Poporul Bobo (II)

Poporul Bobo – voci:

„Acuma că a ajuns la închisoare îşi dă seama”, “Mă rog, să conducă iar Oraşul, să ne ducă mai departe şi să desfiinţeze închisoarea”. „S-o dinamiteze, s-o arunce-n aer”. „Răbdare măi, curaj şi speranţă mai devreme sau mai târziu vom învinge”. „I-auzi poporul Bobo adică noi şi ei: pensii speciale şi-i doare-n banană, să iasă Molete, să mişte masele şi să bage spaima în tîlhari”. „Se ştie că a fost o conspiraţie împotriva lui dar din păcate nu se poate demonstra”. „E clar că mafioţii şi-au dorit o marionetă. Nu le-a mers cu Molete şi…”. „N-a fost slugă obedientă”. „Avem şi noi de la el o mândrie de dezvoltare a Oraşului, în rest dezamăgiri peste tot”. „Ne acoperă gunoaiele, mizeria, fără el”. „Dacă ar fi domn, s-ar retrage, ar fi onorabil, aşa îşi arată muşchii în puşcărie”. „Noi cetăţenii Bobo le vom face în ciudă”. „Nu cred…că mai iese”. „Nu te fută grija asta. Deocamdată nu se ştie direcţia vântului”. „Iese pe cauţiune pe urmă mai vedem”. „Pe cauţiune iese mă-ta din cimitir”. „Nu mă cunoaşte dar mi-e amic şi nu-l părăsesc la greu”. „Greşit”. „Reţinut că a luat mită, i se refuză orice posibilitate de apărare, i se refuză testul la poligraf”. „Aha, adică se calcă drepturile omului”. „Da, drepturile lui Molete”.

„Trebuie să se grăbească. Ăştia răstoarnă Oraşul cu curu-n sus, o să-i spargă şi zidul în deplina bucurie a ţiganilor care ne vor invada, ne vor cuceri, vor face Campus”. „Să-l apere Ăla de Sus”. „Nu există informaţii”. „Să se-ntoarcă sănătos”.

Poporul Bobo în cor: „Îl susţinem, va câştiga. Aşteptăm dezvăluirile. Nu te lăsa. Toţi sunt pe ciolan. Oraşul capătă iz. Când se întoarce Molete, escrocii o să fugă ca şobolanii”.

O voce Bobo: „Rău am ajuns ca oraş”. Altă voce: „Dar de ce a închis centrul ca să-l facă pietonal? De-acolo i-au apărut duşmanii”. Altă voce Bobo: „Sancta simplicitas! Servum Corda!”.

Altă voce: „Va ieşi întărâtat, pregătit pentru adevăratele lupte. Nu mai are nimic de pierdut.”

Din nou lumină pe scena unde se află celula lui Molete. Poporul Bobo în semiobscuritate.

Molete: Închis în „grota” asta mă gândesc la acei incomozi care au fost executaţi pentru că n-au dorit să devină slugi sau vânători de oameni, fiecare cu povestea lui pusă într-un monument al lor în Oraş, sunt mândru de fiecare dintre ei. Falşii, lichelele, „domnişoarele” oraşului nu vor trece pe-acolo de spaimă, în fiecare dimineaţă înainte de a merge la Primăria mea mă voi opri să spun un Tatăl Nostru. Nu mi-au furat gândurile. Lucrez. E proiectul: „Oferim, oferim, oferim”, pentru oraş: un comerţ stradal civilizat şi elegant, prime de întoarcere acasă, zece mii de euro de cap de cetăţean nu-i de ici de acolo, plus stimularea natalităţii; voi acorda în primii doi ani de la naştere câte treizeci de euro pentru fiecare micuţ orăşenesc plus cadouri la venirea pe lume a acestora. Oraşul are de unde aşa că va da! Merg la operă, la teatru şi organizez şantiere într-o administraţie obosită plină de trădători. În fiecare zi am: plimbare, masă, vizită. A fost la mine o prietenă din copilărie care luptă pentru integrarea ţiganilor. Domnişoara deja bătrână Aida care are o vârstă frumoasă.

M-am uitat la un televizor zile întregi, n-am somn şi am învăţat limbajul nonverbal. Să te uiţi cum gesticulează nu e simplu. Ăia finuţi şi ticăloşiţi din Oraş după trei zile aici, la puşcărie, şi-ar pune smâcul la gât.

Gândesc. În răul puşcăriei e binele major. Am ajuns puternic. Aici e o etapă pentru a-mi evalua priorităţile, trăiesc în armonie cu mine, încep adevărata viaţă, voi ieşi mai dornic a face bine oamenilor, sunt în frigul crâncen al celulei, m-au lovit, nu m-au ucis, voi ştiţi cine sunt, cât de mult iubesc Oraşul meu, nu vă lăsaţi păcăliţi … Mă trezesc ca-n vacanţele copilăriei. La şapte aud zgomotul uşii metalice, începe altă zi de puşcărie, la şapte patruzeci şi cinci am apelul, seara la fel, apel la nouăsprezece patruzeci şi cinci şi o zi care se termină în zgomotul aceleiaşi uşi metalice. Uşa e ca bunicul meu de demult care zicea: Bună dimineaţa, Noapte bună. La noi, aici, se amenajează camera intimă. Amuzant. Abstinenţa e un mod de purificare. Rezist şi mă purific. Nu mi-e frică de oamenii ghidaţi de duhuri negre. Gardienii plus doamnele care împart mâncarea plus personalul medical, transmit un singur cuvânt: Respect. Asta pour les connaisseurs.

Uimitor sunt anunţat că procurorul mă va audia. În puşcărie mă simt în siguranţă. Afară e crimă, glonţ în cap, sau mâncare otrăvită.

Împart metanii colegilor. Pe doi i-am învăţat rugăciuni. Le mulţumesc. Când mă consideră doborât, atunci îmi merge cel mai bine. Puşcăria e staţionarea unde îmi ocup timpul: scriu, fac sport, mă plimb, vorbesc cu colegii, aştept ora douăşpe şi ora optuşpe când mănânc, organizez curăţenia, sun acasă la mama. Deţinuţii îmi cer sfaturi. Prin curte oamenii îmi strâng mâna, le ascult necazurile, îmi oferă ajutor. N-au ce. Contează fiecare cuvânt. Oamenii bolnavi. Aici intri şi primeşti o pătură mirosind a motorină. O pernă tare ca un sac plin cu cartofi. Atât. Săpun nu avem. Două zile de apă caldă fără săpun pe săptămână, un poc de ţigări pentru o pereche de bocanci, raze la plămâni, tuberculoză şi paracetamolul universal.

Tăcere. Paracetamolul magic. Camere, băi, coridoare, zugrăveli cu igrasie, eu duc gunoiul. Am cerut o găleată cu aprobare specială, altă aprobare specială pentru paleta de tenis şi minge, aprobare specială pentru a încălzi apa cu un termoplonjon. N-am primit aprobări pentru curăţatul mizeriei cu mănuşi de plastic. Cumpăr pixuri de la magazinul incintei o dată pe săptămână. Am dreptul la trei tricouri. Mă pot schimba de Paşti, de Crăciun şi de Anul Nou.

E o colonie aici. Angajaţii care au grijă de noi sunt nemulţumiţi. Mă voi lupta şi pentru drepturile lor.

Citește și Poporul Bobo (I)

(Se luminează partea dreaptă a scenei. Bostan se plimbă, se aşează pe scaun. Molete se strecoară printre zidurile de pe scenă. Pândeşte. Pare că aude. Ascultă.)

Bostan: De ce denunţător, domnilor. Sună urât. Sună ca-n iubim trădarea şi îi urâm pe trădători. Dar spirit civic nu există (priveşte către fundul scenei). Nu există (dă din mâini), nu există informaţii, de unde spirit civic. Îndobitocire. Popor. Manipulare. Dar avem copii, domnilor. Încep să înţeleagă. Nu sunt mândru de ce am făcut, am încercat să ajut un prieten. Da, domnilor, pe Molete cel care s-a crezut mare. „Măi, Bostan, zicea, nu-mi mai trebuie nimic, ţine cât ţine, am tot ce doresc, bani, femei, tot, tot, tot, sunt primar şi şef în Oraşul ăsta.” Nu sunt mândru de ce am făcut ca slugă a lui. Din anul două mii treisprezece nu sunt mândru de nimic. Până atunci am fost un Bostan cu profesie, cu carieră, cu bani mulţi. Mă uitam în ochii copilului. De atunci las capul jos. Vreau să mă uit din nou în ochii celui mic şi să fiu ca-n anul două mi treisprezece. Acuma sunt denunţătorul Bostan care-şi repară greşeala. Poate nu vă place (arată înspre Poporul Bobo). Spun faptele cum sunt. Eu nu le îmbrac frumos, nu-s croitor. Mi-am trădat Oraşul, apoi mi-am revenit. Oraşul meu merită mult mai mult decât un Molete şi-un Popor Bobo! (se aud huiduieli din fundul scenei) Am luat decizia să denunţ acel cerc cu oamenii lui Molete, eu am fost acolo, spun, Poporul Bobo ştie dar nu crede, nu sunt forţat să vorbesc, am urcat în maşină într-o seară, am bătut la uşa procurorilor şi am vomat tot, ăsta sunt eu, nu s-a întâmplat nimic altceva. Presiunea conştiinţei, te pui în pat şi e doişpe noaptea şi tu eşti treaz, e şase dimineaţa şi tu n-ai adormit şi aştepţi să bată mascaţii la geam ori la uşă. M-am sfătuit cu nevasta şi am luat decizia. Nu mai puteam să duc povara. Atâta a fost. Am depăşit capacitatea mea, limita mea într-ale minciunii. Aşa că spun, spun tot, domnilor procurori, Molete, Popor Bobo, tot, spun. Soţia zicea, Bostan lasă-l pe Molete. N-am ascultat. L-am ajutat ca prieten la început. M-a rugat, l-am ajutat cu un trust de presă. Dar ajutorul ăsta e în alt dosar. Cu fotbalul am dorit să mă implic. De mic băteam mingea în cartier. Dacă aş putea, nu pot, aş da timpul înapoi în două mii treişpe şi n-aş mai veni în Oraş. Aveam carieră într-o Bancă din Iaşi, munceam şi-n asigurări. Bani mulţi. Bani. Bani. Foarte mulţi. Azi sunt sărac lipit.

(Molete se aşează la masa din celulă. E cu capul în palme. Partea dreaptă a scenei se cufundă în întuneric. Celula e în semiobscuritate. După ce Molete îşi va termina discursul, lumina se va muta înapoi în biroul unde se află Bostan).

Molete: Mă doare că trebuie să tac. Ştiind câtă minciună şi câtă dezinformare e la mijloc. Tac. Tac forţat. Aici printre celule şi ziduri nu voi lăsa capul jos. Mi-au înscenat un dosar odios! Mi-au interzis să-mi demonstrez nevinovăţia. Am făcut cu tot dragul bine oamenilor. Binele triumfă. Vă spun că mă reinventez. Îmi recapăt vigoarea. O să mă însor într-o toamnă. Sunt limpede la minte şi am vigoare în trup. Fericirea care uneori mă cuprinde vine din faptele mele. Dar tac. Forţat – tac!

Bostan: Ziarul şi televiziunea, şantajele, salariile, nimeni nu mişca în Oraş, aveam patruzeci de angajaţi care cântau odele lui Molete şi ale Oraşului. Am preluat totul în acte. Molete era finanţatorul. Îmi dădea banii şi gata aport de capital Bostan. Nu mai spun. E alt dosar şi ăsta. Aport personal pe banii ăia. Sute de mii de euro. Toţi îl slujeam pe Molete. Dădea ordine, transmiteam ordinele de parcă le dădeam eu. Bani mulţi pe perioade lungi de la societăţi comerciale îndatorate până peste cap. Întrebam dacă-s publici banii ăia. Sunt din sponsorizări, Bostane, îmi zicea. Toate contractele se aflau în sarcina lui Molete. Nu-l mai recunoşteam. Maică-sa cred că era de vină. Săracu taică-su s-a prăpădit. L-a făcut pe Molete şi de atunci venea doar târziu în noapte acasă. Tăia păduri. Făcea bani. Nevasta era medic. Mai este şi azi. L-a îngropat pe săracul om. Avea bani. Purta pantofi bărbăteşti din cauza oaselor de la picioare. Îi ziceam doamna Paciotta din cauza mărcii de la pantofi. Cei mai scumpi. Molete a învăţat evaziunea fiscală la Viena la şcoală. Capitalismul, Bostane, e corupţie, îmi spunea râzând. Într-o noapte am stat cu el la cimitir. Am vorbit despre taică-su. A plâns. Cu hohote. Atunci ne-am făcut fraţi de cruce. Ne-am tăiat cu o unghieră venele şi ne-am amestecat la sânge. Aşa a fost. Taică-su s-a stins ca să scape. În fiecare zi de doisprezece ani, doamna lui e la cimitir. La mormânt, duce flori, se roagă. N-a scăpat nici acolo de ea tata lui Molete. Aşa a fost. Ăsta-i adevărul. Eram şi la trustul de presă şi la fotbal. Ştiu bine ce-nseamnă un sistem financiar. Şi la fotbal finanţa Molete. Oraşul are o piaţă financiară slabă. Compuneam scrisori către primărie, ceream şi primeam bani. Am început cu două milioane de lei. Erau datorii la stat, la terţi, la jucători, restaurante unde se lua masa, cantonamente. Greşeala mea că n-am făcut un audit când am preluat Clubul. Aici am greşit. M-am bazat pe Molete. Nu pot da timpul înapoi aşa că îmi asum.

Prima dată mi-a cerut mită în octombrie, două mii cincisprezece. Cinci zeci de mii de lei, dintr-o sponsorizare de o sută cincizeci de mii. Mi-a cerut direct, scris, telefonic, verbal. Întâi pe holul de la primărie: “Aduci cincizeci de mii de lei”, ai înţeles Bostan. “Am înţeles, Molete”, i-am răspuns.

Se aud vocile Poporului Bobo (semiobscuritate pe întreaga scenă)

Voce: Măi, cine-i Bostan ăsta şi cine a auzit de el în Oraş?

Voce (cu preţiozitate): Un astfel de minimalist uman nu va hotărî soarta lui Molete al nostru!

Voce: Soarta Oraşului, soarta viitorului tinerilor

Voce: Un paria, o paiaţă locală!

Vocile (în cor): Ruşine!

Voce: O să săpăm mai adânc.

Voce: Mi se face scârbă. Bostan! Ce nume!

Voce: Foarte bună constatarea.

Voce: Trebuie aruncat afară din Oraş. Ca o măsea stricată.

Voce: Băi, eşti nebun. După tot ce a făcut pentru Oraş vrei să-i facem mai mult rău. Fără ameninţări.

Voce: Să stea liniştit la puşcărie. Molete te vom susţine.

Voce: Maşinaţiune, să ai puterea să treci peste mizeria asta! Mare putere.

Voce: Doamne, ai milă de Poporul Bobo!

Voce: Adică de noi!

Voce: O să avem cele mai mici salarii din Europa. Ce contează dacă a pierdut populimea…

Voce: Adică noi!

Voce: Rămân câţiva la făcut mălai care stau la umbră şi se ling pe buze.

Voce: Rămânem şi fără parcuri…

Voce: Industriale

Voce: Umflat politic, asta e, pus la cei de drept comun. Nu ne va face de râs.

Voce: Ca un haiduc.

Voce: Ruşine, de necrezut, un bostan îl spiona pe Molete.

Voce: Îl interesează pe ticălos ruşinea ca pe vacă chiloţii.

Voce: Cui să-i pese de muncitorime?

Voce: Molete în lesă, mafia, manipularea murdară, au venit la putere în Primărie. Toţi oamenii mari trec prin aşa ceva. Va ajunge şi mai mare.

Voce: Bostan?

Voce: Molete al nostru!

Voce: În oraş s-a adunat mizeria.

Voce: Când Molete nu e acasă…! Pe vremea lui musafirii veneau de la: Paris, Viena, SUA, ziceau: “Atâta curăţenie ca-n Oraşul ăsta, n-am mai văzut prin Europa”. Mie îmi sălta inima de bucurie.