevinovăţia?

Bostan: În douăzeci şi şase aprilie a fost flagrantul. Molete m-a sunat de zece ori. Am dezbătut cazul cu procurorii. Toate ies la iveală. Minţile odihnite nu înţeleg nimic. Bostan poate fi corect sau mincinos. Probele însă, sunt clare. Am avut pe mine tehnică specială.

Cerea douăzeci de mii de euro în tranşe. M-am dus la Primărie. Am povestit pe hol. „Cât poţi livra, Bostane?”. „Treizeci de mii”. „Ok”. Atâta a spus Molete şi mi-a făcut semn s-o iau către anexă. Am pus banii pe raft. L-am aşteptat. A venit, a verificat banii, s-a enervat că aveam banderolele. Le-a rupt şi mi le-a vârât în buzunarul de la pantaloni. Am plecat. Au intrat procurorii şi s-a realizat flagrantul. Greşeli se fac. Fiecare să răspundă de faptele lui. Atâta a fost tot.

Molete: Mă doare pentru Oraşul meu, pentru mama mea. Când m-au dus la ora cinci treizeci de dimineaţă cu duba mică la tribunal, a intrat şi-un om de statură mică, îmbrăcat în negru, statură slabă, condamnat pe viaţă pentru terorism. M-a salutat. Mi-a şoptit: „Trebuie să ne împăcăm cu soarta. Eu am reuşit”. M-au dus în beciul justiţiei. Toaletă turcească necurăţată de luni de zile, cuvă cu robinet plus bănci de lemn. Am aşteptat nouă ore. Când am intrat în sala de judecată mi s-a spus: „Doamna judecătoare vă trimite înapoi în beciul de jos. Mai aşteptaţi o oră”. Am revenit. Am ştiut că am greşit adresa. „Ai încredere în justiţie, Molete, ai încredere în medicină, Molete?”. „Eu zic că DA, doamna judecător”. „Şi mai zic că printre medici găseşti şi profesionişti ca mama”. „Îmi cer libertatea chiar dacă nu mai am şanse, doamnă judecător. Mi-o cer!”, aşa am încheiat ce mai aveam de spus.

Doamna aceea îmbrăcată în roba neagră a statului mi-a explicat că puşcăria va fi casa mea, universul meu. Şi cu asta s-a terminat şedinţa. M-am întors la puşcărie cu aceeaşi dubă mică.

Întuneric. Cortina. Pauză


Citește și Poporul Bobo (II)

 

Reach content for Google search „Marian Ilea”, „poporul bobo”, „desistea”


EPILOG

 

Interior de cameră intimă. O tânără sumar îmbrăcată, frumoasă. E luminată de o veioză. Pat mare. De undeva din culise se aude o voce „Sunt ofiţerul de serviciu”. Paşi. Vocea: „Molete, ai aprobare specială pentru camera intimă. Douăzeci şi patru de ore”. Molete intră încet. Se dezbracă. Are o gentuţă din care îşi scoate o pijama cu pantaloni scurţi. Tânăra îl priveşte cu uimire. Molete se întinde în pat. Priveşte în tavan.

Aglaia: Mă cheamă Aglaia. Paciotta, maică-ta, m-a trimis. Sunt plătită, Molete. Putem trece la acţiune. Întâi vrei să vorbim. Douăzeci şi patru de ore facem tot ce doreşti, Molete. Cât ţine o iubire, trei luni, şase luni, la mine durează fix şapte. Apoi mă trezesc aruncată-n stradă. De la nouăsprezece ani şi până azi la douăzeci şi şapte. N-am mai fost într-o cameră intimă la puşcărie. De patru ani te-au închis. În Oraş s-au dus dracului plimbările prin parc. Mizeria, gunoaiele sunt de trei metri înălţime. Mesele de la restaurante se sufocă de jeg. Scandaluri. Da, şi prostituţie, am muncit pentru Axinte. Îţi transmite salutări. „Mă duc la Molete, cameră intimă, Axinte”, i-am zis. „Aglaia, fă-l să se simtă mulţumit că merită”, mi-a zis Axinte. La Viena m-a trimis, Molete. Bătrânei perverşi. Banii pe noptieră. (Aglaia stinge ţigara. Începe să se dezbrace). Poţi să te uiţi. Îmi place. De când n-ai mai văzut doi sâni de muiere, două buci fierbinţi de femeie gata să-ţi facă pe plac. Şi bătută şi aruncată în stradă. Azi unul, mâine altul, la Viena nu duci lipsă. Patruzeci de euro o jumătate de oră. Plimbări prin Prater, curăţenie. Pe timpul lui Molete nu era aşa, zice Poporul Bobo din Oraş. Mai făceam şi reduceri. După anotimp. Am ajuns la douăzeci de euro ora şi un bonus, Molete. Treburile se strică în Europa. Cafele. Baruri. Ţigări. Balabustele i-au acaparat pe tineri. Aglaia cu bătrâneii ei. La atac.

Sfaturi. Ochi lipiţi de curul meu. Bipuri. Pupături ca-n gară. Cumpărături, fuste cu reducere de la Parndorf. „Zara”, Molete. Numai „Zara”. Îmi luam energie din bătrâneii ăia pe care-i călăream. Şi-acum la camera intimă, la puşcărie, relaxează-te. Nu-ţi place să vorbeşti. Bine faci. Extenuează. Ai nevoie. Aici ai  cafea pe gratis, Aglaia, mi-a spus ofiţerul. O singură viaţă, Molete. Un trup. O mângâiere. Douăzeci şi patru de ore a ta. Vrei să-ţi strâng penisul între coapse. Se face. Orice. Orele trec repede şi gata, Molete. Altul. Altul. Vrei să tragem o linie. Bătrânii sunt atrăgători, bine conservaţi în Austria.

I-am spus unui Hans octogenar: „Tataie îţi iau banii, dar o mai facem o dată şi pe gratis”.

(Aglaia e dezbrăcată, se aşează în pat lângă Molete. Îl mângîie. Se aude un geamăt. Aglaia e peste Molete, se vede silueta mişcându-se încet, întuneric. Se aude vocea ei.)

Cât de des ţipau femeile de plăcere, Molete.

(Aglaia ţipă, respiră rar, greoi)

„Voi ţipa de plăcere, Molete, te zgâriu pe spate, până când istovită, mă las pe mâinile tale, cu intensitate, eşti de lungă durată, cu sperma ta, Molete, multă şi de calitate, lichidul seminal, plăcerea…”.

(Se aude doar mişcarea trupurilor. Şi aplauzele din fundul scenei. Poporul Bobo aplaudă, strigă ura). Întuneric.

Se aud vocile lui Molete şi Bostan (înregistrare)

Molete: Ascultă, măi, dimineaţa îţi place să vezi soarele?

Bostan: Asta-i altă discuţie.

Molete: Înţeleg că nu ai spaime pe întuneric… în birturi nu te mai bagi… n-am principii din astea… io un singur principiu am. Mai exact, Bostane, cea mai ieftină soluţie este moartea. Nu uita, cea mai ieftină!

(Cortina)

Sfârşit

 

*Notă: Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare

Prima pagină Rubrici Mittelstadt Poporul Bobo (III)

Susține jurnalismul cultural independent

Dacă îți place Literomania, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim!

Calin-Andrei-Mihailescu-literomania-381-382

Călin-Andrei Mihăilescu: „Am dăruit adesea «Fuga în sud» de Sławomir Mrożek și «Infinite Jest» de David Foster Wallace”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Raul Popescu: „În fiecare an, recitesc maniacal «Ghepardul» de Lampedusa”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

„Insula de apoi” (fragment) de Vlad Zografi

Vă prezentăm mai jos un fragment în avanpremieră din romanul Insula de apoi de Vlad Zografi, apărut recent la Editura ...

„Vizite neanunțate” (fragment) de Iulian Popa

Vă oferim mai jos un fragment în avanpremieră din volumul de proză scurtă Vizite neanunțate de Iulian Popa, apărut recent ...

„Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase” (fragment) de Agnes Arnold-Forster

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Nostalgia. Povestea unei emoții periculoase de Agnes Arnold-Forster, în traducerea Mirelei Mircea, ...

„Îndoiala. O explorare în psihologie” (fragment) de Geoffrey Beatie

Vă propunem un fragment în avanpremieră din volumul Îndoiala. O explorare în psihologie de Geoffrey Beatie, în traducerea lui Vlad ...

O lume în schimbare…

Preocupată de pericolul reprezentat de efectele dramatice ale schimbărilor climatice și, în egală măsură, de evaluarea, din perspective inedite, a ...
Jean-Christophe-Bailly-literomania-381-382

„Panta animală” de Jean-Christophe Bailly

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
philippe-delerm-literomania-380

„A te cufunda în caleidoscoape” de Philippe Delerm

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...
acolo_unde_canta_racii_literomania-english

When the Crawdads Start Singing…

In the summer of 2018, an unusual debut novel was published in the United States. It was signed by Delia ...
alina-gherasim-literomania-378-379

Alina Gherasim: „Amos Oz și Haruki Murakami sunt doi autori pe care-i citesc cu mare atenție”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
bogdan-pertache-literomania-378-379

Bogdan Perțache: „Piesele lui Shakespeare mi-au deschis ochii către lumea renascentistă și sufletul către teatru”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
lautreamont-literomania-378-379

„Cânturile lui Maldoror” (fragment) de Lautréamont

Începând cu Literomania nr. 369-370, Dominique Ilea ne-a pregătit un nou ciclu – secvențe ori capitole foarte scurte de cărți – numit „Magie ...

Călătorind prin literatură

 În „The Death of Sir Walter Ralegh” (1975), text considerat adesea de critică mai mult un poem în proză decât ...
Ioana-Vacarescu-Literomania

Ioana Văcărescu: „Am avut o mare pasiune pentru «David Copperfield» în copilărie”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...
adrian-lesenciuc-literomania

Adrian Lesenciuc: „Cel mai mult m-a influențat «Cartea de nisip» a lui Borges, în care am găsit infinitul”

Vă propunem o anchetă cu privire la ceea ce a însemnat și înseamnă cartea (implicit lectura) în viețile unor scriitoare/ ...

Despre autor

Marian Ilea

Marian Ilea (n. 1959, Maramureș), a debutat editorial cu volumul de povestiri „Desiștea” (Cartea Românească, 1990, premiul Salonului Național de carte Cluj). În 1993, publică „Desiștea II” (Cartea Românească). În anul 1997, volumul de teatru „Ariel” (Cartea Românească) obține premiul Uniunii Scriitorilor pentru cel mai bun volum de teatru. Mai publică volumele „Casa din Piaţa Gorky” (Editura Cornelius, 1999), „Vacek” (Editura Dacia, 2001, Premiul pentru proză al Asociatiei Scriitorilor București), „Ceasul lui Bronnikov” (Editura Dacia, 2002), „Povestiri din Medio-Monte” (Editura Dacia, 2003, Marele premiu al Saloanelor "Liviu Rebreanu"), „Povestiri cu noimă” (Editura Dacia, 2006), „Rodica e băiat bun” (Archeus, 2008), „Libertatea începe în șapte aprilie” (Editura Dacia, 2009), „Înțeleptul” (Tracus Arte, 2013), „Societatea de Socializare din Medio-Monte” (Tracus Arte, 2014), „Capra germană si gramofonul” (Tracus Arte, 2014). Piesa de teatru „Societatea de Socializare din Medio-Monte” se montează la Teatrul Municipal Baia Mare, obținând Premiul de regie la Fringe Festival București.

Scrie un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.